Monthly Archives: Ianuarie 2013

Marius Marian Şolea – UN PEŞCHIR SI O ŢÂRĂ DRAGOSTE

 
 
Poem întins
 
Pe vremea asta, când lumea întreagă atârnă
ca o sculptură de lanţuri, tăcerea s-a lovit de vânt.
a ruginit carnea şi carnea tot cântă.
 
în casa mea singurătatea e mai multă, şi libertatea
e mai multă. de aceea iubirea se poate măsura cu trupul,
chiar şi cu unele cuvinte…
 
anul trecut, pe vremea asta, departe în larg,
marea nu mai era apă, ci doar un sunet rotund.
 
nici lumea uneori nu mai e timp,
ci doar o apropiată absenţă.
 
*
Aici
 
Aici sărăcia e tot mai frumoasă,
poeţii o cântă şi nimănui nu-i mai este ruşine cu ea.
amantă a românilor se dăruieşte pe toate podurile,
noi avem poduri chiar şi peste apele secate.
 
lumini fără importanţă aşteaptă zorile pe străzi,
copiii încă se joacă şi râd,
fermoarele nopţii strălucesc
ca dinţii de aur.
 
aici toate cauzele sunt pline de mistere,
toţi aşteptăm răspunsuri de la alţii.
timpul trage după el un lanţ greu şi obosit,
de capătul căruia a legat-o pe moarte.
 
şi n-ar mai fi nimic de spus dacă el
n-ar striga de departe să fie primit
cu bucurie cinstită
prin oraşe şi sate. nu îndrăzneşte nimeni
s-o elibereze pe moarte.
la ţară copiii mângâie gura sapelor,
la oraş nu înţeleg nimic.
 
şi timpul trece mereu pe la noi ca un haiduc fără vârstă,
înfăşurat peste brâu cu zalele groase, târând
în urma lui
ceva,
ce nu vedem acum şi toţi oamenii aşteaptă
zorile pe străzi.
timpul n-a vorbit cu nimeni…
ţara mea nu mai e decât sentimentul meu despre ea,
iar România de azi
este antichitatea lumii care va veni.
 
*
Castelul gol
 
Tinereţea e ca o coroană de rege izolat şi orb.
la un moment dat, în viaţă, îţi trebuie
când te uiţi în oglindă…
 
o dovadă!
e dovada ta când îţi ridici fruntea
şi o atingi cu mâinile.
potecile grădinii stau toate neumblate,
nici măcar nu cred în ispitirea lor,
sunt obligatorii.
alegi una atât de uşor
şi din pricina unei mişcări mai grăbite,
uneori mai mature,
se rostogoleşte la pământ coroana.
înainte sau în urmă, niciodată lateral.
 
unde să te duci dacă nu eşti rege,
unde să te-ntorci
când nu eşti ce-ai fost?
 
şi mergi aşa, ţinându-te de cântecele păsărilor
şi de frunze,
pe o potecuţă numai a ta, ca un rid,
care odată a fost imperială,
iar acum s-a unit cu natura.
 
*
 
Poemul lingurii scumpe
 
Am coborât aici ca într-un tranşeu.
de acolo întâmpin şi oamenii, şi timpul
cu mult optimism.
pentru nu ştiu câtă vreme am găsit ocupaţie…
 
numai din pământ ştii cum se apără pământul,
restul e moft.
şi această ţară seamănă atât de mult
cu o strachină…
 
a fi aici e singura fatalitate
pe care doar fluturii o mai pot explica.
în venele sufletului am amestecătură
de pământ, sare şi sânge.
mai greu decât trupul,
el se înalţă oblic
şi cade perpendicular.
 
îl văd pe Dumnezeu
cu gesturile lui sigure şi calme
când vine să mănânce la noi.
şi deseori se şterge cu mâneca la gură.
 
*
 
Ceasurile
 
Umblă Dumnezeu prin poduri
să repare şi să-ntoarcă
ceasuri din metale vechi.
vesta Lui de lînă parcă
are nasturii perechi.
a venit grăbit Bătrînul
să măsoare o convenţie
ori un anotimp social,
de e cazul de-o corecţie
sau de cîte-un semn banal…
 
şi din pod se vede lumea
tot aşa ca şi din cer
porumbeii-i vin pe umeri
unii zboară, alţii pier,
n-are rost să îi mai numeri.
străzile-i plimbă pe oameni,
unii au acelaşi chip
şi de-abia îi recunoaşte
pe sub lămpi trecînd grăbit.
e-ntristat pînă la Paşte…
 
ding-dong-dang şi dong-dang-ding,
nişte melodii cam vechi
în oraşe se ating
peste oamenii perechi.
şi ei merg să se iubească
într-un colţ întunecat,
îşi dau jos mila cerească
şi rîd Morţii de sub pat.
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-z5
 
Anunțuri