Category Archives: Carmen Pompey

Interior – Carmen Pompey

 
Pe un perete
desenat
chiar de mâna lui
părul fetei
plete
valuri curgând
peste pat
portret neterminat
 
Pe un raft
un obiect
de ea acolo uitat
şi-un carneţel
de conversaţii
în care tot ce-au scris
amândoi
e negălăgios
şi prea adevărat
 
De tavan atârnat
un advent
coroniţă de brad
cu patru lumânări
omagiu adus
unei iubiri
ce nu va mai fi
dar va rămâne
de neuitat
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-lZ

 

Provincia Universului – Carmen Pompey

Pământul e provincia Universului
locul unde nu s-a întâmplat mai nimic
decât un pom şi-un fruct oprit
şi-un Adam, şi-o Evă- izgoniţi din Rai
şi nişte picioare de plai
 
Apoi nişte ape cu nume de mări şi oceane
şi nişte generaţii
ieşind duminicile la plimbare
pe boulevarde sau pe strada mare
şi trăind tot restul săptămânii
pe drumurile vieţii
 
Şi nimic altceva nu s-a mai întâmplat
afară de nişte secole cu fanfare
cântând în parcuri – în care
evident
erau şi flori-
 
Apoi câteva războaie
între care a fost un fel de pace
 
Şi nimic nu s-a mai întâmplat
decât, doar, multă ploaie
desigur şi nişte raze de soare
 
Apoi s-a întâmplat
că fiecare a fost vecinul altuia
cu care  comenta ce scrie-n ziare
unde, întotdeauna, cea mai exactă ştire era data
 
Au căzut şi  multe frunze
fără să se întâmple mai nimic
decât mărunte bucurii
strigoi cu voaluri de mirese
în lupte cu tristeţea
 
Şi-a existat şi speranţă
O speranţă provincială
pe acest Pământ
Provincie a Universului
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-dw

Capricii – Carmen Pompey

« Albastră-albastră e iarba înverzită » –aş cânta
de-a « Podul de piatră » m-aş juca
dar vocea m-a uitat
podul s-a dărâmat
 
Aş sări într-un picior
dar şotronul s-a decolorat
(pietricelele le-am pus bine
în Caleidoscopul meu preferat
ale cărui oglinzi s-au spart…
dar EL o să se bucure să I le dăruiesc
 
Mi-aş agăţa cireşe la urechi
însă uit mereu când e iunie
M-aş lăsa legănată de crengi de salcâm
Aş reînvăţa caligrafia florilor albe
Şi L-aş întreba inocent:
«- Într-o călimară
Este o cerneală
Ce culoare are cerneala TA? »
 
Ba chiar aş sta de vorbă cu Motănel
Numai că şi el a plecat de acasă
Ca toţi motanii … să moară în străini
Ca să nu o supere
Pe Madame Birim-Birim-Bau
Care-avea castel frumos..
 
Când vin ploile mi-aş face ciuboţele de noroi
deşi mi s-a spus că nu se cuvine …
aşa cum mi s-a spus să nu mai pândesc ceasul
(EL nu mai vine)
Şi Doamne fereşte !
să nu cumva să eliberez păsările din colivii
 
Toamna aş aduna merele de pe tarabe
şi le-aş reda copacilor
să le recoloreze verzi
neîmbietoare la păcat
 
Iar iarna
m-aş îmbrăca în fulgi de nea
din zăpadă mi-aş croi aşternut
m-aş culca
poate-poate mi-ar îngheţa sufletul
 
şi cine-mi interzice
să-mi fac din neuitări un cântec de leagăn
pentru somnul de veci ?
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-cc

Albastru – Carmen Pompei

Albastru
Bleu
Azur
Şi iar albastru
descântat în mii de nuanţe
mergând
de la albastru
la albastru
de la ape
la cer
de la veghe
la somn
de la Voroneţ
la albastru…
Albastru
Bleu
Azur
Şi iar albastru
Dar în albastru
genune e albul
un alb fără nuanţe
fără ape
fără cer
fără veghe
fără somn
fără Voroneţ.
Alb
Memorie
fără amintiri
fără nuanţe
fără cer
fără veghe
fără somn
şi fără Voroneţ.
Sau poate
albastrul e o nuanţă a albului,
e nuanţa apelor,
a cerului,
şi a veghei,
şi a somnului
şi a Voroneţului nemaivăzut
rămas în memoria
devenită albastră
devenită mănăstire
În care
când şi când
bate – alb –toaca.
*
cititi traducerea in francezã :

http://wp.me/p1pjp4-7K