Category Archives: Lucian Valea

Trei poeme – Lucian Valea

Amurg cu păsări 
De departe, pe valuri, 
Par minuscule insule plutitoare 
Sau numai cenuşă, încă fierbinte, 
A orelor dimineţii.

Marea pe palmele-i verzi 
Leagănă somnul lor. înţelege 
Cât trebuie să fie de obosit cineva 
Care a purtat atâta cer pe aripi! 
***
Don Quijote către Sancho
Acesta-i 
Sancho ultimul cuvânt 
Al tristului hidalgo de la 
Mancha: 
Un vis poate răni mai greu ca lancea, 
Când porţi război cu morile de vânt!

Coboară-ntreaga nebuniei panta, 
Viaţa nu-i andante majestuoso -
Spre-aceeasi Dulcinee din 
Toboso 
Nu duce, orice-am face, 
Rocinanta.

Tot vor pricepe oamenii-ntr-o zi, 
Cât de puţin din marea mea strădanie, 
Că-n viaţa fiecăruia e-o 
Spanie 
Şi-o luptă pentru a o cuceri .
***
Despărţire

Mai întâi pleacă buzele. Se retrag 
Ca dintr-un golf, din sărut -
Apoi privirile se-nveşmântă-n mătasea 
Verzuie a lacului mut.

Tot mai rar mâinile ni se ating. 
Mângâierile ca nişte stoluri 
De migratoare, ne ocolesc 
Înghiţite de goluri.

Tăcerilor le punem mănuşi; 
Surâsurilor, cu sânge rece, gheare. 
Oriunde ne-ntoarcem uşi, numai uşi 
Şi-n aer stalactite de sare.

O reţea de sârmă ghimpată - orele 
Şi-ntre noi, ţara nimănui. 
Odaia seamănă tot mai mult cu o piaţă 
Care aşteaptă statui.

Apoi vine şi-o zi cu mari clarităţi, 
în care descoperim ce ştiam mai demult: 
Că rămân dintr-un ipotetic tumult, 
Două singurătăţi.

***
Cititi traducerea în franceză : 
http://wp.me/p1pjp4-Bb