Category Archives: Mircea Florin Şandru

ROMEO & JULIET – Mircea Florin Şandru

Un bănuţ de aramă – plată la vamă,
La luminoasele porţi ale mirilor morţi,
Ale-adormiţilor şi preaiubiţilor,
Plutind pe apele negrelor sorţi.
Luntrea alunecă, Lethe se-ntunecă,
Ochiul închis pâlpâie-n vis,
Pe faţa noastră rece şi-albastră
Soarele roşu cade-n abis.
Ţărmul desprins e, toate sunt stinse,
Se văd doar umbre, rând lângă rând,
Numai iubirea şi amintirea
Tulbură ceaţa fluviului blând.
Curând vom trece prin vadul rece,
Nu vom şti luntrea când va opri
Şi vom ajunge-n criptele lunge,
Unde-mpreună pururi vom fi.
*
© Mircea Florin Şandru
*
Citiţi traducerea in franceză=

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/09/26/romeo-juliet-mircea-florin-sandru

Anunțuri

ÎN FAŢA MĂRII – Mircea Florin Şandru

Ştii tu marea de lacrimi amare, încreţită de vânt,
Fără soare, fără corăbii, fără pământ,
Nimic pe toată întinderea, doar păsări cu zborul frânt?
Ştii tu marea închisă ca un mormânt?
Ştii tu marea înfiptă în cer, ca de sânge,
Ca de piatră, ca de orb care plânge?
Ştii tu marea care totul înfrânge,
Chiar şi sufletul, care-n sine se strânge?
Ştii tu marea de lacrimi, mereu plumburie,
Împingând către ţărm apa ei de leşie?
Ştii tu marea ciudată, lovind cu mânie,
În farul străvechi, în faleza pustie?
Ştii tu marea din orbitele mele curgând,
Peste pielea ta palidă, peste chipul tău blând,
Peste coapsele tale în noapte sunând?
Ştii tu marea pe care te caut urlând?
*
© Mircea Florin Şandru
*
Citiţi traducerea în francezặ = http://wp.me/p1pjp4-Cf

Doua poeme de Mircea Florin Şandru

ÎNVAŢĂ-MĂ DIN NOU JOCURILE DRAGOSTEI –

Însingurat, hirsut, ascuns în propria-mi carapace
Nu mai ştiu dulceaţa trupului de femeie
Lasă-mă să te ţin în braţe, lasă-mă să simt
Mirosul tău îmbătător, să te mângâi pe creştet,
Lasă-mi simţul tactil să-ţi descopere încet
Pielea gâtului şi a coapsei. O, tu eşti
Cea mai frumoasă de pe Pământ,
Tu luminezi cale de o mie de leghe,
Precum penajul de aur al unei păsări de munte,
Precum chiparosul în iarba spelbă, când se lasă înserarea,
Precum globul de cristal plutind pe apă,
Trupul tău e harfa pe care au cântat zeii,
O, Adonai, Adonai, pe femeia aceasta ai făcut-o pentru mine,
Ea e perechea mea şi ai trimis-o într-un târziu
Să mă trezească din somn, să mă scoată din moarte,
Să-mi spele ochii. Bine ai venit femeie, îţi spun
Învaţă-mă din nou jocurile dragostei, căci le-am uitat.
*

HAI SĂ BEM, HAI SĂ DĂNŢUIM

Cadavrul martorului incomod va fi aruncat în beton şi astfel
Va fi zidit la temelia noului hipermarket. Cadavrul iepurelui
Va fi amestecat cu asfalt pentru noua autostradă
Şi acolo va dormi pentru totdeauna,
Şoimul va fi absorbit de motoarele reactorului
Şi nu vor rămâne din el decât mici molecule de lavă,
Cadavrul deţinutului împuşcat în cap va fi îngropat în grădina închisorii,
Chiar dacă peste ani va fi dovedită imensa lui nevinovăţie,
Cadavrul îmbălsămat al dictatorului va fi scos din mausoleu,
Va fi incinerat şi urna i se va pierde într-un oraş de provincie,
Cadavrul dizidentului lovit de bolid în seara de septembrie
Va fi aruncat în canal şi nu se va mai şti nimic despre el niciodată,
Cadavrul fetei va sta patru zile la morgă, apoi va fi donat,
De o rudă îndepărtată, laboratoarelor de chimie.
Cadavrul clipei se află în acest poem; poemul e un sicriu,
Cadavrul meu însingurat va fi descoperit după multe săptămâni,
După ce voi putrezi şi voi fi doar o umbră de oase…
Hai să bem, hai să dănţuim, hai să căutăm casa cu felinar roşu,
Hai să ne risipim vlaga în fata brună, în fata blondă, în roşcata cu ochi verzi,
În negresa care are pe fesele ei şerbet de nucă de cocos.
În curând vom fi aruncaţi în beton, în asfalt, în canal, în crevasa morţii,
Maestrul de ceremonii trage cortina, spectacolul de gală s-a terminat,
Fustele Marii-Mume se ridică în timp ce ea stă pe capacul de aeraj,
Desface picioarele şi ne primeşte; vom intra cu toţii în grota ei uriaşă.

*
Citiţi traducerile în franceză =

http://wp.me/1pjp4

CÂNTEC PENTRU ANA – Mircea Florin Şandru

 
Nu mai e mult şi voi trece dincolo,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ana nopţi şi zile. Dulce era gustul ei,
Sălbatic era trupul ei, adânci erau ochii ei, ochii ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în şemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud şi acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea ei
Şi în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiţia, un arbust de ceai, o rodie,
Un coş cu nuci, un tort aniversar, fusta ei roşie
Uitată pe scrin, albeaţa trupului ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenuşa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopţii se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult şi voi trece dincolo; fiinţa se va despărţi de fiinţă,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ana, nopţi şi zile.
*
Citiţi traducerea în franceză =
 http://wp.me/p1pjp4-Ak

Umbra râului pe cer – Mircea Florin Şandru

Umbra râului pe cer, alunecând odată cu râul,
Umbra norilor pe pământ, peste câmpul verde
Şi câmpul lăsând el însuşi umbră pe apă,
Copacul în faţa ferestrei,
Tremurător, cu solzii lui verzi,
Lăsându-şi umbra pe piatră,
Umbra clipei stingându-se în nisip,
A păsării care cade, apoi iar urcă
În limpezime. Cu blândeţe să păşim
În această zi, căci ne-a fost dată
Şi alta la fel nu va mai fi.
Ca un roi alb cade lumina,
Răcoarea ei ne înveşmântează
Ca mantia unui pelerin nevăzut.
Printre lucruri plutim,
Printre formele lor schimbătoare
Şi ele tac într-o limbă necunoscută,
Umbra trupului nostru scânteiază
Ne însoţeşte mereu, ca şi cum Cineva din alt Timp
Cu înfrigurare ne caută,
Umbra râului pe cer, alunecând odată cu râul.
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-A4

Soarele negru – Mircea Florin Şandru

 
Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.
 
Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul deveniseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.
 
Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! o să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.
 
Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng…
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ob

 

Un vals la Viena – Mircea Florin Şandru

poezia asta frumoasă ar trebui citită valsând ...
 
Prinţesă de ceară vino diseară
Vreau să dansez un vals vienez
Făptura uşoară ţi-o lasă să-mi pară
Arcuş de vioară pe care vibrez.
 
Pe Koningenstrasse, cu vechile case
Trăsurile curg spre porţi la Hofburg
Sub voal de mătase râd chipuri frumoase
În sala de bal a bătrânului burg.
 
Tu mâna mi-o-ntinde, de mână mă prinde
Să simt cum mă cern în nisipul etern
În cercuri rotinde să văd cum se-aprinde
Sub vechi candelabre, argintul din stern.
 
Apoi să ne ducă trăsura nălucă
Şi să uităm că exist, că exişti
Să ne scufunde-n bătrânele unde
În marele fluviu al mirilor trişti.

*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-kR