Monthly Archives: Aprilie 2017

După o citire din Eminescu… – St O Iosif

Citesc… De sub pleoapă nu o dată
Îmi scapără în jos, pe-obrazul meu,
O lacrimă… şi te citesc mereu
Şi parcă te-aş citi întâia dată!

Ce orizonturi nouă-mi luminezi
Cu raza genială-a minţei tale!
O lume ideală tu-mi creezi
Şi peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer…

Şi strunele pe care ning petale
Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ţi palide şi reci,
De degetele-ţi reci şi-atât de pale…
scotând sub mâna ta măiastră un vaier…
Şi fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din grădini i-aduni…

Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învăluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoză-a morţii reci…
O, numele tău sfânt poţi să ţi-l treci
În cartea nemurirei necuprinse…
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limbă-armonioasă
Din cea mai scundă şi-umilită casă
A preamăritului grai românesc!
*
Citiţi traducerea în franceză=
https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/apres-une-lecture-de-eminescu-st-o-iosif

 

Mărul de lângă drum – Mihai Beniuc

Sunt măr de lângă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Şi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pământul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
Şi an de an mi-i rodul mai bogat
Şi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
Şi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
Şi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
Şi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.

*

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/le-pommier-pres-la-route-mihai-beniuc

a fost o seară și pomi – Silviu Dachin

a venit un șarpe cusut cu ață albă

femeie i-a spus el blând
nu avem de toate știu
dar uită-te și tu în jurul nostru
e soare

s-a urcat în pom și aștepta

uită-te înăuntru e verde albastru primăvară
hai nu mă privi așa
gândește-te poate că nu e o ușă
ori poate că e dar dincolo de ea nu e nimic

sâsâia din ce în ce mai bine vorbe omenești

dacă te urmez
nici nu ar trebui să pui întrebări de felul ăsta
fiindcă nu se va întâmpla nimic rău
uite o să ridic un zid în jurul lui

și ce să mai spun întreba el ce trebuie să mai spun

nicăeri
nu sunt nicăieri
și nici ea nu e
sunt doar pomi aici
atâta tot
*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/il-fut-un-soir-et-des-arbres-silviu-dachin

FLORII – Vasile Voiculescu

Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cocoşii prevestitori a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate,
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet nencăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau veşmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau, plocad.

*

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/06/rameaux-vasile-voiculescu

Paradisul – Ioanid Romanescu


poeții când există e-o minune
poeții nu se nasc ei sunt născuți
poeții nici nu dorm numai visează
poeții niciodată nu-s prea mulți

poeții n-au religii și nici zei
poeții nu așteaptă pe la uși
poeții libertatea nu o sapă
și-s cei mai îngeri dintre nesupuși

poeții n-au familii au iubite
poeții bunăoară sunt cu toții
cei care lasă lumea pentru alții
poeții curg mereu de-a lungul nopții

poeții au un fel de n-ar mai fi
poeții niciodată nimic nu înconjoară
e o rușine să învingi poeții
și sacrilegiu e să-i naști a doua oară

poeții nici nu știu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
– cât o cămașă viața lor durează –
poeții au un paradis al lor

*

Citiţi traducerea în franceză :