Category Archives: Adrian Grauenfels

Trei poezii de Adrian Grauenfels

această privire naivă

ea ascultă radio pe terasă
şi de sus
vede în stradă
cum poştaşul îi aduce o scrisoare

câteva zile trec şi în acelaşi loc
zărim păsări care caută
cu ochii cuvinte

uneori descrierea unui sentiment
este o inaccesibilă ascensiune
în verticalul sufletului

privită de jos, femeia din terasa de la etajul 3
arată ca o glastră agăţată de balustradă
nimeni nu va ghici ce sedimente
se află în inocenţa gândurilor.

*
cuceriri neorealiste în muzee virtuale

Uneori aş vrea să mă ascund cu faţa în tine
să murmurăm cantate de Bach bălăngănind picioarele
în lut
tu ai să ma tragi de ochi
eu am să îţi sărut buricul de regină
am să îţi miros petalele de femeie bogată
aşa cum stăm la muzeu bând cafea
sub un portret de Modigliani
ai picioarele cambrate în războiul tău cu sexul opus
te las să mori de plăcere
citindu-ţi meniul melcilor burghezi
prăjiţi în usturoi…

*
vocale voci

Volubile vaci vocale voci vorbe vizual vorbite vara
văruiam veranda violetă visam vedenii, vidate viziuni vulpi..

angoase.. arteriale abcese ale absurdului abisuri cu
absconse ablaţii aberante acest August albul

balul.. dansam cu tine peste umbre gelos perfide pasul tău, mărunt, plutind sub voalul de damasc cu filigran forţat, figura ta fină încercam arabescuri şi tehnici de codru mare, nimic nu te devia de pe orbita ta explicită ne depărtăm centripet, haoticul despuiat de conţinut
scuipam palavre…

*

Citiţi traducerea în franceză = https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/04/04/trois-poesies-de-adrian-grauenfels

Anunțuri