SOARELE prin perdea
nu te-ai schimbat prea mult frumoasă fată
încă tresari când auzi paşii nimănui pe podea
micile poveşti îţi sunt ascunse acum în riduri
albă şi tristă şi însingurată
nu te-ai schimbat prea mult frumoasă fată
pui ramă cerului şi îl aşterni la fereastră perdea
trece soarele prin vârsta anotimpului tău
de ce te trezeşti noaptea şi te uiţi spre niciunde
frumoasă fată
albă şi tristă şi însingurată
cântecul ăsta nu e un cântec matur
e doar o perdea de azi înspre mâine
un cântec ce se rosteşte sfios
când singură la masă ridici privirea
şi îl vezi pe el cel de departe
înalt și tăcut de necuprins în vreo carte
atunci deodată intră soarele prin perdea
şi cântecul lui dincolo de stepa rusească
și de munții cei de acasă
doar pentru tine
frumoasă fată
albă şi tristă şi însingurată
LUNA deasupra acoperișurilor albe ale orașului
tot mai mult şi mai adânc întunericul începe să acopere lumina
văd cum oamenii se îndepărtează de oameni
văd cum norii aleargă singuri pe cer
pleacă şi nu se mai întorc la noi niciodată
în urma lor se deschid toate ferestrele lumii
anii mici dincolo de anii mari
zilele inutile dincolo de nopţile care aşteaptă să fie uitate
zilele calme ale iernii zăpada strălucind în soare
aburul cald ieșind din canale surâsul stingher
apoi peste toate imaginea unui bărbat care îți tot ridică igluuri
într-o țară îndepărtată unde nu se știe dacă vei mai putea ajunge
undeva deasupra acoperişurilor albe ale oraşului
luna
ca un cuţit înfipt în mijlocul mesei
pentru mai târziu
*
Citiți traducerea în franceză =
poezie românească 