Monthly Archives: aprilie 2011

Actorii – Marin Sorescu

Cei mai dezinvolţi – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice
 
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
 
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mâinile.
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-4N

Muntele – Marin Sorescu

Tin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabila confuzie.

Au trecut peste mine
Masini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Si tot felul de picioare.

Am simtit soarele pâna la osii,
Si luna
Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,
De evenimente grele
Si importante
Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodata ma pomenesc urlând :

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!

*

Cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-4J

Acolo – George Stanca

Acolo unde ninge cu polen de crini
Zăpezile sunt galbene de ceară
Iarna e-adâncă, are în gheaţă spini
Crivăţul suflă uneltind a vară.
 
Florile mor, asfixiind pământul
Mireasma creşte larg în galaxii
Planetele de sloi şi-ascut cuvântul
Polemizând cu crinii în vecii.
 
Acolo unde ninge cu polen de crini
Nutreşte vântul gânduri de plutire
Să ducă-n lume pulbere de spini
Şi să ucidă prin îngălbenire.
*
cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-4B

Simfonie în do decanez – George Stanca

Fredonai o melodie
Dodecafonică.
Frunzele de măslin vibrau atonal
Legănând stâncile din Dodecanez.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Ascultam fascinat, torcându-ţi interjecţii
Calde în ureche.
Tu visai că profanăm o mânăstire de fragi
Al cărei hram e o noapte de Dodecanez.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Pe malul verde şi tăcut, noi
Celebram lumina lunii.
Sânii tăi adormiseră de-o veşnicie,
Cai albi galopau într-un
Dezmăţ perfid de stele,
Noaptea murmura la unison cu tine
Ceva dodecafonic, din Dodecanez,
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.
Când caii s-au pudrat în argintiu,
Iar marea îţi sufla şoptit prin păr
Pe gura ta, albă, cântecul,
Muri încet, tonal, albastru şi domol.
Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un bemol.
Din volumul Tandreţe Maximă, 1981
*
cititi traducerea în franceza :
 

http://wp.me/p1pjp4-1R

Dans – Nicolae Labiş

Toamna îmi îneacă sufletul în fum …
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare …Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână …

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă …

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţati –
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare …

26 septembrie 1955

Din volumul « Lupta cu inerţia – Odă soarelui », 1958

*
Cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/s1pjp4-danse

 

Teroare din copilărie – Ilie Constantin

Revii, teroare din copilărie,
Ameninţare de-ntuneric, rece,
Pereţii au substanţă rară, vie,
Prin care forme de temut pot trece.

 

Treptata beznă lasă prin unghere
Contur singurătăţii – ca o mantă
A cărei poală lunecă-n tăcere
Pe goale vizuini căscate-n pantă.

 

Sunt fiare mari vibrând de-atâta pândă
Şi răbdătorii şerpi, încinşi în zale,
Chiar câinii mei ce-aşteaptă să mă vândă
Acestei conjuraţii bestiale.

 

Şi mai ales sunt cele-fără-chipuri,
Proiecţii de fiinţe ne-ntâmplate,
Tot ce nu poate fi, ca din nisipuri
Se-alcătuieşte să mi se arate.

 

Oh, joc al nervilor febrili cu nervii
Extenuaţi !
Lumina izbucnită
Izbeşte precum suliţa Minervii
În formele-neforme ce palpită ;

 

În ritm de inimă pulsează încă
Şi în podele se preling, ursuze,
Cum smulse de pe aria adâncă
A mării se topesc pe bord meduze.

 

(1967)

 *

Cititi traducerea in franceza :

http://wp.me/p1pjp4-4r

Arhitectul – Ilie Constantin

Furtunile prin veac topiră varul
Şi-un amânat înscris ieşi din zid :
„Zeilor mării le închină farul
Fiul lui Dexifran, Sostrat din Cnid…”
 
Mâl istovit de fală şi milenii
Purta spre mare Nilul auriu
Dar veşnicia i-o vegheau hellenii
Jur împrejururi, până la pustiu.
 
Sfidată de catargele deschise,
Bătută-n vâsle sub văzduhul mort,
Marea vorbea în limba lui Ulise
Din toate zările spre orice port.
 
În fildeş, purpură şi palisandru,
Sporit cu aur, ocrotit de zei,
Oraşul cel mai drag lui Alexandru
Se ridica, sub regii Ptolemei.
 
Şi, într-o noapte, şuvoi prin stele
Cu ochiul fix şi ferm întâiul far,
Urlând spre stânci, incendiat pe vele,
Adulmecat de fulger în zadar.
 
O, turnul se-nălţase cu migală,
Mult amânat, ca toate în Egipt,
Şi coama lui urcase triumfală
Cât cel mai nesfârşit eucalipt.
 
Corăbiile îl priveau umile
Umbrindu-i glezna-n vârfuri de catarg,
Şi noaptea de la şaptezeci de mile
Le ocrotea chemându-le din larg.
 
În zori când soarele sărat de unde
Stingea luceafărul vegheat pe turn
Lua foc pe ziduri marmura : un munte
Ardea pe ţărmul încă taciturn.
 
La urmă, Filadelful, cu trufie
Veni să-şi vadă numele, muşcat
Cu scris de-un stânjen şi aurărie
Pe faţa turnului dinspre palat.
 
Era cea mai temeinică izbândă
A unui nume ! Iris amărui
Oprea bătrânul rege, ca o pândă
Pe nemurirea literelor lui.
(1967)
 
Din volumul Bunavestire, Bucureşti 1968.
*
Cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-2n

Din viaţă – Virgil Carianopol

 
lui Gh. Bulgăr
 
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.
 
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.
 
Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.
 
Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.
 
Din volumul „Inedite”, 1966
*
Cititi traducerea in franceza :

http://wp.me/p1pjp4-2y

hanul rândunicilor – Ion Pillat

Colo-n umbra nucului
Stă din vremea turcului,
Leagănul urzicilor,
Hanul rândunicilor.
***
 
Han vestit la drum de ţară, han cu straşina afară,
Vechi de când e lumea — spun
Cărăuşii cu chervanul cari pe vremi îşi lăsau banul
Pe-o bărdacă de vin bun.
Stai de-acum cu muşchi pe şiţă, cu pridvorul prins de viţă,
Cu păianjeni în gârlici.
Intră slobod, ies pe uşă, ca o rază jucăuşă,
Miile de rândunici.
Te-a uitat de-o viaţă drumul, nu mai suie seara fumul
Hornului pe-ntins hotar,
Carele n-o să le cearnă, cum vin grele din povarnă,
Primitorul tău umbrar.
Surugiii de-a călare n-o să-ţi bea în drumul mare
Ţuica de-aur şi nicicând
Pe haiducii laţi în spete, lăutari pe îndelete,
N-o să-i mai auzi cântând.
Han uitat la drum de ţară, han cu straşina afară,
Han pustiu şi părăsit,
Dacă nimeni nu coboară, în cerdacul de-odinioară —
Eu la tine am venit
Ca să-mi fii, han vechi, tovarăş, ca s-adorm la vatră iarăşi,
Să mă scol în zori aici…
 
Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind să zboare
Până-n suflet rândunici.
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-2E

Cămara de fructe – Ion Pillat

Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.
.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri
Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.
.
Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.
.
Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:
Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde…
Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
.
Din volumul „Pe Argeş în sus”, 1918-1923
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-4c