Monthly Archives: Decembrie 2012

Elegii – Florin Dochia

 
 
 
Elegia 58. Evocarea Printesei
 
singur in turnul inchipuirii,
paznic al lumii de nicaieri,
tot mai astept ca fachirii
s-ascunda trecutele seri …
 
far’de oprire, pe tarmuri, egali,
pasi duc in gand catre tine –
dintr-un nesomn poate-acuma tresari
si te intorci in suspine.
 
mersul ti-e liber,
drumuri-deschise.
eu intre ziduri
lacom de vise.
 
e ca si cum moasa, la nastere
m-a rastignit, preventiv,
si m-a inchis in biserica
dintr-un tablou votiv.
 
stiu ca tot ce n-a fost nu va fi,
oricare vis – nevisat va muri,
tu doar fantasma vei ramanea,
eu – departata, umila stea.
 
*
 
Elegia 61. Printesa în Elada mea
 
am ajuns unde marea începe.
nici un naufragiat pe vreo insula uitata,
nici un mesaj închis într-o sticla,
nici Printesa-ntrupata
din spuma unui val timid
abia de se deschide o floare
în solul arid
si-n ea iti inchipui un viitor de aur –
eu, singur, pe o plaja pustie,
la umbra unui albatros inventat.
 
e poate singurul loc din lume
in care femeile viseaza
barbati legati de catarg
 
*
 
Elegia 66. Printesa sub soare
 
Sub pielea mea si-au deschis drumuri pribegii
Sprijiniti de umbre ca de toiege.
 
O destramare –
Ca o varsare de sange
pe tarmul Eladei
intr-un razboi fratricid.
O rastignire in vid
Sub un soare lichid.
Printesa se naste din spuma,
Din val, din furtuna –
Pasul ei de domnisoara
Prinde clipa si o ucide
Prinde spatiul si-l divide-n
Mistere ce coboara
Din abside.
 
Drumurile duc spre nicaieri,
Stiu, Printesa, n-ai ce sa-mi ceri
Pot oferi doar mangaieri
Cu degetele mele de frig.
 
N-am sa te strig.
Imi voi vedea de somnul fara sfarsit
In care moare orisice vis
Ca orisice fluture inchis
Intr-un cuib de chihlimbar
 
Lumina trece pe aici arar,
Doar privirea ta de mai aduce cumva
Sclipiri intr-un decor de mucava
Cu care mi-am mobilat ziua ce vine.
 
Intrarea in rol va veni de la sine.
 
*
 
Elegia 67. Printesa sfâsierii
 
eu-am sa uit printesa
în vise sa-ti mai vin
chiar de-ai plecat departe
si-n turnuri sunt deschise
multiple rani celeste.
voi astepta în umbra
si voi trimite pasari
ca sa-ti aline somnul
în care lungi popasuri
absenta ta ma-mbie
sa ard între etape
si-n clipe sa înghet.
 
sub ziduri prabusinde
îmi pare ca dispari
dar te îmbrac în fluturi
si-n valuri te ascund
iar marea grea te cheama
sa te dezbraci în zori
si-n soare nou dezmierdu-mi
sa-ti stinga lin uitarea.
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-z0
 
Anunțuri

Poeme – Darie Lăzărescu

   Arles
 
Îţi spun: pogoară iarna
cea cu răsuflet de războinic spartan/
păşeşte netulburată prin întunecatul zăvoi
cu elfi şi gnomi sprinteni sărind
vâlceaua vânătorească/
eheu fugaces/
era cândva pe-aici un câmp înflorit
cu oranj? delirau înnoptaţi chiparoşi/
ori visat-am?
o tempora tempora/ labuntur anni/
 
Îţi spun: facă-se voia lui/
a sângelui alb
argintând prea tânăra-ţi mână
cu care îmi scrii
cât de târziu e pe pământ/
cât de devreme e-n cer…
 *
   Ilustrată naivă
 
Îţi propun  un ochi de apă
cu nufăr şi egretă –
ilustrată naivă din anii  42
trimisă de săracii oraşelor
teilor înfloriţi de pe front –
 
Mai întâi
desenez cu o mână sigură
perspectiva/ punctul de fugă/
enigma albastră – linia orizontului
care prea atent mă priveşte –
 
Apoi pensulez ( în tuşe groase)
insomnia/
cearcănul adânc al miezului de noapte/
dezgustul trezirii
în aerul violet al lui Marte –
 
pe când tu traversezi în fugă
secţiunea mea de aur/
pierzându-ţi clipele dulci/ cercelul/
condurul cu diamant
în mâlul rigolelor/
străbătând uneori marea
în cochilia palmelor mele bătrâne
spunându-mi /o dormi /o dormi/
în vis nu plouă şi nu bate vântul…
 *
                Angst
 
Îmi făcea semn cu mîna/ vino/
şi eu n-am venit/
era o iarnă cu obiceiuri ciudate/ cu nopţi nesfârşite
când se închiria până şi ultimul greier/
sora mea trăsese storurile/
stinsese lumina/ încuiase uşa
şi acum cobora un drumeag povârnit/
o secundă doar i-am zărit călcâiul
albit de brume/ părul coclit de otrăvuri/
puntea abia trecută duios frisona/
nici râul de nichel nu-i oglindise chipul/
nici steaua păstorului nu clipea în depărtări/
nici luntraşul nu-i mai ştia numele
 
Gândeam/
ar trebui o armată de gnomi/
o armada
să tragă la edec
lucşii orbitori
strecuraţi din greşeală
în pământ/ sub pământ…
 *
                Azi, vineri 13
 
Azi, vineri 13
am primit Grossomodo/
 
Tocmai dormeam adânc somnul raţiunii
când brusc a scăzut temperatura
mansardei în care mucezeam
încă din secolul trecut/ doar câteva tomuri
luminau stins ca felinarele
Bucureştilor de altădată
 
Curierul mi-a dat să semnez/
semnează/
mi-a aşezat cartea în palme
ca şi cum ar fi aruncat o cărămidă de sus
de pe acoperişul unei case în demolare/
mă şi miram – cum să vină pensia
aşa devreme/ o fi căzut guvernul/
o fi intrat Ferentariul în Schengen/
ori s-a deschis la tanti Elvira/
nimic din toate acestea/
doar o carte
împachetată în cel mai fin papirus/
o carte ca o lucarnă/
ca o fereastră larg deschisă
la demisol/
într-o anume zi
din viaţa asta ploioasă…
 *
citiţi traducerea în franceză :

 http://wp.me/p1pjp4-yU

Trei poeme – Lucian Avramescu

Niciodată, iubito
 
niciodată, iubito, n-am să merg fără tine
eşti prezentă în sângele meu galopând
te simt ca pe-o băutură în vine
cuţit ce-mi taie sfoară unui gând
 
niciodată, iubito, n-am să ador altceva
decât sânii tăi mici făr-a bluzei perdea
legănarea şoldurilor tale fierbinţi
ce scoate pe Corso
vânzătorii din minţi
 
niciodată, iubito, n-am să umblu hai-hui
în palmă mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în această râvnită dulceaţă
ce ţine o viaţă
 
în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit
din altă cale lactee
străpungând în iureş norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura râvnită femeie
 
şi-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul
tot la tine iubito m-aş gândi
admirându-ţi, în zmoală,
trusoul
 *
 
Ia aminte
 
Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum călugărul ivirile sfinte
dar atenţie, principesă de stal,
ia aminte
 
nu-mi cere supunere oarbă şi nici
nu-ţi fă giuvaier la deşt înainte
nici-un ham n-a-ncăput pe creştetul meu
ia aminte
 
tu, care gemi în fierbinţi zvârcoliri
şi-apoi blândă rămâi, nefiresc de cuminte
îţi aparţin că vreau eu,
ia aminte
 
un miliard de comori am în inima mea
„la început a fost cuvântul”-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot să-ţi dăruiesc cea mai înaltă statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertăţii mele
ia aminte!
 *
 
Păstrează restul
 
bucură-te doamne cu ce ne-ai luat
şi păstrează-ţi restul
mărunţişul de junghiuri şi scarlatine
şi ne iartă nouă fericirile noastre
precum şi noi vom ierta
nenorocirile altora
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-yQ
 

Imn către necunoscuţi – A.E. Baconsky

 
Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuţi şi mereu contopiţi în mulţime,
Mari şi mici, veseli şi trişti, urâţi şi frumoşi,
Cutezători şi veşnic neliniştiţi ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Şi calmele speranţe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină şi fluieră nebună;
Râzând şi plângând, aşteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduţe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.
 
Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalţă oraşe şi schimbă temeliile lumii –
După ei veşnic umblă vântul şi ploaia
Sărutându-le urmele. Cu funtea înclinată,
În faţa lor mărturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-aş vrea să-i simt trecând
Prin visul meu ca printr-un câmp deschis
Cu neînşelătoare orizonturi,
Să treacă mereu chiar dacă nu-şi vor da seama
Că merg printr-un ţinut ce le aparţine.
Numele meu să treacă întreg asupra lor,
Să rămân ca fântâna pierdută în şes,
Pe care niciodată nu ştii cine-a zidit-o,
Singură între câţiva ulmi ori salcâmi,
La răscrucile vremii.
Temei de plâns să nu-i fiu nimănui,
Decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea –
Ci pururi să fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cântăreţ rătăcitor.
 
Înainte de vreme cărunt ca o salcie,
Stau în amiaza zilei uimit de-atâta soare,
Şi mă întorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fără nume,
Şi singur mă confund cu fiecare.
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-yM