Category Archives: Doria Sisu Ploiesteanu

lasă-mă să stau pe stânca asta veche – Doria Sisu Ploiesteanu

un dirijor ironic vine în fiecare zi
îmi urlă-n față aria pe care nu o cunoști
iar tu dai din picioare ca un copil răsfățat
ceri o acadea
apoi te retragi într-un colț
să nu-ți prindă jocul careva
râzi nespus de mult pe seama tuturor
of, de-aș înțelege minunea asta de prostie
care seacă puterea
e ciudat să închid eu lumina
să vină alt actor în locul meu
metaforele le-am pierdut prin buzunarele mele rupte
ți-am spus cine sunt și tu încă mă vrei
din viața aia următoare știu câte ceva
problema e că pantoful cel negru de lac e furat
lasă-mă să stau pe stânca asta veche
să mă tund cheală
să urlu în neștire către nimic, dar pentru mine
și apoi să mă întind peste pământ
să plâng, să plâng, să plâng
de fericire și de ceva anume
că te am așa de mult
dar mai ales să plâng pentru iubirea asta a mea în neștire
*
Citiți traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-AJ

poem – Sisu Ploiesteanu Doria

când bezna-ncinsă o străbați în noapte
când nucul cel bătrân în vis ți-apare
te-ncheagă-n umbre visele fugare
și-ai vrea să stai mai orb și mai tăcut
în urma ochilor ce te măsoară
precum o pradă viața îți rămâne
și nu un scut în care-ai vrea să fugi
ah, scări prea mari în praguri surde
ați așezat în fața-mi vorbe goale
și inima nu vrea să mai asculte
ea vrea să fie piatră și vântul s-o măsoare
ah, sâmburi cruzi pe tălpi sărutul crapă
un adevăr de omenie cântă
și sufletul golește trupul parcă
ar vrea să fie tot mai sec în mine
și rob cum sunt puterea mi-e proscrisă
mânia-n tăceri s-ascunde
ah, inimă de piatră-mi ești
mai stai puțin să-mi povestești
cum soarta cea vicleană stă la pândă
ori cum iubirea arde-n primăveri culese
și nu privi prin umărul acela
prea mult lăsat de pietrele-adunate
și calcă apăsat pe șerpii dinăuntrul vieții
să fii ce nu ești, dar nu a morții veste

*

Cititi traducerea în francezà :

http://wp.me/p1pjp4-A7