Două poeme – Marin Sorescu

Pe osie

Pe osie, pe osie, mereu,
Chiar dacă spiţa roţii spune: Vezi-l,
Căci osia-i chiar bunul Dumnezeu
Şi, în hurducătura lumii, crezi-l.

Când smocul ierbilor uscate iezii-l
Tot pasc, tot pasc, sub clopotul amiezii,
Pe osie, pe osie într-una,
Cobori în iad, atingi cu geana luna.

Pe osie, cât este drumul lung
Şi roţile timpanul ţi-l străpung.
Cu toate drumurile-ntr-o morişcă
Mişti osia şi osia te mişcă.

Pe osie, pe osie, la greu
Şi viaţa fuge-n urmă… Eu sunt eu?
Mişcarea te-nfierează, ca pe vite,
Şi pomii-ţi taie umbra cu cuţite.

Descoperiri prea mari

Descoperiri prea mari mai sunt puţine.
Şi mai puţine pentru cel sărac.
La jumătatea dintre rău şi bine
Tu stai pierdut pe gânduri şi buimac.

Pe-o piatră de hotar vezi un gândac.
Pe multele-i picioare-abia se ţine.
E-un cer deasupra voastră trist, opac.
Găuri de şarpe câte sunt, sunt pline.

Şi unde să te vâri şi să-ţi ascunzi
Nedumerirea grea că nu pătrunzi
În miezul lucrurilor, cât de cât?

Gândacul e şi el nehotărât:
Vede-un păianjen alb, cu ochi rotunzi,
Tocmai, cu firu-i lung, s-a strâns de gât.
*
Citiți traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-Bw

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s