Category Archives: Constanţa Buzea

Poezii – Constanţa Buzea

 
candoarea fetei şi păcatul doamnei
 
nu-i început nici capăt în ardoare
rotit în punct sub înstelatul ceas
netrecător al simţurilor pas
mimând apropiere depărtare
 
atunci acum în timpul zămislit
cândva dar când în vremea nenăscută
dor între împăcare şi derută
şi totuşi vii fără să fi venit
 
şi totuşi treci şi tulbure ne spulberi
splendoare-ngândurare fluturi pulberi
în de nestins agresiunea toamnei
 
când teama şi sfiala vor întoarce
cu faţa între zei şi către parce
candoarea fetei şi păcatul doamnei
 
 
*****
 
ea spune şi crede ce spune
 
stingi stelele strălucitoare
cu-aripile tale lăstune
şi luna în doliu apune
şi soarele cât de amar e
 
un cric o foşnire un tril
puţine sunt semnele bune
ea spune şi crede ce spune
de-o zi când vei plânge umil
 
nu se vor grăbi să-ţi adune
din sete şi din goliciune
în mila lor trupul fragil
 
nici rugă nici blândă minune
cerând tu să nu se răzbune
nici îngerul tău de copil
 
*****
dormire în golul vărsat
 
şi iarăşi văzduhul e plin
de-al frunzelor chin picurat
ca frunze ce pururea cad
desprinde-te suflete lin
 
ocol dând pădurii de brad
ocol dând pădurii de pin
cu ele tu fă-te vecin
şi-ndură ce e de-ndurat
 
nu crede sau crede puţin
că fără să fii eşti uitat
ca somnul în sine străin
 
senin întuneric din brad
şi neagră lumină de pin
dormire în golul vărsat
 
 
*****
 
din nou oglinda umedelor nume
 
acelaşi magic joc rotund cu plute
pe lacul alb de nori care acum e
din nou oglinda umedelor nume
frunzelor spuse frunzelor tăcute
 
de nerecunoscut pe când tăcute
vâslesc în fag în tei şi în mesteacăn
lumini şi umbre într-un straniu leagăn
lungi ale toamnei galbene minute
 
ce pierdere-n adaosul din cute
şi câtă margine şi vină-n cearcăn
şi-un sentiment ca de sfârşit de lume
 
şi neputinţă care ne incearcă-n
acest popas de spaime şi derute
cu nici un semn ce-ar şti să ne îndrume
 
*
(RL 08.03.1990)
 
*
Citiţi traducerea în franceză :
 http://wp.me/p1pjp4-za

Trei poeme – Constanţa Buzea

Minus
 
Când dorm sunt orb
Când mă gândesc îmi pierd auzul.
Dar când iubesc şi când rămân
Spre-a fi acolo unde pot
Alcătui un plus de mine,
Ce simţuri pierd,
Ce lume uit ?
 *
Plâns la ploaie
 
Intimidat e cerul când printre ploi înoată
Albastrul se dizolvă, coboară-n lucruri, nu e,
Imaginează umbra o vale amăruie
În stelele fără pământ de-odată.
 
Şi plâng a răzbunare, mă uit în frig, e dur
Şi întuneric aerul care-n plămâni se-agită,
Trecu din întâmplare o lună fericită
Falsificând al lacrimii contur.
 *
Efect
 
Mi-e sufletul o lacrimă de vis
Nedureros şi nerecunoscut.
Tu eşti atât de singur în soarta mea închis
Pari giuvaerul nimănui vândut,
Urându-şi preţul ca pe un orb abis…
Prin forma-ngustă a perfecţiunii
Nu poţi să treci înveşmântat,
Nici bucurat de cugetări străine.
Un simplu cap în sine-ncoronat
Cu părul lung adăugat de mine
Şi-un abur rece ca să-ngheţe plasa
De clopoţei prin care-ţi vezi mireasa.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-aY

Oglinda – Constanţa Buzea

1
Oglinda e ovală şi pusă-n lemne fine,
Nu ştiu unde dispare, unde foşnind revine
Cu mine peste pieptu-i, cu mine-n suflet stând,
Sau retrăgând argintu-ntreg fără de gând.
Atât rămâne patul de alb, de singur, lor
Groteştilor imagini şi duhuri, un popor
Al somnului de ziuă înfăşurat în cald,
Al lungilor coşmaruri de moarte, de înalt.
Se culcă răsăritul trăgându-l peste pleoape,
Ca trupul să rămână dumnezeiesc aproape,
Oglinda se precipită, alungă praf, conduce
Întreaga ei lumină de doliu şi răscruce.
2
Plecând un timp descopăr că mi-ai lăsat un chip,
Aproape-al tău, în faţa oglinzii de nisip,
Şi nevăzându-l, totuşi, de la-nceput, am zis
Că mi-ai lăsat în suflet un chip şi-n vis
Încă un chip, şi-n casa gemând de lucruri goale
Un număr stins de chipuri ale tale,
Să nu mă simt stingheră, şi să mă urmărească,
Nimic fără de tine în mine să se nască.
O, te iubesc cu toate că mi-e ruşine când
Această adunare lăsată pe cuvânt
Să-mi ţină şi urâtul ascuns şi despărţirea,
Vorbesc peste odihna-mi şi-mi amăgesc privirea.
Se ceartă, se alungă, se suprapun în goană,
Şi chipul din oglindă surâde ca o rană.
Dispar omorâtoare când vreau să le ofer
Un loc al lor pe poliţi, în glastre, în cuier.
Tu, pur alcătuitul din linii dulci de gând,
Alungă peţitorii, revino pe pământ.
*
cititi traducerea in franceza :

http://wp.me/p1pjp4-39