Monthly Archives: Septembrie 2013

Balada omului care n’a ajuns nimic din ce-a vrut să fie – Stefan Baciu

 
Aşi fi vrut să fiu un piccolo’n Tahiti
căutător de perle negre undeva în Bàli
în Samoa să păzesc tăcerile clipitei
în Florida să scutur portocalii
aşi fi vrut să fiu acrobat în Filipine
sau cowboy în insulele Mariane
în Bolivia aur aşi fi vrut să caut în mine
cormorani sub albe ceruri pakistane
aşi fi vrut să cânt în Tucuman milonga
să conduc un taxi în Santiago vara
să dansez în baruri la Maputo conga
sau în Tenerife să-mi înstrun ghitara
aşi fi vrut să fiu birtaş în Turnu Măgurele
flaşnetar de port uitat în Călăraşi
aşi fi vrut să fiu un lustragiu de stele
profesor de canto în liceu la Iaşi
aşi fi vrut să fiu notar în Făgăraş
marinar pe-o barcă albă la Roscoff
vânzător de ziare’n piaţă la Mediaş
negustor de mure’n piaţă la Braşov
n’am ajuns nimica din ce-am vrut să fiu
nici campion de rugby, vatman sau birjar
bate-un vânt din Kona, plouă şi-i târziu
mătur praful lunii singur intr’un far.
*
Citiţi traducerea în franceză =
 http://wp.me/p1pjp4-zG
 
Anunțuri

Nichita Stănescu – Elegia a zecea (fragment)

Sunt bolnav. Mă doare o rană
călcată-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fără nume fiind,
neauzul, nevăzul,
nemirosul, negustul, nepipăitul
cel dintre ochi şi timpan,
cel dintre deget şi limbă, –
cu seara mi-a dispărut simultan.
Vine vederea, mai întâi, apoi pauză,
nu există ochi pentru ce vine;
apoi gustul, vibraţia umedă,
apoi iarăşi lipsă,
apoi timpanele, pentru leneşele
mişcări de eclipsă;
apoi pipăitul, mângâiatul, alunecare
pe o ondulă întinsă,
iarnă-ngheţată-a mişcărilor
mereu cu suprafaţa ninsă.
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav
de ceva între auz şi vedere,
de un fel de ochi, de un fel de ureche
neinventată de ere.
Trupul ramură fără frunze,
trupul cerbos
rărindu-se-n spaţiul liber
după legile numai de os,
neapărate mi-a lăsat
suave organele sferii
între văz şi auz, între gust şi miros
întinzând ziduri ale tăcerii.
Sunt bolnav de zid, de zid dărâmat
de ochi-timpan, de papilă mirositoare.
M-au călcat aerian
abstractele animale,
fugind speriate de abstracţi vânători
speriaţi de o foame abstractă,
burţile lor ţipând i-au stârnit
dintr-o foame abstractă.
Şi au trecut peste organul ne-nveşmântat
în carne şi nervi, în timpan şi retină
şi la voia vidului cosmic lăsatşi la voia divină.
Organ pieziş, organ întins,
organ ascuns în idei, ca razele umile
în sferă, ca osul numit
calcaneu în călcâiul al lui Achile
lovit de-o săgeată mortală; organ
fluturat în afară
de trupul strict marmorean
şi obişnuit doar să moară.
Iată-mă, îmbolnăvit de-o rană
închipuită între Steaua Polară
şi steaua Canopus şi steaua Arcturus
şi Casiopeea din cerul de seară.
Mor de-o rană ce n-a încăput
în trupul meu apt pentru răni
cheltuite-n cuvinte, dând vamă de raze la vămi.
Iată-mă, stau întins peste pietre şi gem,
organele-s sfărâmate, maestrul,
ah, e nebun, căci el suferă
de-ntreg universul.
Mă doare că mărul e măr,
sunt bolnav de sâmburi şi de pietre,
de patru roţi, de ploaia măruntă
de meteoriţi, de corturi, de pietre.

*

Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-zB