Category Archives: Tudor Arghezi

Cuvinte stricate – Tudor Arghezi

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta.
Şi pe cobză deştele

Huleşte-le!
*
Citiţi traducerea in franceză=

http://wp.me/p1pjp4-Bg

Bănuţul – Tudor Arghezi

 
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu „bănuţ”
Şi credea că oul moale-i
Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costă o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s-a pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Ce-a pierdut şi ce-a găsit !
Că s-a mai şi mâzgălit
Cu albuş cu gălbenuş.
De atunci şi pân-acuş,
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzga-n piele,
A răcnit şi-a mai ţipat
Că măcar nu le-a mâncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte
La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţu-i gologanul
Sau un leu frumos şi nou
Pus cumva în orice ou.
Nu ştia că-i stă pe fund
Oului un gol rotund
Pentru plod şi pentru pui,
Când ia trup făptura lui.
Că subt coaja strânsa caier
Stă păstrat un pic de aer,
Ca trezit din nesimţire
Puiul mamii să respire.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-qp

 

Greierele – Tudor Arghezi

 
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Şuieră
Şi flueră
Şi să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Şi mă bate la ureche
Struna lui de sârmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traistă şi mă mut.
Ai văzut neruşinare?
Sâmbătă, amiaza mare,
Fără nici-o-nştiinţare,
A venit, s-a instalat
Şi s-a pus şi pe cântat.
Eu, ca omul aşezat,
Nu pun mâna pe pian
Decât rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin –
Dar şi-atuncia cu măsură
Şi cu degetul la gură,
Cânt vreo polcă sau vreo horă,
Pân’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puţin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Şi nu dau de lăutar.
Dintr-un drâng cu limba frântă,
El s-a pus pe chef şi cântă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Şi din podini şi din pod
Şi nu mă pricep cum face
Că-l aud şi-atunci când tace.
De cinci ori am aţipit
Şi de cinci ori m-a trezit
Oaspetele afurisit.
Mă frământ, ascult, aştept
Cu duşmanul să dau piept,
Dar el, molcom şi haihui,
Să din cobză şi din nai:
Ori că zgârăie pe scripcă,
Ori că râcâie o şipcă,
Câteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ngână pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe destule
Şi gâtleje, dar şi scule. 
 
Şi … atunci? Am luat în gură
Apă, şi cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt  perdea,
Într-un colţ de duşumea.
Îl văzui, se scutura,
Şi nu mai putea cânta.
Udă, leoarcă, răguşită,
Vocea-i moale e scâncită,
Şi caricatura bearcă
A uitat să şi mai meargă.
Mi se face, însă, milă
De făptura lui umilă.
Suferinţele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cântă?
Gândul acesta mă-nspăimântă.
Ştie, oare, oarecine,
Viaţa lui de unde vine?
Tot ce poate, orişiunde,
E să cânte ghiersuri ciunte,
Şi câtu-i de mititel
Numai gura e de el,
Ca o trâmbiţă – şi nu zici
C-are-n guşe zece muzici?
Ştie-atâta, vai săracul,
A cântat, – ca pitpalacul,
Şi-are dreptul ticălos
Să nu cânte nici frumos.
Graiul lui e de-aşa fel
Că-l pricep ai lui şi el.
I-am prins trupul de un dram
Şi i-am dat drumul pe geam,
Şi-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat : – Mergi sănătos!
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-qc

 

Tudor Arghezi pentru părinţi şi bunici

 
Zdreanţă
 
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără păreche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
 
„- Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. „- L-a mâncat!”
„- Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
 
Când se uită la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
„S-a făcut a dracului!”
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-pJ

 

Cel ce gândeşte singur – Tudor Arghezi

 
Cel ce gândeşte singur şi scormone lumina
A dat o viaţă nouă şi-un om de fier, maşina,
Fiinţă zămislită cu gândul şi visarea,
Neînchipuit mai tare ca braţul şi spinarea.
Cu ea brăzdezi pământul în lung şi lat şi sameni,
Şi una ţine locul la mii de mii de oameni
Topitorii, cuptoare, mori, puţuri, fierăstraie,
O sârmă de lumină, o ţeavă vâlvătaie,
O lampă duce graiul şi dă-n văzduhuri veşti
Că omul zămisleşte puterea din poveşti
Se face depărtarea mai scurtă decât pasul
La mii de poşti s-aude şi se cunoaşte glasul.
Vorbeşti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul şi timpul se-ncovoaie:
Pe-o sfoară cât e firul de păr şi se agaţă
Vecia, nesfârşitul, pe un crâmpei de aţă.
 
Se-nnalţă slabul, omul, pe aripi în tării
Şi-aduce de acolo noi legi şi mărturii.
Iată-l, scoboară-n hăuri cu coiful lui rotund
Şi râcâie oceanele pe fund,
El trece prin vâlvoare, prin cremene şi gheaţă,
Pornise de cu seară, s-a-ntors de dimineaţă,
Şi nu l-a ars dogoarea, nu l-a-mpietrit nici gerul,
E ţara lui pământul şi l-a-mpletit cu cerul.
Şi-aprinde lângă Argeş luleaua, şi văpaia
Din pipă încă-i arde, ajuns pe Himalaia,
Şi pâinea coaptă-acasă, într-un cuptor domol,
I-o gustă pinguinii tot proaspătă, la Pol,
Şi, în sfârşit, urmaşul lui Prometeu, el, omul,
A prins şi taina mare, a tainelor, atomul.
El poate omenirea, în câteva secunde,
S-o-ntinerească nouă pe veci, ori s-o scufunde.
 
E timpul, slugă veche şi robul celui rău,
Tu, omule şi frate, să-ţi fii stăpânul tău.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-p6

 

Flori de mucigai – Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Si nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
 
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Si mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Si m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-of

 

Tinca – Tudor Arghezi

Coşul ei cu soare,
Proptit în şold, pe cingătoare,
Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Şi garoafe de noapte.
 
în sânul ei ca mura
îşi pironeau căutătura
Domnii zvelţi din jurul mesii,
„- Cine mai ia florile miresii?”
 
Fă, Tinco, fă! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ţi i-a dat Năstase
Şi-n fiecare deşti câte-un inel
Nu ţi l-a strâns cu mâinile lui, el.
 
Cine ţi-a frământat carnea de abanos
Şi ţi-a băut oftatul mincinos?
Cui i-ai dat, fă, să ţi-o cunoască
Făptura ta împărătească?
 
Cine ţi-a dezlegat părul cu miros de tutun?
Cine ţi-a scos cămaşa, ciorapul?
Cine ţi-a îngropat capul
Nebun,
în braţele lui noduroase, păroase,
Şi te-a-nfrigurat fierbinte până-n oase?
 
Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai!
 
Vezi, Năstase osânditul
Nu te-a pătruns decât o dată;
Şi atuncea toată,
Cu tot cuţitul.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ls