Monthly Archives: Iunie 2011

Arta poetică – Alexandru Andriţoiu

Cea mai frumoasă luna e în lac,
cel mai frumos luceafăr e pe mare,
şi cântă cel mai sincer pitpalac
nu-n pomi, ci-n amintiri şi în uitare.
Cea mai frumoasă lună e în lac.
 
Cea mai frumoasă floare e pe sâni,
sau în surpate plete de femeie –
şi nu lucesc, pe cer, ca în fântâni,
fantomele de lux din curcubeie.
Cea mai frumoasă floare e pe sâni.
 
E aurul mai cald în inelar
şi şoldul mai cu linii sub mătasă,
în nuntă-i vinul cel mai plin de har
şi-n rouă raza cea mai languroasă.
E aurul mai scump în inelar.
 
Culori şi mirodenii cercuri fac
în jurul meu. Argila mea tresare
şi cu cămaşa cerului mă-mbrac.
Şi iată-mă-s, deodată, cer şi zare.
 
Cea mai frumoasă lună e în lac.
*
cititi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-eJ

 
Anunțuri

Compendiu despre grădini – Marina Nicolaev

pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor
 
nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma
 
două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic
 
acestea sunt zilele ce ţi-au mai rămas
despre cum se nasc copii de zăpadă cu ochi albaştri spuneai
împărţind bucăţi de cărbune prin târguri
 
nici tu nu ai mai găsit grădina raiului
şi nici poarta
 
…cineva şi-a uitat cheile de fum înfipte prin mine
s-a făcut pe dinăuntru gri
mi-e frig
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-eB

 

tu unde-mi rămâi îngere… – Marina Nicolaev

şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc
 
plânsul nestins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?
 
şi-mi asculta foşnetul nins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite
 
neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam
 
aşa ghemuită-n coconul prea strâmt:
tu unde-mi rămâi îngere
cât timp
ne-or dormi sub pământ?
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ev

Ars doloris – Radu Stanca

Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătuşarea.
 
Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrânge,
Căci numai când voi plânge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.
 
De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.
 
Sunt mai încăpător decât o rană,
Mai vast decât o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.
 
Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,
 
De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strîngă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-eq

 

Fiara care s-a pierdut – Constant Tonegaru

Rămân poet cu versuri cununate
scrise de inimă albastră şi urât,
când aş fi vrut să fiu un porc mistreţ
să-mi port prin lume colţii poleiţi de la rât.
 
Caut pauză, mereu simpla cezură:
nu ştiu că eşti, poate să fii un fum
şi, Doamne, când sudui că m-ai făcut altcum
îmi auresc dinţii din gură.
 
Aş fi pus laba pe pământ
izbind copita cât unghia de heruvim
spre a bate clopotele în turle
ca să vadă cine sunt.
 
Pe norii aşezaţi în trepte
încerc să umblu seara să mă aflu,
îmi scot piciorul afară din odaie,
dar curge ca ţărâna în spice drepte.
 
Caut pauză, cu virgulă viu,
deocamdată pe hârtii
o port după gât ca o blană de vulpi argintii –
găsesc eu punctul ceva mai târziu.
 
Acum mai fac un pas şi încă merg
până rămân numai o mână,
tot ce-a crescut înalt să îngroape,
când mă presar în dealuri de ţărână.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ei

 
 

Înțeleptul – Gheorghe Pituț

Înţeleptul nu doarme noaptea
şi ziua nu cântă.
Când Soarele răsare
binecuvântă turnurile
şi oamenii
care-au scăpat din somn.
Atât de tainic
trece printre semeni
că rareori îl vede cineva.
Dacă-l întreabă lumea
spune un cuvânt
rotund şi greu
ca piatra dintr-un râu
şi mai ales:
să poţi privi-ntr-un om
e cea mai mare
întâmplare.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ed

 

Stradivarius – Constant Tonegaru

Cine a bătut în noapte lucitoare cuie
să-şi prindă haina plină de lumină?
Pe apa morţii către sursa lină
viori cu gâturi ridicate suie.
Bună dimineaţa în struna ta – Cine poate înţelege
călătoria cu valuri la subţioară?
Ce lege neştiută va culege
struna uşoară?
Nu vine – nimeni – nu mai pleacă
şi-n aşteptare meşterul tâmplar
din cercuri de tulpină mai ciopleşte oleacă
pentru auz un proaspăt mădular.
Ceva cum e antena de albină ori furnică
prin care cugetul de-a dreptul să pătrundă,
cu vântul sparte la muchii se despică
miezul să apară tânăr fremătător de undă.
Tot prin cântare a trecut la pas
prin toamna-vara timp nedefinit
marele – voinicul – contrabas
spre locul calm de odihnit.
Suntem matrozi desprinşi din lumea întreagă
o stea pătată cu pământuri rare, moi,
face podoaba cu vechi locuri din vetre, de la noi,
să înflorească pânze, corabia dezleagă.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-e5