Category Archives: Marin Sorescu

Douặ poezii de Marin Sorescu

 

Pe osie

Pe osie, pe osie, mereu,
Chiar dacă spiţa roţii spune: Vezi-l,
Căci osia-i chiar bunul Dumnezeu
Şi, în hurducătura lumii, crezi-l.

Când smocul ierbilor uscate iezii-l
Tot pasc, tot pasc, sub clopotul amiezii,
Pe osie, pe osie într-una,
Cobori în iad, atingi cu geana luna.

Pe osie, cât este drumul lung
Şi roţile timpanul ţi-l străpung.
Cu toate drumurile-ntr-o morişcă
Mişti osia şi osia te mişcă.

Pe osie, pe osie, la greu
Şi viaţa fuge-n urmă… Eu sunt eu?
Mişcarea te-nfierează, ca pe vite,
Şi pomii-ţi taie umbra cu cuţite.
*

Descoperiri prea mari

Descoperiri prea mari mai sunt puţine.
Şi mai puţine pentru cel sărac.
La jumătatea dintre rău şi bine
Tu stai pierdut pe gânduri şi buimac.

Pe-o piatră de hotar vezi un gândac.
Pe multele-i picioare-abia se ţine.
E-un cer deasupra voastră trist, opac.
Găuri de şarpe câte sunt, sunt pline.

Şi unde să te vâri şi să-ţi ascunzi
Nedumerirea grea că nu pătrunzi
În miezul lucrurilor, cât de cât?

Gândacul e şi el nehotărât:
Vede-un păianjen alb, cu ochi rotunzi,
Tocmai, cu firu-i lung, s-a strâns de gât.
*

Citiţi traducerea ïn francezặ = http://wp.me/p1pjp4-CJ

Două poeme – Marin Sorescu

Pe osie

Pe osie, pe osie, mereu,
Chiar dacă spiţa roţii spune: Vezi-l,
Căci osia-i chiar bunul Dumnezeu
Şi, în hurducătura lumii, crezi-l.

Când smocul ierbilor uscate iezii-l
Tot pasc, tot pasc, sub clopotul amiezii,
Pe osie, pe osie într-una,
Cobori în iad, atingi cu geana luna.

Pe osie, cât este drumul lung
Şi roţile timpanul ţi-l străpung.
Cu toate drumurile-ntr-o morişcă
Mişti osia şi osia te mişcă.

Pe osie, pe osie, la greu
Şi viaţa fuge-n urmă… Eu sunt eu?
Mişcarea te-nfierează, ca pe vite,
Şi pomii-ţi taie umbra cu cuţite.

Descoperiri prea mari

Descoperiri prea mari mai sunt puţine.
Şi mai puţine pentru cel sărac.
La jumătatea dintre rău şi bine
Tu stai pierdut pe gânduri şi buimac.

Pe-o piatră de hotar vezi un gândac.
Pe multele-i picioare-abia se ţine.
E-un cer deasupra voastră trist, opac.
Găuri de şarpe câte sunt, sunt pline.

Şi unde să te vâri şi să-ţi ascunzi
Nedumerirea grea că nu pătrunzi
În miezul lucrurilor, cât de cât?

Gândacul e şi el nehotărât:
Vede-un păianjen alb, cu ochi rotunzi,
Tocmai, cu firu-i lung, s-a strâns de gât.
*
Citiți traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-Bw

Contabilitate – Marin Sorescu

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala
 
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trăit.
 
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
 
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
 
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă ( de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem-una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).
*
 
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-yt

Momente intime în casa lui – Marin Sorescu

 
Zbor
 
Un sentiment plenar
Din ce în ce mai rar :
Când ies doar pe balcon
Şi cred că-s avion.
 
Şi zbor cu glastra-n braţă
Prin liniştea măreaţă.
Şi-o cioară subţioară
Mi-arată cum se zboară.
*
 
Bunica şi chibriturile
 
Păstra bunica nişte riduri
Într-o cutie de chibrituri
Şi numai ce şi le punea
De câte ori se enerva.
 
Nepotul – neastâmpărat –
A dat de riduri, le-a furat,
le-a pus pe frunte, le-a lipit,
Şi gata – a îmbătrânit !
 
Acum bunica-i o copilă,
Iar puştiului îi plângi de milă :
Dinţii şi i-a scos cu cleştele
Şi nu-i mai plac poveştile…
*
 
Se fâlfâie
 
Se fâlfâie din te miri ce,
Din sabie, din purice.
Şi şchiopii, numai c-un picior,
Îl poartă-n sus, fâlfâitor.
 
Nor lângă nor – formează-o geană,
Chior lângă chior – fac o pomană.
Ce vede chiorul – lângă chior –
Acesta-i purul adevăr.
 
Se fâlfâie de jos în sus.
Fâlfâie cuiele-n Isus.
Ca el zburăm spre fapte mari
Cu două aripi, doi tâlhari.
*
Speteaza
 
Scaunul meu cu spetează
Are-o inimă vitează,
Când mă vede-n preajmă, vai,
Numai ce răcneşte : „Stai !”
 
Spăimântat m-aşez şi scriu,
Că de frică îi cam ştiu.
Şi-i o larmă de rezbel :
Scârţâi eu, scârţâie el.
*
 
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-qL
 

O aripă şi un picior de la Marin Sorescu

Dumneata, lampă

Lampă, dumneavoastră,
Ce ne daţi lumina
Stinsă staţi şi proastă
Ziua ca găina.
 
Nu sclipiţi prin zile
Nici ca trei pisici
Ce-au în ochi fitile
Şi doi licurici.
 
Şi cu toate astea
Vă iubesc atât,
Că, de n-aş fi scaun,
Lampă aş fi vrut.
*
Despre cum era să zbor
 
Într-o noapte, într-o clipă,
Îmi dă unul o aripă.
Nu l-am desluşit la faţă,
A pândit când era ceaţă.
 
Zice : „’Nfige-o subsuoară,
Du-te dracului şi zboară”.
Eşti nebun, cum o să zbor,
C-o aripă şi-un picior ?
 
Dă-mi-o şi pe-a doua, frate,
Nu mi-o pitula la spate.
A plecat să mi-o aducă
Şi-l aştept ici pe ulucă.
*
Seceta
 
Mi-e ruşine să vă spun :
A înnebunit un prun !
Şi-a sărit dintr-o ţâţână
Şi-a plecat drept la fântână.
 
– Und’ te duci, bă, copăcel ?
– Să m-adap şi eu niţel.
Dar fântâna demult seacă,
 
Mai secase înc’oleacă.
Prunul s-aplecă să bea
Şi-i căzu cioara în ea.
 
Că avea în vârf şi-o cioară,
Şi-aia moartă, bunăoară.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-mF

 

Tablouri – Marin Sorescu

Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În faţa unui tablou,
A doua zi se anunţă
Dispariţia tabloului.
 
În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanţele ce-mi şuieră pe la ureche,
Şi de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiţii
Parfumul iubitei.
 
Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viaţa,
Le-agăţ de nori şi de copaci
Şi mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeştrii “italieni” poţi să legi uşor o conversaţie.
Ce gălăgie de culori !
Şi din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut şi auzit de la distanţă,
Parcă aş duce-n braţe papagali.
 
Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna şi dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închişi în beciuri întunecoase.
 
Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc şi se dau peste cap,
Şi trebuie să ţii bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forţă din lună.
 
Nu ştiu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le ştia când a murit.
 
Şi eu caut să-nvăţ de la el,
Dar nu pot să-mi ţin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.
 
Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat.
Drumul fiind însă foarte lung
 
Sunt prins până la urmă,
Şi ajung acasă noaptea târziu,
Obosit şi sfâşiat de câini,
Ţinând în mână o reproducere ieftină.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-hs

Dacă nu cer prea mult – Marin Sorescu

– Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?
*
cititi traducerea în francezã :
http://wp.me/p1pjp4-dZ 

De-a baba oarba – Marin Sorescu

Hai să credem tot ce spunem,
E un joc foarte frumos.
Tu să-mi spui: „Te iubesc”
Şi eu să mă bucur copilăreşte,
De parcă mi-ai fi dăruit un briceag
Cu prăsele de os.
 
Să-mi spui curat
Tot ce cugeţi tu
Despre vecini, despre univers
Şi despre ploaie ;
Sau să nu-mi spui nimic
Şi toate gândurile mele să deie din cap
Că aşa e.
 
Iar eu să-ţi spun:
„Pe unghia asta tu ai un lac adânc
Şi pe toate celelalte câte o mare.
Dacă mişti degetele prin zilele mele,
Poţi stârni Niagare.”
 
Şi până seara din cuvintele mele
Să crească o iarbă înaltă
Care să-şi scoată colţul prin cer,
În vârf cu pământul nostru,
Ori cu vreo sămânţă de stea.
 
Şi tu să crezi în iarba mea.
S-o crezi pe toată, orbeşte.
Şi eu să cred în urma ta cu un pas,
Cavalereşte.
*
citiţi traducerea în franceză:

http://wp.me/p1pjp4-dQ

 
 

Svejk – Marin Sorescu

Înainte de a-i lua,
Moartea le face recruţilor săi
O vizită medicală foarte minuţioasă.
Le controlează cu nişte ciocănele de lemn
Articulaţiile genunchilor,
Îi pune să zică 33,
Îi întreabă dacă au avut vreo măsea cariată
Şi cum doresc să moară:
De sabie sau de cancer?
 
La toate întrebările morţii
Svejk a răspuns aşa:
„Să mă pupi în fund”
 
După ce i-a admis la vizită medicală,
Moartea le spune tuturor
Să se prezinte pe lumea cealaltă
Bărbieriţi proaspăt
Şi cu hrana rece pe trei zile.
Acolo le dă echipament şi arme noi,
Le ţine un discurs
Despre interesele vitale ale morţilor
Şi-i pune să se lupte pentru ele
Şi-i pune să se lupte pentru ele.
 
… Numai bravul soldat Svejk
Stă deoparte
Rezemat de puşca sa ruginită
Încă din timpul primului război mondial,
Şi la toate argumentele foarte solide
Ale morţii
Răspunde şi acum stereotip
„Să mă pupi în fund”
*
cititi traducerea în francezã :
http://wp.me/p1pjp4-dL
 

Adam – Marin Sorescu

Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i lipseşte.
Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această
minune
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
„Asta e viaţa!” – a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întorcea cu spatele
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieşte
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-cv