Category Archives: Leonid Dimov

Poemul esenţelor – Leonid Dimov

 

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte că mi-am pierdut papucii…
Deşi ştiam încă din leneşă tinereţe
Că naraţiunea, ironia, imaginile glumeţe
N-au ce căuta în cadenţe:
Că poezia ţine de esenţe.
Eu însă, elev fiind, ca toţi năucii,
Îmi pierdusem – pe coridoare ori în săli – papucii
Şi-i căutam, deşi era ora de fizică,
Deşi acuzat eram că nu mă dedau la metafizică,
De către ceilalţi versificatori din urbe,
Ci că tot umblam prin scaieţi, grohotişuri şi turbe.
Îmi căutam, deci, papucii cu pompoane albaştrii
Pe sub bănci, pe sub catedre, pe sub şepcării
(Adică şirurile de şepci atârnate de cuiere,
Dacă-mi îngăduiţi această putere
De a da cuvântului o semnificaţie
Alta decât cea oferită spre consumaţie),
Ştiind prea bine că la o anumită etate
Se poate căuta un nasture căzând în eternitate,
Să poţi aşa-ntr-o doară să chemi pe Cineva,
Prin candeluri o rază silind a furnica
Şi că poţi sări raiului ulucii
Căutându-ţi papucii,
Noaptea prin săli de marmură multicoloră,
Cuprins de spaimă că n-ajungi la oră,
Că poţi culege zilnic în geantă
Câte-un bulgăre ori piatră boantă,
Precum a făcut acel factor poştal –
(Cu numele piesei de şah numită cal)
Ducând locuitorilor telegrama ori chitanţa –
Un palat de-a pus jos toată Franţa.
*
Citiţi traducerea în francezặ = http://wp.me/p1pjp4-D0

Anunțuri

Cumpărături – Leonid Dimov

 
 
Se făcea, îmi amintesc atît de clar
Că eram într-un mare magazin alimentar
Saturat de miresme bizantine :
Vanilie, scorţişoară, măsline.
Un magazin cît o cetate
Dar pierdut în semiobscuritate.
Pîlpîiau din cînd în cînd nişte lumini
Din rafturile cu produşi levantini
Către raioanele suplimentare
Cu textile şi lampadare cînd, dincolo de geamul
unsuros,
Te-am zărit mestecînd într-un fel de sos,
Menit a păstra heringi ori scrumbii
Şi m-am îndrăgostit de tine cît ai clipi.
 
Atunci ai zîmbit din pleoape,
Ai apăsat pe nişte supape,
Ai aranjat cutiile cu conserve de ghigorţ,
Ţi-ai scuturat pletele, ţi-ai şters mîinile de şorţ
Şi ai venit în faţa mea.
 
Erai mică, aveai privirea grea,
Stăteai, desculţă şi trandafirie,
Ca-ntr-o poză din copilărie
Şi mi-ai spus că deşi trăieşti pentru mine
Prin odăi, tramvaie, prin magazine,
Nu va mai fi ce-a fost niciodată
Căci toată făptura mea e schimbată
Şi poate că nici nu mai ţii minte
Vremile fericite de la Aşezăminte
Cum rîdeam amîndoi deodată
La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.
 
Atunci m-am îndreptat spre manufacturi
Şi-am început să fac tot felul de cumpărături
Fără alegere, fără rost,
Pentru anotimpurile care-au fost.
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-wl

Două poeme de Leonid Dimov

O, potecile spre trunchiuri de con
Cu transformatoare de beton
Sigilate goluri de obuz
Cu tango de gramofon, din Santa Cruz,
Ia-mi animalul de pe pantalon
Şi lunecă până jos de tot, pe peron –
Peronul pustiu
În care-a răsărit insul portocaliu,
Acelaşi cu cel de demult de prin bazare
Când ne privea din smalţurile lucitoare,
Desfă-ţi ilicul, răstoarnă ţâţe,
Pe berze, pe dropii, pe flamingi, pe nagâţe,
Pe alte paseri, cu alte pene
Migrate din deltele subpământene,
Că ivi-se-va ins să spună sus
Desfarmecul ce se cuvine spus,
Ins fără chip, ins fără corp,
Aproape militar, alergic, orb,
Insul coborât pe aripi date
În asfinţiturile descarcerate.
 
O, potecile spre trunchiurile de con
Cu transformatoare de beton
Fosforilând de pe piscuri, în nopţi cu iod
Lanterna garniturii când vine dinspre pod.
 
În noaptea decolorată şi pustie
Se-aud trompetele de hârtie
Cumpărate de la moşi
Priveşte cât suntem de frumoşi
Acolo-n vitrina fotografului de cartier,
Alături de măcelar, de fata popii, de bijutier,
Şi cât de bine ne-nţelegem, deşi suntem certaţi
Sub becul de 1000 de waţi
Din dreapta sus –
Uite ne-au adus
De la şcoală fetele
Să le iscălim carnetele,
Uite-o şi pe baba din Avrig
Care-a murit astă iarnă de frig,
(Neavând la îndemână alte fiinţe,
Fotograful a pozat-o vânzând seminţe),
Uite-l şi pe copilul acela cu balon,
Uite-l şi pe negustorul scăpătat, Milion,
Parcă se lasă o boltă de viţă plină
Peste toţi cei care ne-am adunat în vitrină
În costumaţii cadrilate cu nasturi de sidef –
Şi-mi miroase a pogribanie şi a chef.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/s1pjp4-1247

Vis cu bufon – Leonid Dimov

În laptele dimineţii aceste
Din oraşul climateric cu însuşiri alpestre
Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină.
Zic ciudat, pentru că doar piereau într-un glob de lumină
De culoarea lor întunecată
Pentru prăjiturile de ciocolată,
Roz, cu scame de tăciuni
Pentru prăjiturile de căpşuni,
Verzui şi galben un pic
Pentru prăjiturile cu fistic
Şi aşa mai departe.
Eu mă gândeam, bineînţeles, la moarte
Când a intrat sunând din clopoţei, pe rotile,
Bufonul unui rege mort cu zile,
Mort subit
Pe când plutea de plăcere printr-un veac văruit.
Dar să lăsăm gluma. Era
Bufonul nostru numai catifea
Şi pe dinăuntru şi pe dinafară,
Un vulpoi de cârpă cu coada uşoară.
Se mişca degeaba, exista fără să fie,
Era — dacă vreţi — o filozofie.
Toată lumea se făcea că nu-l ştie,
Că nu-l vede când se strâmbă-n spate
Şi presară boare tulbure pe linguriţele plate…
Am început atunci să mănânc în cascade
Cataifuri, baclavale, rulade,
Simţeam în juru-mi umede boturi,
Înghiţeam în neştire bezele, pişcoturi
Şi creşteam, mă umflam ca un aerostat
Cu bube dulci şi diabet zaharat,
Acolo în munţii limpezi în zarea zmeurie
La masa pătrată din cofetărie.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-jY

 

Decor – Leonid Dimov

În amiaza dintre mâine şi ieri,
n-are margini livada de meri,
merii cu tulpinile opalescente
în neguri înfipţi, în şiruri divergente.
Nimic între ei decât amiază
Şi gândaci trandafirii care vânează.
Nimic, până la nesfârşit, decât meri
În livada dintre mâine şi ieri,
Doar la distanţe de ani şi ani,
Ecrane de cinema cu Stani şi Brani.
Doar că între toţi aceşti meri la fel
Este unul livid, ca de oţel,
Cu frunze încremenite etern,
Cu nume latinesc terminat în quern,
Aţi ghicit, desigur, ori v-au spus părinţii
Mai ştiutori : e mărul cunoştinţei.
Iată, şarpele-i încolăcit pe-o cracă
Între Adam şi Eva lui buimacă ;
Ştiţi ce se va întâmpla mai departe :
Ea va face păcatul de moarte,
Îl va lua de mână pe Adam
Şi se vor plimba prin oraşe, pe macadam,
Milenii de piatră tulbure de jad.
Şarpele va sfredeli pământul până-n iad,
Heruvimii vor străjui din auroră-n chindie
Să nu intre nimeni în livada pustie
Cu merii ei ordonaţi în şiruri precise,
Fără adieri, fără cântăreţi, fără vise,
Cu, numai, mărul acela muşcat,
Putrezind etern pe pământ roşcat.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-jG