Category Archives: Emil Botta

Spectacol – Emil Botta

 
Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întâmplare cam abătută
şi un năpraznic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cât zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghiţea nămolul;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale, tăcute urale.
Şi când căzu cortina
toţi se întrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a făptuit omorul,
în cinci acte, cu sete
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
şi jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii „dramatis personae”.
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.
Din volumul „Întunecatul april” – 1937.
*
Citiți traducerea în franceză =http//wp.me/p1pjp4-Ax
 
 
 
 
 
Anunțuri

Poezii – Emil Botta

Din volumul "Întunecatul April" - 1937
Un dor fără saţiu
 
De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu, din adânc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă piardă.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjite du-te-vino în spaţii,
nici timpii de aur, nici anii-lumină,
izvoare sub luna, ori dornica ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu m-alină
şi parc-aş visa o planetă pierdută.
E atâta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins…
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu
*
O ultimă întrebare
 
Tu, care-mi vorbeşti doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea ?
 
Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de cleştar,
dar un om s-a încovoiat şi a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.
 
Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva …
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?
*
Fantasmagoria
 
Stele ascunse în telescop
întorceţi-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.
 
Priviri, la matcă vă-nturnaţi
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi
luna şi soarele.
 
Melci, reintraţi în cocioabe,
cenuşă, revino în focuri şi-n vetre,
copaci, intorceţi-vă în muguri, în boabe,
şi voi, oameni, în pietre.
*
citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-mn