Category Archives: Ştefan Doru Dăncuş

Poeme de Ştefan Doru Dăncuş

 
 
Drumul întâi
 
Braţele-mi sunt vreascuri şi le pun pe foc
În sălbăticia ninsului primar
Cu diplomaţie caut să mă rog
Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar
 
E un vuiet clasic şi din întâmplare
Prin zăpada ţării ca un înger trec
Anul Nou al vieţii în clepsidră moare
Nici cu libertatea nu mă mai aleg
 
E o noapte plată – e un foc pe munte
Să te rogi zadarnic – să iubeşti la fel
Să nu-ţi găseşti zona unde te-ai ascunde
Spre a-ţi fi de-a pururi unicul model
 
Gerul orb îmi cântă viscolul mi-e fiu
Tu nu eşti prezentă la acest concert
Dumnezeu mă ştie – eu nu-L ştiu, nu-L ştiu
Mă ning peste tine şi mă iert, mă iert
 
Dezamăgirea a doua
 
Pe urmă e ploaie, pe urmă e ceaţă
E frunza cerşind şi cafeaua amară
Sunt ochii pe urmă, apoi dimineaţă
Pe urmă o zi – apoi iadul de seară
 
Se spune că tu şi se tace că eu
Pe urmă se ard trandafirii pe rug
Se-nvaţă o dată – se uită mereu
Se cumpără paşi pentru cei care fug
 
 De altfel trăim – mai cu toţi, mai cu noi
 Nu mergem la teatru, nici cărţi nu mai vrem
 E viaţă, e ceaţă, vin câini şi vin ploi
 Cafeaua-i amară, artiştii – blestem
 
 Pe urmă te scriu – dacă-s unul, sunt doi
 Pe urmă alunec, apoi mă ridic
 De altfel trăim, mai cu toţi, mai cu noi
 Pe urmă şi-apoi nu mai este nimic
 
Iarna a treia
 
Ninsoarea-ncepuse deodată
Scrisorile-n silă veneau
Chemam uneori câte-o fată
Delirul lunar să-i predau
 
Hipnotică steaua polară
Mă tot îndemna să mă duc
Ningea ca un trup de fecioară
Pe crengi dezertoare de nuc
 
Treceau sărbători de zăpadă
Prin geamul odăii mascat
Iar lumea voind să ne vadă
Semna un final atentat
 
Deodată-ncetă să mai ningă
Iar fulgii se-opriră blocaţi
Veniseră lupii să-i lingă
Iar noi, la distanţa de-un braţ
 
Amanţi mai formali cu o toamnă
Mărirăm absenţa grăbiţi
Simţind cum din spate ne-ndeamnă
Gheţarii-n văzduh răstigniţi
 
Noi: două destine amare
Eu: cruce de drumuri pe-un deal
Tu: multaşteptată scrisoare
Să-mi ardă şomajul mental
 
Şi iată ce linişte gravă:
Ucis de tovarăşi îmi port
Cutia poştală bolnavă
Cu lanţuri legată de cord
 
 
A patra iarnă
 
M-apropii de iarnă cu tine
Murind aritmetic, tăcut
Măslinul adoarme-n ruine
Confuz din final la-nceput
 
De-afară ‘năuntru cresc stele
Constrânse de arme şi jar
Eşti una din axele mele
Când obligatoriu răsar
 
Tăcem amândoi pe-ndelete
Străini pe-un pământ cunoscut
Iar noaptea sub ochi ni se vede
Mormântul comun desfăcut
 
Eu ştiu că m-apropii cu jale
De ruga-ngheţată în dor
Căci toate altarele-s goale
Iar zeii din temple ne mor
 
Absurzi ca statui destrămate
Ilogici şi magici şi goi
Cădem cu aceeaşi cetate
În care-am luptat amândoi
 
 
A cincea femeie
 
Zaruri şase-şase trec înspre Golgota
Semnelor de ceaţă dându-le dolari
Incorecte faruri luminează grota
Colcăind de târfe veşnic fete mari
 
Între sâni au paturi de mitralieră
Se topesc nebune armele-n călduri
Tremură de silă fetele de seră
Deocamdată n-are rost să le mai furi
 
Deocamdată târfa a oprit războiul
Dezertând, soldaţii au iubit-o crud
Comandantul oştii joacă tontoroiul
Pe o jumătate magică de nud
 
Geamurile ţăndări libertăţi oferă
Muzicanţii cântă despre afonii
Se topeşte încă o mitralieră
Pe câmpia arsă-a sânilor dintâi
 
Am parcurs nesigur câmpul de bătaie
Armele-n rugină rătăceau deja
Pe-un morman de săbii – putrezind în ploaie
Iubea moartea târfa şi iubita mea
 
Zaruri şase-şase convergeau spasmodic
Fetele de seră abdicau la rol
Totul era tragic – totul era logic
Numai lângă tâmplă am simţit un gol
 
În imensa pace semănam ruină
Un pistol organic mai funcţiona
Şi-am murit deodată fără nici o vină
Lângă târfa lumii şi iubita mea
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-xM