Category Archives: George Paşa

Două Poezii – George Paşa

Mai bine dulce
 
Mai bine cenuşă, decât otravă,
dacă se pierde în van gustul mierii.
Hăituit, purtând gustul înfrângerii,
vezi deschiderea către bucurie.
 
Scrii într-un veac rătăcit (dar ţi-e bine),
eşti viu şi aspru, cât zece memorii,
de parcă într-o cutie de pantofi
ar putea încăpea elefantul alb.
 
În gura magilor, vestea minunii.
Pe-un cal alb, orizontul se-apropie.
Cine vorbeşte de limite sumbre
păstrează în limbă gustul otrăvii.
 
Vânturi lin cenuşa, s-o vadă orbii,
s-o viseze lumină la porţi albe,
cu paşi mântuitori, să iasă din somn,
şi-apoi s-arunce bastoanele-n aer.
 
Se va clătina orizontul atunci
când va veni Pruncul îmbrăcat în alb,
să salveze îngerul din mulţime,
pe buze să rămână gustul mierii.
*
Scriu dintr-o aură
 
Nu sunt un constructor de vorbe, de-aceea, pe pod,
te aştept cu braţele goale. Am aruncat florile în apă,
fiindcă numai apa ştie să le poarte, mai departe, parfumul.
 
Scriu dintr-o aură, cu semne de foc.
Îngerul de serviciu îmi contabilizează amânările,
plus eroarea de a te fi cunoscut prea târziu.
 
Suntem două sunete care vibrează pe aceeaşi coardă,
prelungim tăcerea, cât între noi va mai exista o punte
care să trepideze la unison cu bătăile inimii noastre.
 
Nici un castel nu-ţi ofer: Dumnezeu ne-a lăsat
inimi prea înţelepte, cuvinte libere, fără paşi ezitanţi.
Când ne strângem la piept, aurele noastre închid circuitul durerilor.
 
Alung somnul în versurile acestea patetice.
Între timp, florile trebuie să fi ajuns la tine.
Noapte bună şi-un capăt de pod!
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-vi

Două poezii – George Paşa

Profesor de literatură, cu trei volume de versuri publicate,
traducător din Serghei Esenin, George Paşa se consideră 
un amator în arta poetică. Este, probabil, reacţia oricărui 
poet adevărat si exigent cu sine însuşi.
 
 
E timpul pentru dor
 
Trebuia să fii mâinele meu,
strălucitor pe scara absenţei,
cu plin să vii în calea aşteptării,
nicio dimineaţă să nu mă trezească
fără mângâierea palmelor tale.
Acum înfloresc pomii pentru alte iluzii hoinare;
eu trec fără să iau în seamă nectarul
în care primăvara şi-a trecut frumuseţea,
limpezimea cerului stinsă-n albastru,
văd numai tăciunele ca amintire a focului.
Fără dor, va veni mai curând înserarea,
vom şti că n-am fost decât umbre într-un vis lunecos,
de-aceea toate ne dor, toate ne strigă-ntr-un glas:
„E timpul pentru iubire, e timpul să v-aduceţi aminte
că toate clipele au muguri şi vor înflori pentru voi.
Strălucirea voastră va trece în alţii, veştejirea
e ultima barieră înaintea nopţii. Nimic nu-i pierdut:
timpul are memorie pentru toate cele ce sunt.
Ţineţi-vă bine: treceţi pe o punte îngustă,
şi-n balans e timp pentru dor”.
 
*
 
Plin
 
Totul e să ai impresia de plin,
când golul te pândeşte la margini.
 
Încet se mai coc fructele,
însă această lentoare a mişcărilor dinăuntru
ne spune că viul persistă.
 
Ochii tăi, când sunt plini
de aroma castanelor coapte,
se uită mai îndrăzneţi către soare,
acelaşi foc pare să ardă şi-n ei.
 
Priveşti la mâini – ştii că există duşmani,
dovadă pietrele ce n-au nicio vină.
 
De-acum ştii: numai ceea ce-i plin
primeşte loviturile oarbe.
 
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-jQ