Category Archives: Adrian Suciu

CA ȘI CÎND AR INTERESA PE CINEVA – Adrian Suciu

Mereu îmi spun că sînt destul de sănătos pentru
unul care, lipsit de conștiința morții, la cinci ani,
și-a găsit mama moartă în casă, prăbușită sub masa
ale cărei forme le pot reconstitui din memorie oricînd.
Am rugat-o să-mi cînte ”Groapa cu furnici” dar
nu mi-a cîntat și de atunci cred că omul mort e acela care
nu-ți mai ascultă rugămințile – sigur,
asta se referă la destui oameni vii dar
nu-ți negi revelațiile de la cinci ani pentru atîta lucru…
De la înmormîntare, nu-mi aduc aminte nimic
deși am dovada că am fost acolo,
sub forma unei fotografii în care tata mă ține în brațe
iar eu privesc spre fața încadrată de crini a mamei
cu fața mea de copil nevinovat pe care
sper că am mai avut-o de cîteva ori în viață. Spun ”sper”
pentru că detest să mă privesc în oglindă în clipele în care
cred că am fața de copil nevinovat. Era o masă stacojie,
cu picioare arcuite, cu decorațiuni
de inspirație vegetală pe margini. Scriu ca și cînd
ar interesa pe cineva nenorocita mea de masă de la cinci ani.
De fapt,
tot timpul scriu ca și cînd ar interesa pe cineva. Dacă
ar fi citit mama vreo poezie de-a mea,
pe ea cred că ar fi interesat-o. ”Poetul meu”, mi-a fi spus ea,
lipsită de conștiința poeziei, mie,
lipsit de conștiința morții.
*
Citiți traducerea în franceză =
https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/09/04/comme-si-on-pourrait-interesser-quelqun-adrian-suciu

Anunțuri

Excitatorul – Adrian Suciu

Excitatorul. Născut la muzeu. Bînd singur într-un dulap,
l-a inventat pe Dumnezeu. Să compostăm muzicanţii!,
a strigat Acela, ca o trompetă a extazului, ca alămurile întîmplării.

Trenurile trec pe unde n-ar trebui; fierările se hurducă!
Mecanicii agită chipie, suflă în fluiere!
Ei sînt dirijorii drumurilor de fier,
avînd gentuţe în care poartă slană nespînzurată şi ceapă de apă.
Iar Excitatorul construieşte o haltă roz,
cu un bufet mititel, în mijlocul depărtării.

O să angajeze o flautistă cu unghii subţiri să spele pisoarele.
O să facă un profit fabulos.

O să numească halta Balabala.

Excitatorul. Născut la muzeu. Bînd singur într-un dulap,
i-a inventat pe Dumnezeu, halta Balabala şi simfonia
trenurilor rătăcite!

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/07/03/lexcitateur-adrian-suciu

SĂRMANII POEȚI – Adrian Suciu

Sărmanii poeți, cît de nevinovați par ei cu ochii deschiși!
Nevinovați
ca unii care nu vor tîrî după ei pe șinele veșnice
cisterne de vodcă și camioane de femei. Inocenți ca unii
pe care nu-i va primi cimitirul Eternitatea Fumători.
Cum beau ei în gură, înternați la
Salonul Cramă, morți, îngropați și jeliți!
Cîinii lor îi mușcă, femeile lor îi alungă.
Ursitoarele îi privesc și nu spun nimic.
Dumnezeu îi rade în cap și-i trimite la cantină.
Oricît ar fi de greu, oricît de greu ar fi, poeții
fierb verdețuri și întind mese. Cojile tandre și
pesmeții lor sfarogiți ce-i mai țin în viață pe îngerii celor slabi de înger.
Și cum trec anii de nevinovăție ca verile pe calea ferată!
Și cît e de greu să pui monede pe șină în rînd cu nevăzătorii!
Sărmanii poeți, cum văd ei lucruri pe care nu le-au văzut
și nu le vor vedea!
*
Citiți traducerea în franceză =

http://wp.me/p1pjp4-Cc

Pune mîna pe bărbatul tău, femeie! – Adrian Suciu

 
 
Pune mîna pe bărbatul tău, femeie! Pune mîna
pe bărbatul tău, să-i ştii fiecare muşchi
şi fiecare cută a pielii! Căci, la vremea lui,
se va topi şi se va împuţina iar tu va trebui să-i
strîmtezi hainele noaptea din memoria degetelor,
să nu-i strici somnul. Se va trezi bărbatul tău,
va îmbrăca hainele strîmtate peste noapte
şi nu va şti că se topeşte şi se împuţinează!
Şi vei pieptăna, mai la urmă, un bărbat îmbrăcat
în haine de păpuşă, care-ţi va zîmbi cu zîmbetul
de copil veşnic.
 
Şi nu va fi întristare şi zăpezile vor veni
la vremea lor.
*
 
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-yC

Poezii – Adrian Suciu

Vulturii tandri
 
Un om avea o dragoste şi o ţinea ascunsă.
O îmbrăca, o hrănea, o împăca
şi o ţinea ascunsă. Într-o zi, s-a făcut iarnă
şi omul a uitat de dragostea lui ascunsă.
Cînd şi-a adus aminte, a dat fuga într-un suflet
dar ea îngheţase şi roiau vulturii tandri în jurul ei. Numai
buzele ei mai erau calde şi-a murmurat:
 
„Cine-a mîngîiat cu dragoste obrazul mortului
ştie că nu seamănă cu nimic la atingere. Nici cu gheaţa,
nici cu mătasea, nici cu nisipul.”
*
 
Cei care plîng înăuntru
 
Stăm cîte doi, cîte trei, la o masă neagră.
La uşă bat cu furie cei care vor să ne plîngă. Se mai
ridică unul, ca dintr-o viaţă îndepărtată şi
scrie pe uşă cu degetul proaspăt retezat:
Nu ştiţi voi că cei care plîng înăuntru se cunosc
între ei, chiar dacă se văd puţin sau deloc? Şi
întindem mese şi risipim pe ele fotografiile alor noştri.
 
Ies copii desperecheaţi din poze. Ies două păsări
care umplu încăperea. Ies mamele noastre strălucind
ca un şir de sori dar nu orbim cît să nu vedem
noaptea. 
*
 
Fotografii de la sfîrşitul lumii
 
Nimic nu se naşte în carne,
chiar dacă ochii slabi văd altfel. Cel care
va plînge se va bucura de plînsul lui
şi se va face îmblînzitor de păsări. Iar acela care
rîde nu se va folosi de rîsul lui, căci nimic
nu se naşte din bucurie, chiar dacă cei mici
o fugăresc toată ziua!
 
Vremea robiei e primăvară pentru sufletele
celor care le au!
 
Nimic nu se mişcă în carne. Nici viermele orb
nu mişcă în carne, chiar dacă ochii slabi
văd altfel.
 
Noi nu sîntem în carne. Dacă am fi în carne,
dragostea de Domnul ne-ar mistui ca un foc vesel
de vreascuri şi n-ar rămîne nimic
şi dragostea de Domnul ar rătăci singură pe străzi
ca o sete mistuitoare căutînd pe cineva!
 
Nici sfîrşitul lumii nu vine în carne, chiar dacă
ochii slabi văd gunoieri cum deşartă
pe străzi tomberoane de narcise mirosind
a ţărînă. Mulţi nu ştiu asta, dar
sfîrşitul lumii a fost deja de cîteva ori.
 
Eu am mai multe fotografii cu el.
*
 
 
Prin tîmpla furnicii
 
Un drug de fier ruginit, gros ca braţul unui copil.
Cu multă migală, se scrijeleşte pe el o poiană
plină de flori, de izvoare şi de tot felul de gîngănii
fericite. Apoi se ia un capăt al drugului de fier ruginit,
se strunjeşte şi se ascute pînă e la fel de ascuţit
ca cel mai ascuţit ac de cusut din cutia bunicii.
 
Ca şi cînd ai străpunge tîmplele unei furnici cu el
e moartea. Că te şi întrebi: la ce dracu’ era nevoie
de atîta pregătire???
*
 
 
Gem de gutui
 
Dacă te cheamă poetul să bei toată noaptea cu el
vodcă ieftină şi se plînge de toate şi-ţi îndrugă toată noaptea nimicuri
şi tu stai cu el şi asculţi toată noaptea nimicurile lui, să ştii
că ai locul tău în ceruri, cu numele tău scris pe el!
 
Dacă poetul acela e ratat, amărît, dacă nici copiii lui nu-l iubesc
şi numai tu asculţi, o noapte întreagă, nimicurile acelea,
atunci locul tău din ceruri, cu numele tău scris pe el,
e de două ori mai lat şi îmbrăcat în catifea!
 
Iar dacă cinsteşti masa nimicurilor de-o noapte cu un vin bun
şi-o lumînare, locul tău din ceruri, cu numele tău scris pe el,
se face o cămăruţă cu aşternuturi curate, cu vedere la mare
şi muşcate vii peste tot.
 
Şi vine Dumnezeu dimineaţa la tine cu o chisea de argint în mînă.
„Eu sînt Cuvîntul, v-am tot spus. Şi: Tu ţine ascunse cuvintele
şi pecetluieşte cartea pînă la sfîrşitul vremii. Şi: Cuvintele acestea,
pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău. Şi, încă:
Cine nu va asculta cuvintele Mele, aceluia îi voi cere socoteală.
Nimic n-aţi înţeles din toate astea dar tu, pentru că ai înţeles
cît unghia, ai aici gem de gutui făcut de mîinile mele. Poftă
bună şi bună să-ţi fie dimineaţa!”
 
Aşa să ştii: în fiecare poet mititel care-ţi îndrugă toată noaptea
nimicuri stă Dumnezeu la pîndă, gata să-ţi întindă
chiseaua cu gem de gutui pus de El însuşi, din livezile ceriului,
unde nu e întristare şi gutuile cresc singure.
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-xC