Reclamă – Alexandru Muşină

N-am nici un chef să dorm. Deşi sunt obosit.
Mă voi trezi peste un secol, un mileniu… Toate
Garniturile vor fi fost, desigur, schimbate.
La fel vopseaua. Dar Mecanismul stupid
Va merge înainte, acelaşi, în eternitate:
Iubire, milă, ură, crimă, suicid…
„Dar înainte să mă nasc, eu am plătit
Pentru o altă destinaţie!” Am greşit-o? Poate.
Sau totul n-a fost decât Reclamă, pentru cei
Care se plictisesc în Puritate şi Lumină:
„Lume unde se-amestecă Lucruri şi Idei,
În care toţi poartă o armură ciudată,
Din carne, oase, sânge, piele, gelatină.
Aventuri! Exotism! Ofertă limitată. ”

***
Citiţi traducerea în francezặ =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/07/11/publicite-alexandru-musina-2

Excitatorul – Adrian Suciu

Excitatorul. Născut la muzeu. Bînd singur într-un dulap,
l-a inventat pe Dumnezeu. Să compostăm muzicanţii!,
a strigat Acela, ca o trompetă a extazului, ca alămurile întîmplării.

Trenurile trec pe unde n-ar trebui; fierările se hurducă!
Mecanicii agită chipie, suflă în fluiere!
Ei sînt dirijorii drumurilor de fier,
avînd gentuţe în care poartă slană nespînzurată şi ceapă de apă.
Iar Excitatorul construieşte o haltă roz,
cu un bufet mititel, în mijlocul depărtării.

O să angajeze o flautistă cu unghii subţiri să spele pisoarele.
O să facă un profit fabulos.

O să numească halta Balabala.

Excitatorul. Născut la muzeu. Bînd singur într-un dulap,
i-a inventat pe Dumnezeu, halta Balabala şi simfonia
trenurilor rătăcite!

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/07/03/lexcitateur-adrian-suciu

Aveai părul lung până la cer – Emil Brumaru

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer
Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind
Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ…

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/07/03/tavais-les-cheveux-longs-jusquau-nadir-emil-brumaru

Opreşte-mă la tine – Gheorghe Azap

Opreşte-mă la tine, când o să-mi vină criza
De a pleca departe făr’ aparat de bord –
Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza,
Cu lacrimile tale adu-mă de acord.

Aprinde-încălţămintea, ce drumului o cere
Cu gânduri înnodate şi pumnul pe toiag
Şi din tulpina albă a boiului de miere
Fă-mi piedici iscusite, să mor la tine-n prag.

Ia-mi penele din aripi, când numai lângă tine
Regenerez sorbindu-ţi mirozna din pafta –
Şopteşte-mi indulgenţe hristo-elefantine
Şi leagă-mă de scaun cu anemia ta.

Ajută-mă o clipă, când zorile mă strigă
Sărută-mă domestic, sau crâncen, ca un drog
Mai fierbe nişte lapte, mai fă-mi o mămăligă,
Opreşte-mă la tine – opreşte-mă, te rog.
*
Citiţi traducerea în franceză  :

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/22/garde-moi-pres-de-toi-gheorghe-azap

Ne vom iubi odată – Gheorghe Azap

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură,
Când vor cina lăcustele arhimandriți;
Un papagal de miere-ți va locui în gură
Și, șoapta mea, printr-însul, vei ști să o imiți.

Atunci or să se-nchege iluziile mele,
Cu zumzetul credinței lucindu-ți în surâs;
Va-ntoarce romantismul, din oale și ulcele,
Și-ai să-nțelegi, fricoaso, că lângă tine îs.

Îți vor cânta căpșune prin tricuspida lină,
Asemeni primăverii soboarelor de prunci;
Răscumpărându-mi anii în care-ai fost străină,
Vei defrișa din mine stihiile, atunci.

Debarasați de cangea momelilor bălțate,
Din cifrul împăcării o să ne facem zid.
În cea mai liniștită și sigură cetate,
Cu tine, adorato, aș vrea să mă închid.
*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/22/une-fois-on-saimera-gheorghe-azap

Femeile pământului – George Alboiu

Plecau oamenii noaptea
la femeile pământului îngropate pe câmpuri
cu sânii doar afară
ingurguiaţi de rouă turburată.
Se aplecau pe câmpuri şi săpau
cu sângele palmelor făcut cuţit nerăbdător.
Fiecare voia să-şi scoată din glii o femeie
vie, acoperită de pământ sănătos
şi să şi-o ducă acasă.
Frunţile murmurau tăcere brobonată
şi tremurau izbite de-un sărut
cât o frunză care s-a înecat c-un bolovan.
Se săltau apoi obosiţi —
zei negri într-o conjuraţie a nopţii —
şi plecau purtând pe-ncovoiatul umăr
câte o femeie a pământului
care până acasă îşi dădea sufletul.
*
citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/19/femmes-de-la-terre-george-alboiu

Trei nocturne – Constantin Călin

Nocturna nr. 1

Dar, voi mai aminti, lîngă orișicare putere a stat
pururi învingătoare, cu sîmbure, piersica,
așa cum fereastra sublim se închide și rămîne o cicatrice,
așa cum vara și vara și vara bîjbîie să se nască,
așa cum, însumi, uimit de durere, accept
acel mîhnit meridian sub tălpile mele,
așa cum noaptea se presupune.
Decad.

Nocturna nr. 2

Farmaciști, copii, vizitatori de muzee,
păsări și exerciții, oricînd
lumea s-ar recompune din cinci
elemente primordiale,
chiar după cheful bețivanului descreierat,
firește, conform acestor vene, prin care
circulă singurătatea;

o, înserează locul unde mă duc,
sînt bănuit, sînt așteptat de o pasăre
celebră, care învie.
(Din întîmplare.)

Nocturna nr. 3

Ce este aceea bunăvoință
a spațiului din care s-a scăzut un copac,
unde rămîn, unde gîfîie turnuri
pentru ochiul, pentru obrazul, pentru osul…
Soarele vine din mări pe zid
în fața ferestrei, naște
prin gălbenușuri,
dinaintea lui eu singur plec
în monumente, în nemuritoare buturugi
vîrsta mea se oprește,
eu singur, îndrăgostit de nisip, într-un vast crematoriu,
fără durere voi fi, pentru că
ce este aceea bunăvoință, în fond
ce este acela
soare?

iunie – octombrie 1967

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/13/trois-nocturnes-constantin-calin