Ultimele ştiri – Traian T. Coşovei

După încă o ceaşcă de ceai voi răsturna biblioteca.
După ultimul fum de ţigară voi sfâşia
tapetul cu pisici.
Îmi voi aminti ziua când au incendiat trupurile balenelor eşuate,
când domnişoara Ivonne a aprins vechiul candelabru din sufragerie.
Întins pe spate, voi visa cum îţi tai părul
cu un briceag în formă de peşte.

După încă o ceaşcă de ceai
îmi vor bate din greşeală la uşă. Ca să mă apăr
voi rupe în bucăţi ierbarul din şcoala primară. Ca să mă apăr
voi lua somniferul nemţesc cu nume de plantă exotică.
După ultimul fum de ţigară
îmi voi aminti o adresă veche, voi vorbi ore întregi
despre tratamentul cu lipitori.

La sfârşitul acestui poem
mă voi privi îndelung în oglinda liftului.
Sprijinit de metalul ei tulbure, cu degetele înfipte în toate etajele
voi dori să uit deodată
toate acestea.
*
Citiţi traducerea în franceză=

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/12/06/dernieres-nouvelles-traian-t-cosovei

Transfigurare – A.E. Baconsky

 

Nici gândurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, că sunt ieşit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu că sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viaţa şi moartea în cuvinte.

Ard în lumina zilei de parcă uit că n-am
Decât un drum prin iarbă, un singur drum şi-o poartă
Prin care voi pătrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau liniştea din sălcii rotind în Marea Moartă.

Mă bucur când mai trece un an şi-un anotimp,
Când prin oglinzi străine îmi rătăceşte chipul,
Şi iar mi-aduce vremea acelaşi dor să-mi schimb
Inelul meu cu-al mării ce l-a-ngropat nisipul.

Trăiesc mai mult ca roua câmpiilor, mai mult
Ca pasărea pădurii şi poate că mi-e bine:
Văd ridicată steaua de-al cărei semn ascult,
Văd risipită ora de plumb din care vine.

De-acum e dimineaţă pe cer ca un surâs
Pe faţa răvăşită. De-acum e aurora …
Stau şi-mi gravez în suflet ca-ntr-un mărgean deschis,
Cu litere tăcute, speranţa tuturora.
*
Citiți traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/12/05/metamorphose-a-e-baconsky

Calendar – Gheorghe Tomozei

Cădere din miercuri în joe,
fumegă în preajmă aloe,
curgere din joe în vineri
ca-n tulburi, foştii ani tineri,
vinere pe-o sâmbătă dată
ca pe un ciob de agată…
Iată-mă acela sunt carele
duminicii-i spală picioarele
cu-ntârzieri vinovate la glezne
şi pe os de miresme.
Cu degetele mâinii sporite nefiresc
i-ating genunchii de măr domnesc
şi până s-alerg să-i cer mâna
de la mumă-sa, săptămâna,
cu cuvinte
de neaua fierbinte,
ale vorbirii mele de din străbuni

se face luni…

*
Citiţi traducerea în francezặ =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/10/14/calendrier-gheorghe-tomozei

Şi, uite, astfel ni se face iarnă – Alexandru Andriţoiu

Şi, uite, astfel ni se face iarnă,
şi iar ne ninge timpul pe meninge,
şi iar îngheaţă biata noastră marnă
cînd nu în noi ci-alături foc se-ncinge.

E semn că totuşi frigul va învinge
şi-n urma urmei el o să discearnă
jucîndu-se cu-a inimilor minge,
cu vîrsta scurtă care-n noi se-ncarnă.

Am coborît cu turmele din munte
purtînd o cută-n plus pe vis şi frunte
dar cu nădejdea că ne vom întoarce iară,
acolo-n pisc de unde coborîră
trudiţii paşi, lăsînd, prin umbre, dîră

de vom trăi pînă la primăvară …

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/10/13/nous-en-voila-encore-hiver-alexandru-andritoiu

Poezii de dragoste – Dorin Croitor

Să nu mă ierți neuitat,
să nu mă uiți iubindu-mă!
O singură floare poate trage la edec o primăvară
dar toți vor spune că nu-i destul,
că anotimpul e o arcă falsă,
că nu există petale fără cearcăne.
Aiureli,
eu cred că ne-am cunoscut atât de târziu
încât ne-am câştigat dreptul
de a muri, îmbrățişați
în fiecare anotimp, tineri.
*
Plouă de parcă răbdarea ar deschide
cursuri pentru ciocli de vocație.
Tu simți frica udă a mugurilor,
o încălzești în glas,
dar ți-e frică să rostești vreo floare,
să nu o chemi prea timpuriu
scuturând-o cu vreo consoană înghețată ascuțit.
În restul stingher al trăirilor tale deretic eu,
eu cel rămas jumătate ploaie,
jumătate foale de aprins şemineul,
sugerându-ți ceaiul cald al răbdării,
monitorizându-ți temperatura
ce se prelungește în echinocții cu freamăt,
ca-ntr-un salon al anotimpurilor betege.
În restul stingher al primăverii deretică ploaia.
*
Cea mai posibilă primăvară, iubirea,
vine ca mireasa neînsoțit desculță,
fredonând decorativ,
radiind resemnat
toată solemnitatea unui altar gol.
Nu are rochie decât caleaşca,
ce îi aduce din urmă condurii greoi,
nepurtați,nepotriviți,necunoscuți,
mirosind a îndatorire,
a răspunsuri aşteptate.
Nu va vărsa vreo lacrimă, aşa cum cred
căpcăunii sensibilității,
ce evaluează plânsul la preț de ser fiziologic,
Va spune „Da!” doar dacă vor fi înverzit în juru-i
brațele întinse spre chemare,
ori buzduganul dorului va fi înflorit în ținte.
Cea mai posibilă primăvară, iubirea!
*
Citiți traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/10/07/poesies-damour-dorin-croitor

Pe cruce – Vasile Voiculescu

 

Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Părea curată fruntea-i ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.

Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

*
Citiţi traducerea în francezặ =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/10/04/sur-la-croix-vasile-voiculescu

Fără motiv –Gheorghe Pituţ

 

Numai vara ne mai adunăm
puterile
sub acoperişul casei din sat.
Cinci fraţi semănaţi
pe aşezări depărtate
în gând pe rând ne rugăm :
mamă, lasă-mă să dorm
la umbra ta,
ocroteşte-mă, tată
cu braţele tale.
Simţim ceva ca şi cum
n-am fi născuţi pe deplin,
că mult din părinţi
ne mai este dator.
Intr-o zi de odihnă a satului
în jurul mesei strânşi
laolaltă
pe ochii tatălui
trăieşte privirea surorii,
ochii mei şi ai mamei
fac pârghii metalice-n aer.
Nu ştiu de ce
începe atunci, din senin
fără cuvinte, fără motiv,
să ne scuture casa un plâns
că se aud în cer bârne din alte planete trosnind.
*
Citiţi traducerea în francezặ =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/09/27/sans-aucun-motif-gheorghe-pitut