Category Archives: Valeriu Pricină

Unghi – Valeriu Pricină

Încet… Încet, către un vârf de unghi –
prin vad restrâns parcurs de-o apă tare,
spaţiu plouat de roşii meri de sare,
aer solid, provocator, de junghi…
 
Târziu… Târziu, speranţele se-ncurcă  –
pleznesc sub tălpi grenadele cu clei,
mari neoplasme-n suflete de zmei,
furnici de fier pe coapse mă aburcă…
 
Curând… Curând, încape lutu-n sâmburi –
se rupe matca umbrelor de sus
şi zorii s-or atinge de apus
pe munţi tociţi, rămaşi ca nişte dâmburi…
 
Atunci… Atunci, prin punct abia trecut
ca sfârcuri voi întinde ochii grei
mai apucând să simt sugând din ei
odrasla unui orb necunoscut.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-g8

 

Însemnare pentru eternitatea ploii – Valeriu Pricină

Opriţi motorul şi-ascultaţi cum plouă.
Trageţi în tren semnalul de alarmă –
plătesc amenda dacă-n cer se farmă
sub cloşca morţii ouăle cu rouă.
 
Torenţial cu viaţă ne inundă,
o-ndestulare udă, cu de-a sila,
aceasta, oameni buni, aceasta-i mila
cu care grinda lumii ne răspunde.
 
Să fim mai vrednici de atâta ploaie,
să ne găsească trăznetele-n câmp,
e sus un mut, un zeb, un înger tâmp
tocmit să spele ieslele de zoaie.
 
Plouă-n pustie. Plouă şi în iad –
s-au despuiat martirii de hainele vărgate,
în rai de-atâta ploaie, de-acum, e-o nedreptate
căci penele de aur se dezlipesc şi cad.
 
Plouă ca-n epopee pe-ntinderi vechi de mare,
plouă-nchegat pe jgheaburile vieţii
să fie-ntregi deasupra şi mai curaţi pereţii
de dup-a doua descăpăţânare.
 
Plouă profund şi prostul nici nu simte,
pe dinlăuntru plouă îndârjit,
o literă-ntr-un verb a şi pleznit
şi cum răsare seamănă c-un dinte…
 
Odată-n veac vin ploile de minte !
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-dU

Doar zgomotul ninsorii… – Valeriu Pricină

A explodat văzduhul ca o bombă
şi noi dormeam – n-am auzit nimic –
cum ne surprind culturi ce dau în spic
neagra cetate şi-a mai pus o plombă.
 
S-au smuls din cuie frâiele de frig,
un greu harnaşament stă peste case,
palizi muscali, enormi, cu tâmple rase,
în vechi mansarde tâmplele-şi înfig…
 
Şi-ai zice că doar clopotele-s moarte –
nu vor să dea semnalul de plecare
palatelor ucise de răbdare
zurgălăind cu mari ferestre sparte.
 
Am şi văzut convoiul în câmpie
şi-n urma lui siajul gros de smoală,
un front străpuns ce fumegos exală
din şobolani o tristă liturghie.
 
Medicament – zăpada moale pică
în pivniţe, pe-un subteran abces –
a coacere ţiţâna i-a purces
de-a purităţii infernală frică.
 
Tot mai adânc pe străzi fără de drum
e stratul de pustie ce se-aşează,
o poteră de lună-n cer vibrează
umplând cu glonţi pistoale mici de fum.
 
La fostul circ, pe lanţ, ca un diez,
un scrânciob scârţâie de colo-ncoace
bălăbănind, în scursa ei găoace,
progenitura Christului burghez…
*
… Şi dintre-atâtea zgomote de pace
doar zgomotul ninsorii ne mai place !
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-dF