Category Archives: Vasile Voiculescu

Villon – Vasile Voiculescu

Hoinar vestit, poet la drumul mare,
Ce-ai pus din timp popia la ciochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare,
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,
Tîrcoale-n târg dughenilor cu şunci,
Spăsit le-adumeci plin de râvnă, până
Ce-n ele cangea deştelor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,
Chefliu stricat cu visul strălucit,
Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,
Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,
Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,
Te cuibăreşti prin putrede tractire,
Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,
În glas de liturghie, geamparale…
Ţi-e sufletul un bâlci dezlănţuit
În nava unei vaste catedrale.

Parcă te văd maestru-n furtişaguri,
Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,
Tras dinspre lunci ca un guzgan din faguri
Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Măreţ golan cu aurul în gând,
Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic
Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă
Şi se gătesc să te ridice-n furci,
Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,
Pe scări de rime veacurile urci.

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/06/villon-vasile-voiculescu

FLORII – Vasile Voiculescu

Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cocoşii prevestitori a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate,
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet nencăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau veşmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau, plocad.

*

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/06/rameaux-vasile-voiculescu

Pe cruce – Vasile Voiculescu

 

Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Părea curată fruntea-i ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.

Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

*
Citiţi traducerea în francezặ =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2016/10/04/sur-la-croix-vasile-voiculescu

Sonet CCII – Vasile Voiculescu


 
Iubirea mea se-ntinde în timp, a ta în spaţiu;
Tu patima-ţi împrăştii pe-un câmp fără hotare :
Amici, cai, paji, canalii, femei, câini, prinţi… n-ai saţiu!
În dragostea mea, veacul abia-i o sărutare.
 
Te-mbrăţişez, şi-o oră nu-mi descleştează braţul;
C-un vers ţi-aşez icoana în piscuri de milenii;
Vânez eternitatea să ţi-o-mpletesc în laţul
Cununii pentru fruntea – răspântie de genii…
 
N-ajunge o viaţă? A mea prin tine creşte;
Mi-e o viaţă clipa în care mă priveşti,
Belşug de nemurire surâsu-ţi dăruieşte,
 
Iubirea-mi leonină numai cu ea hrăneşti:
Durere, soartă, moarte sunt partea celorlalţi,
Deasupra lor, prin mine, transcenzi şi te înalţi.
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-wN

Grai valah – Vasile VOICULESCU

 
 
Grai tămâiat, căţuie de petale,
Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.
 
Umblă singur pe munţi de sare,
Vânt bătrân cu miere-n spinare.
 
Serpi de răcoare verde în pârâie,
Cărări de bucium lung te întretaie.
 
Granguri de aur boabele-ţi ciugul’,
Sesul ţi-l ară dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,
Din fund oftează strămoşii de aur.

De piscul tău, unde se-mbină
Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele-mi razăm fremătătoare,
Slăvit pristol de piatră şi floare.

 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-wr