Category Archives: Octavian Paler

Zodia Racului – Octavian Paler

 
Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez
nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-mJ

 

Două poezii de Octavian Paler

 
Noaptea Sfântului Bartolomeu
 
În noaptea asta se întâmplă ceva,
păsările nu se mai pot stăpâni
şi spun rugăciuni
în timp ce vântul ascunde cuţite străvezii prin copaci
şi stelele au insomnii, palide toate de frică,
se întâmplă ceva,
e noaptea Sfântului Bartolomeu
şi aştept să năvălească vântul în casă,
să mă omoare din pricina melancoliilor mele.
 
 ***
 
Moartea lui Socrate
 
Sunt singur,
De ce tremuraţi?
Şi sentinţa e dată. De ce tremuraţi?
Din vorbele pe care n-am apucat să le spun
se scutură tăcerea
îmbătrânindu-mă.
Nu-mi cereţi să mint cu aceste cuvinte
cu care mi-am descoperit moartea.
Şi nu înţeleg de ce tremuraţi.
Otrava e doar pregătită.
Şi sunteţi prea palizi
pentru nişte ucigaşi cumsecade.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-in

 

Doua poezii gemene – Octavian Paler

Focul
 
Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.
*
 Jocul
 
 Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-bk