Monthly Archives: Septembrie 2015

Rapsodii de toamnă – George TOPÂRCEANU

I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele,
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie.

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile,

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug, cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină,
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină.

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!…

II
Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile,
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus, pe-un vărf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În acestă chestie,

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului,
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată, un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III
Florile-n grădini s-agită,
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-Soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina màtură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
Uf, ce lume, soro dragă!
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV
Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice,
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măselariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode,
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Juvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

*

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

*
Citiţi traducerea în franceză =

http://wp.me/p1pjp4-C5

De senectute – Darie Lăzărescu

Dimineaţa ieşeau pe balconul minuscul
şi începeau să numere frunzele muşcatelor/
una două trei-
uite asta a răsărit ieri
şi tu n-ai observat-o/ îmbătrâneşti/
cea dinspre tine e cam palidă
se stinge ca una din fetele
de la spitalul acela fără drum de întoarcere/
o frunză pe moarte ce mare lucru
dar tu nu ţi-ai dat seama/
îmbătrânești-
şi el o privea cum se curbase
peste glastră/ cum scormonea pământul
ca pe o viaţă eşuată
ca pe o carte cu final incandescent/
o şuviţă de păr gălbui/
o venă contorsionată la tâmplă
ca o scânteie electrică/
pe sub balcon treceau toţi oamenii/
toţi câinii suburbiei/
toate maşinăriile infernului
poleite cu aur/ înmuiate în purpura regilor/
cel mai uşor e să ai vise de om sărac –
închide bine balconul-
se face curent
*
Citiţi traducerea în franceză =

http://wp.me/p1pjp4-C2

Odaia Gingaşei Iubiri – Mihai Ursachi

Şi iată c’am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlăstarele sunt moarte.
Am moştenit conacul cel vechi, argintăria,
şi stema casei noastre: veşnicia.

La praznicul Enigmei, când vişinii serbează
o oră anumită, m’am hotărât să intru,
sperând să fii acolo, la ora ceea, trează,
ţinând acelaşi sfeşnic în mână, ca un schiptru.

Făcui deci invocarea şi semnele cerute,
aprinsei în căţuie trei feluri de tămâie,
intrai pe uşa strâmtă cât am putut de iute,
cum e plăcut la duhuri, cum îţi plăcea şi ţie.

Mi se păru ciudat că tu la ora ceea
să nu fii încă trează; mă apropiai de patul
de nuc în care cândva ai fost femeia
cu trup de flori de vişin, iar eu am fost bărbatul…

Mă apropiai cu totul, uitând legile mele
şi orb întinsei mâna şi căutai fierbinte
aceea ce pierdusem; în albele dantele
zăcea o grămăjoară de albe oseminte.

Înţepenii de spaimă şi pricepui greşeala…
…Crengi mari de vişin dalbe prin gratii pătrunsese
şi la lumina lunii subţire ca beteala
văzui: eram trecut de veacuri pe lista de decese…

Privii în jur – covorul e năpădit de ierbi,
în vaza cristalină în care’ţi puneam frezii –
şirag de perle negre, un ghemotoc de şerpi;
prin vechi păienjenişuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi şi spelci –
moluşte lipicioase, limacşi molâi şi melci.
Şi craniul celui care am fost, e pe noptieră,
îl ţii probabil noaptea în chip de scrumieră.
*
Citiţi traducerea in franceză =

http://wp.me/p1pjp4-BY