Category Archives: Matei Vişniec

Eu sînt un trist tovarăş de călătorie – Matei Vişniec

Eu sînt un trist tovarăş de călătorie
nu beau nu mănînc nu privesc pe fereastră
din cînd în cînd îmi scot batista uriaşă
şi timp de jumătate de zi îmi şterg ochelarii
fumurii
 
eu sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
nu vorbesc niciodată pe întuneric
valizele mele sînt mici şi pătrate
pardesiul meu e foarte subţire
şi se topeşte încet în cuier
 
sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
privesc numai spre vîrful umbrelei
am ţigări pe care nu le aprind
ştiu o poveste nemaipomenit de frumoasă
pe care n-o spun nimănui
 
nu cobor niciodată din tren
în gări, în oraşe, în parcuri
mă simt îngrozitor de singur
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-kI

O tragere cu arcul – Matei Vişniec

Trage în mine, îi spuneam, trage în mine
sînt aici, pe acoperişul oraşului
el trăgea şi săgeata mă lovea în picior
i-o întindeam şi-l rugam: mai ţinteşte o dată
 
el trăgea şi mă nimerea în umăr
eu îmi scoteam săgeata din umăr
şi alergam după el, îi spuneam: ai greşit
mai încearcă o dată
 
el mă privea rugător, mă vedea
furios şi înrăit, îşi încorda arcul
şi mă ţintea în urechea stîngă
 
minciună, strigam eu, o mare minciună,
oare nimeni nu mă poate ţinti în inimă
sau în frunte, bastarzilor!
 
mă repezeam la el, îl prindeam de piept cu
palmele negre, îi urlam în ureche:
bastardule, uită-te la mine cînd loveşti
prinde cu putere de coarda arcului
şi ţinteşte-mă în inimă

 

el mă săgeta cu mîna tremurîndă
şi vîrful ascuţit trecea pe lîngă mine
înfigîndu-se în inima calului meu
pe care-l iubeam şi care
nu era vinovat cu nimic

*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-kB

Firimiturile care cad – Matei Vişniec

Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot asurzitor
se aud ţipete, bufnituri
o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a poetului
cad uneori firimituri enorme, inadmisibile
când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte
fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri
cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles
În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă
atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul
chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult
mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi
poate că aceste urme de sânge
duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul
ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe
poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale
decât câinii
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-kd