Category Archives: Constantin Călin

Trei nocturne – Constantin Călin

Nocturna nr. 1

Dar, voi mai aminti, lîngă orișicare putere a stat
pururi învingătoare, cu sîmbure, piersica,
așa cum fereastra sublim se închide și rămîne o cicatrice,
așa cum vara și vara și vara bîjbîie să se nască,
așa cum, însumi, uimit de durere, accept
acel mîhnit meridian sub tălpile mele,
așa cum noaptea se presupune.
Decad.

Nocturna nr. 2

Farmaciști, copii, vizitatori de muzee,
păsări și exerciții, oricînd
lumea s-ar recompune din cinci
elemente primordiale,
chiar după cheful bețivanului descreierat,
firește, conform acestor vene, prin care
circulă singurătatea;

o, înserează locul unde mă duc,
sînt bănuit, sînt așteptat de o pasăre
celebră, care învie.
(Din întîmplare.)

Nocturna nr. 3

Ce este aceea bunăvoință
a spațiului din care s-a scăzut un copac,
unde rămîn, unde gîfîie turnuri
pentru ochiul, pentru obrazul, pentru osul…
Soarele vine din mări pe zid
în fața ferestrei, naște
prin gălbenușuri,
dinaintea lui eu singur plec
în monumente, în nemuritoare buturugi
vîrsta mea se oprește,
eu singur, îndrăgostit de nisip, într-un vast crematoriu,
fără durere voi fi, pentru că
ce este aceea bunăvoință, în fond
ce este acela
soare?

iunie – octombrie 1967

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/13/trois-nocturnes-constantin-calin

Anunțuri

Două poezii – Constantin Călin (1945 – 2006)

Cum e să fii poet?

Costi era prietenul meu. Uneori, întâlnindu-ne, îmi recita câte o poezie nouă. Sacadând, aşa cum recită poeţii. Odată l-am rugat să-mi arate manuscrisul: simţeam nevoia să fiu doar eu şi cu ele, să le simt în felul meu, nu într-al lui. A scos un caiet de dictando, unde erau scrise fără ştersături. I-am spus că mi-ar fi plăcut să văd şi ciornele, cele care dau seama despre facere. Mi-a răspuns că alea sunt. Că nu se apucă să scrie decât atunci când are poezia întreagă în minte.

Ştiind cât chinuiam eu un text până să mă mulţumească, am căzut pe gânduri. Va să zică aşa fac poeţii: trec poezia din suflet în gând punct cu punct, virgulă cu virgulă, la fel cum sculptorul dezvăluie statuia din blocul de marmură. Abia când totul devine limpede şi nimic nu se mai poate schimba, o scriu.

Acum, traducându-i poeziile, parcă am înţeles mai bine asta.

Tudor Mirică, aprilie 2017

*

A bănui

Singur și numai rar cu de ajuns curaj am așteptat zăpada
eu, într-o catedrală de nervi, bolborosind:
totul se poate bănui într-o zi de ianuarie,
sub alb, când nu se mai știe nimic
și luînd aminte asculți copacul
în hibernare.
O, teamă mi-e de o logică a mecanismuluipasăre
care toamna pleacă în sud,
de un livid adevăr, că pe lume
toate minunile se încalecă, perechi, prin vizuini
și nasc pui vii, noaptea, în urlete.

*

Acestei zile

Mă plec în fața nebunului hrănind porumbeii, de la fereastră,
lui, iată, îi e duminică și numai
duminica mai poate fi o Veneție și numai
duminica se mai poate
însămînța Acropole prin mahalale.

Acestei zile a acrobaților între pămînt
și un trapez al golfurilor cu portocali,
acestei zile de călătorii în femeile săptămînii,
– o, ea nici nu există decît
printre cei vii din cimitire –
acestei zile mă plec, asemeni nebunului
hrănind porumbeii într-o viață a lui imaginată.

Ianuarie 1967

*

Citiți traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/02/deux-poesies-constantin-calin-1945-2006