Category Archives: Ion Pillat

Grecia dupặ Ion Pillat

EPIDAUR
Teatrul antic

Pe cer se perindă lin nourii şi
Azurul adânc, spălat de lumină.
Pe trepte se-aşează tăcute, pe rând,
Când umbra, când raza senină.

Pădurea în juru-mi şi-adună şi ea
Un fraged obraz de ramură verde.
Şi trunchiul, şi muşchiul, şi frunza privesc,
Doar veacul privirea îţi pierde.

Eschile, Sofocle, aici nu s-au stins
Şi glasul le tremură-n aer –
Şi mierlele fluieră coruri de mult
Şi vântul, străvechiul lor vaier.

Teatrul pustiu e umplut azi de zei
Cu trup străveziu de vecie.
În piatră, în plantă şi-n pieptu-mi la fel
Fierbintele suflu adie.
HELLAS

Măslini străvechi, munţi numai stânci, şi colo
Culcată: marea ca un cer mai clar.
Orice atingi e rugă ori e dar,
Şi pini în vânt sunt lira lui Apollo.

Sau, de preferi, coloanele acele
Dormind la umbra crângului sfinţit.
Bucolica talangă-n asfinţit
Şi mieii păşunând prin asfodele.

Vrei sarcofagul alb în foc de maci
Sau stela-n drum a dansatoarei moarte
Şi vântul viu în marmură încins?

Dar mie dă-mi, deplin să mă împaci,
În rama ei de-argint fluid, departe,
O insulă de-azur pe valul stins.
*
Citiţi traducerea în francezặ = http://wp.me/p1pjp4-CO

Aci sosi pe vremuri – Ion Pilat

 
 
La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita…
Ca ieri sosi bunica… şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…
Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam… departe, un clopot a sunat.
Acelaşi clopot poate , în turnul vechi din sat…
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-yG

Unor mori de vânt – Ion Pillat

O, străşini cu-aripi negre pe discul alb al lunii,
Care-şi aduc aminte, aşa bătrâne sunt,
De Don Quihote-n luptă cu morile de vânt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii !
 
Sub sita învechită îşi întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie şi pământ,
Şi fiecare toamnă va săpa un mormânt
În stâncă, pe ţărână, sau prin nisipul dunii.
 
Deşi vă paşte moartea cumplită an de an,
Tot mai păstraţi trufie de nobil castilian;
Subţire, braţul vostru înalţă parcă-o spadă…
 
Şi cum staţi nemişcate — pricep: pândiţi grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun’
Hidalgo de la Mancha şi visul lui nebun.
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-xZ

hanul rândunicilor – Ion Pillat

Colo-n umbra nucului
Stă din vremea turcului,
Leagănul urzicilor,
Hanul rândunicilor.
***
 
Han vestit la drum de ţară, han cu straşina afară,
Vechi de când e lumea — spun
Cărăuşii cu chervanul cari pe vremi îşi lăsau banul
Pe-o bărdacă de vin bun.
Stai de-acum cu muşchi pe şiţă, cu pridvorul prins de viţă,
Cu păianjeni în gârlici.
Intră slobod, ies pe uşă, ca o rază jucăuşă,
Miile de rândunici.
Te-a uitat de-o viaţă drumul, nu mai suie seara fumul
Hornului pe-ntins hotar,
Carele n-o să le cearnă, cum vin grele din povarnă,
Primitorul tău umbrar.
Surugiii de-a călare n-o să-ţi bea în drumul mare
Ţuica de-aur şi nicicând
Pe haiducii laţi în spete, lăutari pe îndelete,
N-o să-i mai auzi cântând.
Han uitat la drum de ţară, han cu straşina afară,
Han pustiu şi părăsit,
Dacă nimeni nu coboară, în cerdacul de-odinioară —
Eu la tine am venit
Ca să-mi fii, han vechi, tovarăş, ca s-adorm la vatră iarăşi,
Să mă scol în zori aici…
 
Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind să zboare
Până-n suflet rândunici.
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-2E

Cămara de fructe – Ion Pillat

Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.
.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri
Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.
.
Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.
.
Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:
Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde…
Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
.
Din volumul „Pe Argeş în sus”, 1918-1923
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-4c