Monthly Archives: iulie 2011

Trei Rondeluri – Dinu Ianculescu

Actorul Dinu Ianculescu (n. 1925) a fost cunoscut
pe vremuri ca vocea de aur a radiodifuziunii române.
Vocea poetului Dinu Ianculescu a rămas de aur.
***
Să stai într-o lumină crudă
 
Să stai într-o lumină crudă
când trec prin aer funigei,
s-auzi cum pasc în iarbă miei
şi mieii să nu te audă.
 
S-aduni miresmele din tei
şi muntele să-ţi fie rudă,
să stai într-o lumină crudă
când trec prin aer funigei.
 
Să vezi cum dup-atâta trudă
toamna-i leapădă cercei,
să pleci, să nu mai simţi, să iei
cu tine nesfârşirea udă.
 
Să stai într-o lumină crudă.
 
***
 
E-o apă dulce şi amară
 
E-o apă dulce şi amară
această ploaie de-nceput,
o despărţire de-un trecut
ce-a fost atâta vreme vară.
 
Acum e toamnă şi băut
paharul cu lumină clară.
E-o apă dulce şi amară
acestă ploaie de-nceput.
 
Şi-ntâiul fiu abia căzut
din crengi fără a şti să moară,
e dus pe aripa uşoară
a vântului, ca pe un scut.
 
E-o apă dulce şi amară..
 
***
 
Ziua nu mă poate prinde
 
Ziua nu mă poate prinde,
noaptea nu mă poate bea,
cu funingine şi nea
umplu coşul de merinde,
 
pân-la munţii hăis şi cea
şi la valea ce se-ntinde.
Ziua nu mă poate prinde,
noaptea nu mă poate bea.
 
Înainte drumu-i plin de
buruiană. Şi-o căţea
latră între nu şi da
şi mă cumpără, mă vinde.
 
Ziua nu mă poate prinde.
*
Citiţi traducerile în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-hm 

Mai spune – Vasile Nicolescu

Mai spune o vorbă, două, focului înainte de moarte,
ia urna trandafirului din vis şi umple-o cu rouă
şi plimb-o apoi în jurul mormântului pe care-l sapi
în arbori, în apă, în piatră, în stele.
 
Mai spune o vorbă, două, coloanei cerului de care se sprijină
ca-n podul unei case de ţară săgeţile strămoşilor tăi,
şi capul de lup prin gura căruia
vâjâie vântul şi noaptea,
cu hohote nedesluşite de râs sau de plâns.
 
Mai spune o vorbă, două, vetrei nestinse, cenuşii curate
în care visează oseminte de zei sau de păsări
să rodească întunecatele mări fără somn,
câmpia cu greieri şi marile spaţii din ochii lui Cronos.
 
Mai spune o vorbă, două, acestor sunete stranii,
bătând ca măzărichea în timpanele visului, acestor sunete
germinând pe limba pustiului şi-n lingura
copilului care adoarme cu capul pe masa plină de daruri.
 
Mai spune o vorbă, două,  focului înainte de moarte
se mistuie lucrurile până devin ele însele.
*
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-hf

 

trup de aburi – Angela Nache Mamier

 
timpuri de scris versuri or fi-n
murmurul câtor vii nostalgii
îndrăcite tempouri
vase meniuri crosuri prin piaţă
printre alţi grijulii
întâmplări fixe toarnă tipare strâmte
existenţei raţiunii de-a fi
dâre drumuri
până la frigiderul mătăhălos
spre balena rufelor nesăţioasă
cu mâini umede trup de aburi
mirosind eroic a supe şi dulci zarzavaturi
trăgând în piept aerul patetic
al răbdării
năzuind nostalgic la fotoliul ros, la raftul
bibliotecii-spunându-le-n gând „eu prieteni
mai am încă treabă”
mai pun degetele pe frunţile calde-ale
fiilor
mai pudrez şi împart plăcinta cu mere
mai umplu plase mai semnez o condică
mai visez că voi scrie că voi citi
să-mi recapăt puterile-mi
extraterestre
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ha

 

Autodescrierea – Petru Romoşan

Cândva eram grozavul descriptor al Florii
de Măceș, Rosa Canina, Rozalia:
 
nu începeam bine să o descriu,
afurisita îmi apuca mâna, gura, capul.
 
Vinerea trecută:
descriu un cocoș, cocoșul nu mai cântă
se face hârtie mototolită, cade sub masă;
descriu un câine, câinele nu mai latră, schelălăie,
se duce dracului.
 
Pe masa de scris, roșu, alb, verde, măceșul.
Îl privesc cu poftă, îl mângâi nebun.
Mărețul descriptor reîncepe descrierea.
 
Scriu: Floarea de Măceș…
Florile de măceș – scrum!
 
Nici bucurie, nici spaimă, cu capul pe masă,
hotărăsc autodescrierea.
*
Citiți traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-h4

Dansul cu cartea – Florin Mugur

Cum să fii scund şi caraghios
şi cu barca ca un văl de mireasă
şi cu ochi albaştri
 
şi cum să fii bătrân
şi cu hainele ude de lacrimi
şi cum să ţopăi totuşi fericit!
 
Pe patul meu
dansează beat bătrânul prinţ
cu cartea-n braţe.
 
Îi şiruie udă cămaşa pe umeri
îi piuie nasturii veseli –
el ţopăie plin de scântei şi de ţepi
 
Şi ce e scris în cartea Bătrânului? Destinul
meu obosit. Dansează lent. Spre seară
ouă mici, străvezii, îi curg dulce din păr.
 
De behăit, ce bâlbâială de petale!
Alunecă moale pe-o lacrimă. Uite, se ţine
de cartea ce-i tremură leneşă-n braţe.
 
Şi nu-mi mai e frică şi nu-mi mai e frică.
Ce fraged e! Capul meu trist şi muncit
îndrăzneşte să râdă.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-gZ

Un pâlc de viorele – Petru Romoşan

Prin părţile noastre şi moartea e
o comedie.
Nici frânghia nu-i bună de spânzurat,
şi otrava-i dulceaţă de mure.
Petre, Petre, primăvara asta nu-i
o comedie.
 
Când disperarea cea mai neagră,
când durerea cea mai adâncă,
nimic de făcut, nici un sens,
atunci şi numai atunci îmi acopăr faţa :
un pâlc de viorele, o pajişte albastră.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-gT

 

Glas de toamnă – Adrian Maniu

 
Toamna a făcut inimi de aur din foi …
 
Nici o vorbă, nici un glas. Linişte târzie.
 
O pasăre se face mică, în cerul ce-o să fie alb de ploi.
 
Inimă, potoleşte-ţi zbuciumarea.
Pământul are odihnă pentru toate.
Cerul din slăvi înnorate,
împarte uitarea.
 
Linişte în ogorul unde sămânţa veghează,
linişte în sufletul învins,
linişte pe foile ce s-au desprins
şi în steaua care stă să cază.
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-gM

Vine vremea – Romulus Vulpescu

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora
Cheamă, pleacă, vine, este !
Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.
Vine vestea să-mi strecoare să respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.
Vine vârsta când dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa când mioare în polcul lor tresar.
Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă, pleacă, vine, este !
*
citiţi traducerile în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-gz

 

Omagiu lui Mircea Ivănescu (1931 – 21.07.2011)

Dar sunt şi amintiri adevărate
 
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
*
cititi traducerea în franceza :
http://wp.me/p1pjp4-gr 
 

Pe undeva în derivă – Petre Stoica

Doamnă de unde veniţi până ieri
şi eu eram în derivă aveţi picioare
atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă
de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoala
şi aveţi un portret generos nu sunteţi cumva Ofelia
nu fecioara aceea palidă a fost mâncata de raci
dumneavoastră aveţi piper sub piele aveţi şi sâni
şi zece unghii-porunci legaţi-mă de picioarele
proprii târâţi-mă pe aleile iadului altfel
vă rup portretul am zis
*
citiţi traducerea în franceză :
 
http://wp.me/p1pjp4-gm