Category Archives: Mircea Cărtărescu

Sunt gelos, lua-m-ar naiba… – Mircea Cărtărescu

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
de la serviciu,
când ascult vreun disc cu Baniciu.
 
Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii,
şi când apar la TV, când privesc pietonii
ce se holbează la BCU
când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
ci se duc cu băieţii
dacă primesc marafeţii.
 
Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior,
să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu…
Mi-e frică dacă eşti prea veselă
şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
şi mă gândesc : hait ! acum a făcut-o !
hait ! a făcut-o, e clar !
 
Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist,
când vorbeşte la Actualităţi vre-un iredentist,
sunt gelos când facem dragoste şi când dorm,
sunt gelos enorm, enorm !
 
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
fac pe liberalul în chestuni sexuale,
te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
stau îmbufnat câte-o dimineaţă întreagă
şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste…
 
Sunt gelos când bat la maşină,
sunt gelos când îl citesc pe Muşină,
sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă recită ceva,
sunt gelos când tai un calup de halva.
Gelos când ud florile, când strănut,
bănuiala mă strânge de gât,
scenariile mă înnebunesc,
posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
sunt gelos când mânânc,
şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng…
 
Îmi pare rău, dragoste,
asta e.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-ag

Anunțuri

Femeile – Mircea Cărtărescu

„femeile sunt interesante
până în 20 şi peste 30
cam 5 înainte şi 5 după
ce puşti nu-şi doreşte, când nici nu ştie cu ce seamănă obiectu-ăla
o muiere de 30 de ani?
ce chelios la 35-40 nu vrea o fâşneaţă?
când ai grasă vrei slabă, căci femeile sunt interesante
puţin sub siluetă şi puţin peste –
când ai avut o lascivă, parc-ai vrea, nu ştiu cum,
o ruşinoasă, s-o faci cu lumina stinsă…”
 
doru şi dinu (Dumnezeu să-l ierte)
la dinu, într-o noapte de chef generaţionist
în bucătărie, cu păhărele de cuba libre : dom-le,
ce-i mai mişto pe lume decât să te fuţi?
Ce drog e mai tare, ce poem te zgâlţâie mai rău?
 
„femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt şi ele curioase ca şi noi
ştii, vezi pe una pe stradă sau în tramvai
şi te gândeşti: dom-le, cum ar fi?
aşa se gândesc şi ele.
Şi cum găseşti bărbaţi sfioşi ca nişte fetiţe,
aşa sunt şi fete care-ţi trag fermoarul
imediat cum ţi-au intrat pe uşă.
 
radu, la rahova, într-o seară rece
la o bere la halbă, şi mai rece:
„24 ? tu vorbeşti serios? Păi eu la 24
Mă săturasem de gagici, avusesem căcălău…”
Şi-apoi, jucându-se cu bricheta: „uite care-i treaba,
o muiere nu stă cu tine
dacă nu simte c-o stăpâneşti,
poţi să fii cel mai mare mahăr sau geniu,
facu-le şi dregu-le…”
 
„femeile nu sunt oameni
nu te poţi înţelege cu ele
asta afli mai ales după-nsurătoare
şi vezi porumbiţa ce vânt îşi ia
ce strigă la tine
ce program face cu tine…
e drept că atunci
nu mai e acelaşi lucru
după cinci ani, când îi pui mâna pe fund
parcă pui pe al tău.”
 
dom’nichi, la berlin (eu şi traian
ascultându-l cu votcile-n faţă):
„asta e ca şi cu femeile: când vezi una pe stradă
cu dunga ciorapului puţin într-o parte
îţi dai seama că tipa e abordabilă.
corectitudinea perfectă inhibă, şi la femei
şi în operele de artă.”
şi noi: excelent,
excelent, dom’profesor!”
 
„femeile splendide şi femeile urâte
sunt ok.
fereşte-te în schimb
de fata obişnuită, care, în blugi şi tricou,
stă, nici urâtă, nici frumoasă,
în staţia de tramvai.
ea-i ca tine şi te aşteaptă.”
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-aa

Levantul (fragment) – Mircea Cărtărescu

Unul dintre cei mai importanţi autori români contemporani
(n. 1956), MC a produs măcar două capodopere ale
literaturii postmoderne - una în versuri (epopeea Levantul)
şi cealaltă în proză (trilogia Orbitor).
(scurt fragment, care ne introduce pentru o clipă
în lumea fantasmelor lui Hieronymus Bosch).

*

Din râpa arsă dodat se varsă,
Dodat se lasă duhori de iad
Fantasme iese în şiruri dese
Ca priotese sub crăci de brad.
Cerul să-ntunecă, hârcele lunecă
Pă cai cu tunică, putrezi şi ei.
Le iese coastele pân piele, maţele
Le-atârnă, oasele se sparg de şei.
Ies gărgăunii pe buza lunii
Şi ca tăciunii stelele ard.
Se casc mormintele şi osemintele
S-adună sprintene sub hâd stindard.
Zboară prin aere iazmele-n vaere,
Prind să se-ncaere feţi lepădaţi.
Le ard căiţele, se-aprind troiţele,
Iese noiţele pe unghii laţi.
Codrii în clocote sună de hohote,
Balele-n horbote dă pricolici.
Cu târnăcoapele izbesc hârtoapele
Şi tulbur apele trolii pitici.
Babele ţepene cu pântec pepene
Călări pe pieptene s-afundă-n nori.
Se iscă fulgere, pieloasele ugere
Prind ca să sângere, mijesc tumori.
Cerul de bube, munţii de hrube
Codrul de lupe e năpădit.
Ielele goale dau rotocoale
Strâmbe din şale, cu piept scobit.
Dodat o vânătă lună, o vânătă
Mână, o vânătă hârcă luci.
Cad mandragorele în somnuri, orele
Se-nţapăn, horele rămân pustii.
O vrăjitoare, o lipitoare
P-un ţap călare strigă „Sabbath” !
Se-ncordă iasmele, se screm fantasmele
Şi lasă muntele desferecat.
O grotă tulbure desface muntele
Precum muierile când sunt în rut.
Şoareci cu aripe, cârtiţe umede,
Bufniţe râncede răsar din lut.
„Intraţi” ! le zbiară celor de-afară
Cea vrăjitoară ; cranii rânjind
I-mping în peştere cu braţe veştede
I-azvârl cu deştele în labirint.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-93