Category Archives: Mihai Ursachi

Odaia Gingaşei Iubiri – Mihai Ursachi

Şi iată c’am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlăstarele sunt moarte.
Am moştenit conacul cel vechi, argintăria,
şi stema casei noastre: veşnicia.

La praznicul Enigmei, când vişinii serbează
o oră anumită, m’am hotărât să intru,
sperând să fii acolo, la ora ceea, trează,
ţinând acelaşi sfeşnic în mână, ca un schiptru.

Făcui deci invocarea şi semnele cerute,
aprinsei în căţuie trei feluri de tămâie,
intrai pe uşa strâmtă cât am putut de iute,
cum e plăcut la duhuri, cum îţi plăcea şi ţie.

Mi se păru ciudat că tu la ora ceea
să nu fii încă trează; mă apropiai de patul
de nuc în care cândva ai fost femeia
cu trup de flori de vişin, iar eu am fost bărbatul…

Mă apropiai cu totul, uitând legile mele
şi orb întinsei mâna şi căutai fierbinte
aceea ce pierdusem; în albele dantele
zăcea o grămăjoară de albe oseminte.

Înţepenii de spaimă şi pricepui greşeala…
…Crengi mari de vişin dalbe prin gratii pătrunsese
şi la lumina lunii subţire ca beteala
văzui: eram trecut de veacuri pe lista de decese…

Privii în jur – covorul e năpădit de ierbi,
în vaza cristalină în care’ţi puneam frezii –
şirag de perle negre, un ghemotoc de şerpi;
prin vechi păienjenişuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi şi spelci –
moluşte lipicioase, limacşi molâi şi melci.
Şi craniul celui care am fost, e pe noptieră,
îl ţii probabil noaptea în chip de scrumieră.
*
Citiţi traducerea in franceză =

http://wp.me/p1pjp4-BY

Proiecte primăvăratice – Mihai Ursachi

Visul nostru era
(o, din naivitate
nici nu bănuiam că o mulţime de lume
se gândise mai înainte la asta)
visul nostru era să deschidem
un pension pentru fluturi.
Născoceam felurite metode
educative, tu te pierdeai în detalii
cu privirea la avantajele orei de dans în formarea
graţioasei deprinderi de a plana prin livadă.
Eu voi preda limbi străine şi instrumente
precum clavecinul, viola da gamba şi cornul.
În privinţa chestiunilor practice să nu avem grijă:
tu te pricepi
la dulceţuri şi din rochii mai vechi, prăfuite,
ştii să faci bluze uşoare şi colorate ca florile-n mai.
 
Acesta era visul nostru, să deschidem
un pension pentru fluturi;
şi din naivitate nici nu ştiam
că o mulţime de lume se gândise
mai înainte la asta.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-bZ

Solia – Mihai Ursachi

Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
şi iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:
 
PRIMA SCRISOARE:
 
Noi, Padişahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurătăţii de Sus şi de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
şi Prinţ Senior
al Tristeţii,
dăm ştire la toţi ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.
 
Dată azi în cetatea Mâhnire
 
A DOUA SCRISOARE:
 
(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această limbă.
 
A TREIA SCRISOARE. BALADA LUI MENESTREL, CARE BĂTU PÂN’ACOLO DRUM DE MULTE VIEŢI, CI N’A FOST VREDNIC SĂ TREACĂ DE POARTĂ ŞI SĂ ADUCĂ SOLIA:
 
Era un castel înecat în verdeaţă,
pe porţile negre sculptat un dragon
părând că de întotdeauna veghează
să nu intre lume străină’n donjon.
 
Veneam de departe, albastru derviş,
şi ostenit după şirul de ani,
purtam pe veşmânt şi pe frunte înscrişi
versete din Pali şi psalmi din Coran.
 
Eu nu căutam nicăierea nimic,
se auzea de prin crânguri de roze
cântarea ciudată a lui Laostic,
pierdut în adâncă şi blândă hipnoză.
 
Desculţ şi purtând o cunună de pai
de rogoz, m’au chemat musafir
(era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)
la prânzul cel mare de după Turnir.
 
Dar eu am tăcut şi-am plecat mai departe,
şi fără să trec pe sub porţile vechi,
 eu însumi, pe veci încifrata mea carte,
un cântec de vis îmi suna în urechi.
*
cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-be

Eli, Eli … – Mihai Ursachi

Noapte de veci pentru cel răstignit în el însuşi…
 
Căci la picioarele sale nu au să plângă
aducătoare de mir,
şi nici un apostol nu-i va vesti mântuirea…
În pânză eternă pe dânsul nu-l înfăşoară
şi nimeni n-au ars pentru el mirodenii
şi smirnă.
Părintele său îşi întoarce privirea în nouri
când el, dându-şi sufletul, roagă iertare…
 
O, sângele său picurând în ţărâna fierbinte,
nu naşte altare de purpură şi nu se preface-n
orgii de garoafe aprinse… Iar cele trei lacrimi
nu s-au făcut măgărint.
 
Noapte de veci pentru cel răstignit în el însuşi.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-98