un clopot de clor ne desparte,
aripile-s tot mai în ceaţă,
inima e tot mai departe. Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară. Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună,
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună. Parcă ieri mai era dimineaţă,
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor… * Răsfrângere de fulger înnoptat Crinii de palidă flacăra
ai miazănoaptei se-aprind.
Inima mea e castelul
prin care trece Hamlet citind.
Cui cânţi uitarea mea blondă,
tu stearpă risipă de tei?
Nu lăsaţi să se-nece Ofelia
în verdele ochilor mei.
Bântuie luna. E-o toamnă
a frunzelor din capitel.
În stânga tace Horatio
sau numai o parte din el.
