Category Archives: Aurel Sibiceanu

Din gândurile lui Aurel Sibiceanu

Psalm
 
Poruncile, Doamne, nu ţi le mai auzim
şi iată, apa se îndepărtează de noi,
cărarea de lumină nu ţi-o mai ştim
şi parcă vine Vremea de Apoi.
 
Ne trezim asudaţi de vedenii şi izme,
ca nişte vedenii umblăm pe trezie,
dragostea ne-o schimbăm pe multele pizme,
cuminecarea pe sfadă o dăm.
 
În frig şi părăsire ne ţinem părinţii,
ca pe străini ei ne suduie şi alungă,
ne batjocorim suferinţa şi sfinţii
inima ni s-a micşorat, e sălbatecă strungă.
 
Ne hulim înţelepţii, ochiul ce vede,
necinstim fecioare, mame şi prunci,
întunerecul stă cu noi la masă
şi ne ţinem de asprele-i porunci.
 
Mai lasă-ne, Doamne, să Te găsim,
cheamă-i la Tine doar pe cei buni,
cum i-ai chemat
pe nevinovaţii străbuni.
 
 
Bazilică
 
E noapte şi un lătrat de câine
din pietre scoate floarea de măceş,
din truda lor de a fi o fereastră
prin care orbul doar poate privi.
 
E noapte, Păstorul e uşor în somn,
uşor precum argintul în veşminte …
 
Pe masa ta, nisipul, făptură a clipei,
lângă piatra de Sarmis lipsa mea
o tâlcuieşte cu depărtările-i secrete …
 
Şi te pierd în iazul din opaiţ,
te mai curăţ de pământ, te mai las
lângă alabastrul cu rouă, lângă aerul
care se bucură de genele mamei mele
cu lacrămi şi dulci vedenii …
Iar în pleoapa mea de lut îţi tac
vitralii şi prăpăstii de lumină …
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-xU
 

Cântarea lui Memnon – Aurel Sibiceanu

Frumuseţea ta ruinează floarea de acant:
cârjă a mea, povestită de mai multe cărări…

Sunt atât de puternic, îmi spun, încât zeii,
fraţii noştri bogaţi, feţe de pulbere au,
şi armuri de iarbă au, şi capătu’ lumii
în mine uitatu-l-au cu sfială de olar.

Ne-lumească ruină floarea de acant,
ce bine poate fi doar o mângâiere a ta,
ori umbra unei pietre cereşti
pe care leii o sorb din cărări omeneşti…

Cetitori peste veacuri umbla-vor
în semnele pietrei, desluşire să facă;
cetitorii de semne vor găsi în praguri
de ceruri chiar locul din care pulbere
n-am putut zălogi cu săraca mea tâmplă…

De tine grăiesc, iubito, sau de jalea
neştiutului pietrar, care-n prag de nisipuri
pierdu Cântarea lui Memnon, troianul
ferecat în acant cum în paseri
prăbuşite în cer?!

Nu-i cine să ştie a pune graiuri pe gură
şi-n zare suflet nu aflu nici
cât ar pierde lumina pe lespezi…

 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-vP
 

Două poeme – Aurel Sibiceanu

Aniversare
 
Într-un veşmânt aproape franciscan
şi amintindu-mi că astăzi
este ziua mea de naştere,
trec prin blânda lumină a frunzelor.
Cei ce mă urăsc mi-au dăruit o singurătate,
cei ce mă iubesc mi-au dăruit o singurătate
mai mare, ceilalţi stau
nepăsători printre nimicurile de aur şi argint.
 
Din când în când îmi privesc mâinile –
lumina lor bătrână are chipul amar al scoruşelor,
Pe ele sunt scrise zile şi nopţi,
dinţi de lupi şi umbre de antilope.
Scriitura aceasta este pentru mine
o peşteră de sacerdot, un labirint.
 
Mă spăl pe mâini, parcă sperând să alung
toate acestea într-o îndepărtată ţară !
Dar eIe, zilele şi nopţile, dinţii de lupi,
umbrele antilopelor, îmi grăiesc
într-o neştiută limbă despre tăcerea desăvârşită.
Este minunatul Dar ce mi s-a făcut azi,
când stau liniştit în mormântul zilei mele
de naştere, ca unul care am fost
şi fiul zilei sale.
 *
 
Fabula cu prieteni
 
Ei cu spade lungi mă îndepărtează,
cu vorbele mele mă clevetesc,
îşi închid casele
cu ospeţiile mele vechi.
 
Au turme şi ogoare, corturi şi ţarcuri,
au şoimi de vânătoare
şi surâsul vânăt-amărui,
au femei liniştite ca tutunul
în sipet de argint.
 
În dragostea de ei mi-e toată truda,
cu sângele îi apăr de stihii,
dar ei tot îl găzduiesc pe Iuda.
 
De împiedicarea lor pe Cale,
nu cumva o vină am şi eu,
nu cumva ÎL uit pe Dumnezeu …
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-uT