Monthly Archives: Aprilie 2015

Soarele si Luna – Dana Banu

SOARELE prin perdea

nu te-ai schimbat prea mult frumoasă fată
încă tresari când auzi paşii nimănui pe podea
micile poveşti îţi sunt ascunse acum în riduri
albă şi tristă şi însingurată
nu te-ai schimbat prea mult frumoasă fată

pui ramă cerului şi îl aşterni la fereastră perdea
trece soarele prin vârsta anotimpului tău
de ce te trezeşti noaptea şi te uiţi spre niciunde
frumoasă fată
albă şi tristă şi însingurată

cântecul ăsta nu e un cântec matur
e doar o perdea de azi înspre mâine
un cântec ce se rosteşte sfios
când singură la masă ridici privirea
şi îl vezi pe el cel de departe
înalt și tăcut de necuprins în vreo carte
atunci deodată intră soarele prin perdea
şi cântecul lui dincolo de stepa rusească
și de munții cei de acasă
doar pentru tine
frumoasă fată
albă şi tristă şi însingurată

LUNA deasupra acoperișurilor albe ale orașului

tot mai mult şi mai adânc întunericul începe să acopere lumina
văd cum oamenii se îndepărtează de oameni
văd cum norii aleargă singuri pe cer
pleacă şi nu se mai întorc la noi niciodată
în urma lor se deschid toate ferestrele lumii

anii mici dincolo de anii mari
zilele inutile dincolo de nopţile care aşteaptă să fie uitate
zilele calme ale iernii zăpada strălucind în soare
aburul cald ieșind din canale surâsul stingher
apoi peste toate imaginea unui bărbat care îți tot ridică igluuri
într-o țară îndepărtată unde nu se știe dacă vei mai putea ajunge

undeva deasupra acoperişurilor albe ale oraşului
luna
ca un cuţit înfipt în mijlocul mesei
pentru mai târziu

*
Citiți traducerea în franceză =

http://wp.me/p1pjp4-Bg

Anunțuri

forme de relief abstracte – Dana Banu

din cer dacă priveşti atent poţi observa oameni cu sufertaşe goale
stând la cozi uriaşe pentru supa lor zilnică
ei îşi spun mai mereu poeţi poartă haine prea mici
şi pantofi roşii care strălucesc până departe
în raniţele lor mai întotdeauna găseşti bucata de pâine uscată a călătorului
o cană pentru apa fântânilor săpate mereu la marginea drumului
în plină secetă
nişte frunze uscate de laur şi un capăt de aţă
pe care îl înnoadă mereu cu trudă pentru buna lor aducere aminte
oamenii ăştia nu au hotar umbră şi teamă
în patria lor orbul vede surdul aude şi felinarele strălucesc în după-amieze fierbinţi
au tot felul de obiecte zburătoare neidentificate prin buzunar
de multe ori se confundă cu ele
atunci inventează cercuri pătrate ape liliachii şi munţi albaştri
poartă joben şi tenişi au batiste fine de olandă
şi trei iepuri dansează graţios în faţa lor
când trec în lungi convoaie spre lună
zâmbetul indiferent al lumii le aşează mereu pe frunte coroană de spini
străluceşte sângele rănile dor
ei spun că ăsta e simbolul vieţii şi râd mulţumiţi
noaptea ridică cetăţi pentru soare
ziua se încălzesc la lumina unei luni perfecte
se recunosc între ei şi la masa lor e mereu sărbătoare
îşi dau mai mereu la schimb viaţa reală pentru câțiva prieteni
şi-un kilogram de izmă creaţă
la primul cântec de cuc rămân singuri şi fără prihană
ca şi cum toate astea nu ar fi îndeajuns
când mor oamenii le ridică statui cu ochi de diamant şi rubine
vin atunci porumbeii să doarmă fericiţi pe umerii lor
din cer dacă priveşti ai să vezi mai mereu
oameni ca nişte forme de relief abstracte strălucind în deşert
ei sunt poeţii boemi ai flăcării
ce va pustii într-una din zilele nicicând întâmplate nimicul
*
Citiţi traducerea în franceză =

http://wp.me/p1pjp4-Bo

Cuvinte stricate – Tudor Arghezi

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta.
Şi pe cobză deştele

Huleşte-le!
*
Citiţi traducerea in franceză=

http://wp.me/p1pjp4-Bg