Category Archives: Virgil Mazilescu

Trei poeme – Virgil Mazilescu

 
Poezie foarte veche
 
prietenă din copilărie sfioasă ca moartea porumbeilor când peste ani ne vom zări întâmplător pe o stradă agitată între librărie şi cafeneaua celebră a studenţilor şi actorilor cu barbă sau în tramvai: nemurire de câteva staţii mă vei strânge la piept blondă şi înlăcrimată voi şti să-ţi spun cine mai sunt?
zidit în ţepii trandafirului, inofensivii ţepi
după atâta vreme şi depărtare roşie
 
 
Până şi zâmbetul
 
ea e femeia din vis. pe când străbăteam
o zonă alburie lăptoasă prin anii mai tineri
carenţa şi pavăza înţelepciuni, carenţa şi pavăza.
.
şi brusc s-a ivit. o gură de aer (ai fi zis)
sângele ei de pretutindeni şi dintotdeauna. picioarele ei
ca două lungi strigăte ale morţii pe nisip.
.
şi o precizie cu adevărat înspăimântătoare. până şi zâmbetul.
.
Dormi dragostea mea
.
plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
.
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari e sânge)
.
tu dormi dragostea mea. sunt singur am inventat poezia şi nu mai am inimă
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-wg

tocmai organizasem un atac subtil – Virgil Mazilescu

tocmai organizasem un atac subtil
când a bătut la uşa mea iubita
când i-am deschis cu întunecata
mea mână dreaptă
 
după aceea
eu am continuat jocul de şah
tocmai zâmbeam tocmai suceam
în extaz gâtul reginei
o tânăra mea sărmana sărmana regină
tocmai murmurase rugăciunea pieselor de şah
pe care o spun câteodată şi soldaţii de plumb
şi suceşte-ne nouă viaţă gâturile noastre
lemn carne ispită du-ne amin
*
citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-5T

bătrâni cu permis de trecere – Virgil Mazilescu

bătrâni cu permis de trecere
îmi pândesc întoarcerea la ţărm
ihihi uite-l ohoho uite-l
aşa a fost scris să se consume
ca un medicament slava mea pe mări
 
lumina unui strigăt din valuri noaptea cum se face
că doar pe ei îi orbeşte
şi scăpare nici nu poate fi pe lumea asta
pentru tine biet marinarule
 
ihihi ei vin spre tine părăsiţi din toată
pânda de pisici a lumii
ohoho şi te iau
încorporându-te
unei maşini glorioase încărcată cu urlete
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-5R

 
 

soarele strigă şi cade în frunze – Virgil Mazilescu

soarele strigă şi cade în frunze
în singurul parc al oraşului
copiii oraşului se fac încet mari
fără teamă la umbra doicilor
care croşetează aici de mai multe decenii
copiii oraşului se fac mari – îmbrăcaţi
în coaja teilor tunşi ca şcolarii
doicile croşetează vitejeşte pentru nimeni
dorm ele cu ochi de iepure pentru nimeni
şi eu pe aici – glorios şi cu mâinile în buzunare
privesc atâta doar
ştiu că toamna e de ajuns să priveşti
distanţa dintre copac şi dispariţie
 
după o oră inventez acel cuvânt verde
ca ochiul tău verde în trei mări deodată
*
cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-5W

 

mâncau la o masă lungă şi bogată – Virgil Mazilescu

mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au întâmpinat cu un tulbure  
salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au învelit într-un ziar
şi neatenţi m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
.
ce să facă şi ei
prietenii
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-5P

mi-am uitat casa şi numele – Virgil Mazilescu

mi-am uitat casa şi numele e obositor
să-ţi ştii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian uşa de la intrare
se deschidea înăuntru ? şi câinele negru al vecinului
spuneţi că muşcă ? şi n-ar trebui să umblu când
e ger
cu capul descoperit prin pădurea de aluni ? am uitat
am avut vreme destulă să uit din creer până în degete
aici lângă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul
vrăbii gâşte sălbatice specii rare de cocostârci
şi iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier
poate să vină iarna scitică
voi exista mai departe şi voi călători mai
departe ecou
a doi părinţi oneşti reverie de lebădă
auziţi : viaţa : stele scobind încet câmpia
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-1d