Category Archives: Florin Mugur

Dansul cu cartea – Florin Mugur

Cum să fii scund şi caraghios
şi cu barca ca un văl de mireasă
şi cu ochi albaştri
 
şi cum să fii bătrân
şi cu hainele ude de lacrimi
şi cum să ţopăi totuşi fericit!
 
Pe patul meu
dansează beat bătrânul prinţ
cu cartea-n braţe.
 
Îi şiruie udă cămaşa pe umeri
îi piuie nasturii veseli –
el ţopăie plin de scântei şi de ţepi
 
Şi ce e scris în cartea Bătrânului? Destinul
meu obosit. Dansează lent. Spre seară
ouă mici, străvezii, îi curg dulce din păr.
 
De behăit, ce bâlbâială de petale!
Alunecă moale pe-o lacrimă. Uite, se ţine
de cartea ce-i tremură leneşă-n braţe.
 
Şi nu-mi mai e frică şi nu-mi mai e frică.
Ce fraged e! Capul meu trist şi muncit
îndrăzneşte să râdă.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-gZ

Anunțuri

Melodie – Florin Mugur

Cu pletele până-n pământ iscăliturile
acelor timpuri vechi şi geniale –
fiece nume ca o bătălie
de oameni aurii şi de-animale –
decizia ! onoarea ! răsucirile !
ce curbe-n dans ! ce blonde turbioane
Biblia mea e plină de numele lor, plină
de peri, de bucle aspre, de ciufuri grosolane
sucindu-se pe tâmpla cuvintelor, suspine
lăudăroase, tremolouri vagi –
o, prea frumoşii grandomani ai viziunilor
bunicii mei, profeţi inculţi şi magi.
Şi cărţile se umflă de fală şi se-nfoaie
mug turmele prelung, neîntrerupt
nişte păstori bătrâni, cu capul palid
scriu mane, tekel, fares pe cer – şi dedesubt
se iscălesc şi vitele-i urmează
pe drumul mult cotit, prin spinii suri
măgari, berbeci, oi blonde, turme ample
de bucle şi de ciufuri, de lungi iscălituri.
*
cititi traducerea în franceza :
 

http://wp.me/p1pjp4-59

Armata de Cavalerie – Florin Mugur

trimiteri la opera celebrului scriitor sovietic 
Isaac Babel, ca şi la viaţa şi moartea lui tragică
*
Hei, unde e Armata de cavalerie ?
Unde-s sfinţişorii cu ochelari ?
Gărzile albe ale adolescenţei
pistolul fricos lângă pâine-n sertarele mari.
 
S-au dus de-a dura veri şi toamne geniale
în râpa micilor poeţi-denunţători.
Adolescentul strigă ura şi părinţii
îl pălmuiesc : o să te-mpuşte, o să mori.
 
În sala micilor chermese şade furia
cu ochii puri, se-mpart grenade pentru servi –
cad temniţe şi temniţe se-nalţă
în sfânta vale a crizelor de nervi.
 
Furia albă ca zăpada de pe leşuri
cocoşi zvâcnind cu gâtul retezat
cocoşi, cocoşi, armata mea de cavalerie
murind la curţile bătrânului gealat.
 
Sub magazinele de scorţişoară
stă praful brun de puşcă-n saci înalţi
o bombă suplă ca o domnişoară
în ceainăria cu miros de malţ.
 
Nimic nu se mai vinde. Voiajorii
se sting nedumeriţi în puşcării.
Rozându-şi panglicile de meşină
mor sughiţând de foame pe pod catârii gri.
 
Ochii dulăilor alunecoşi ca apa
privesc la nunta unui mort sărac.
Caşmirul ? Olandina ? Crepdeşinul ?
Mitraliera-ntr-un desiş de liliac.
 
C-un glonţ în inimă, pe vechile fotolii
zac zeii târgului, jegoşi, pârliţii lari.
Hei, unde e Armata de cavalerie ?
Hei, sfinţişorii ei cu ochelari !
 
Mai ţineţi minte vara genială ?
Copilăria s-a sfârşit. Acum
cineva strigă bâlbâit alt nume
silabe negre, gloanţe mari Dum-Dum.
 
Rânjeşte-ntre penumbre doamna Clio.
Ce târg orgolios, pornit să moară.
Prin curţi denunţătorii pregătindu-şi
foi pentru muncile de primăvară.
 
O criză veselă a libertăţii.
Din biblie bătrânii cerşetori
îşi vâră labele în somnul generalilor.
(Eşti mic, o să te-mpuşte, o să mori.)
 
Stă biblia pe-o biblie de javre
plină de colţi, de bale dulci, de păr.
Şi strigătul : vom scrie altă biblie
împieliţată, dreaptă, în răspăr !
 
Eu îi credeam, îi cred şi azi cu milă
trist, până-n gât sătul de întrebări
cu ochii roşi de adevăruri ca de-o pilă
cu ochii goi şi roşii de-atâta adevăr.
*
cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-5b

 

Întrebări seara – Florin Mugur

Şi la ce bun onoarea şi la ce bun se-nchide
grădina pe curajul tău nebun
la ce bun cerul scurt care ucide
zărit deasupra glumei sfârşite – la ce bun
 
şi la ce mâine şi la ce jivine
la ce zbor de gândac lătrat de câini ?
S-au şi urcat furnicile pe tine
fierbinţi, cu lumânările în mâini.
 
La ce dezordine, la ce distrugere bătrână
pe care uluit încerci s-o spui
ca şi cum prinţul cu o carte-n mână
şi cartea arde şi nu-i pasă nimănui
 
ca şi cum nu e ultima grădină
sălbăticindu-se de-atâta fum
ca şi cum pietrele din cer, ca şi cum vina
de-a nu putea s-ar şterge, ca şi cum
 
dac-ai vorbi şi-ai spune te-ai mai putea salva
ca şi cum înc-ar fi speranţe, ca şi cum
i s-ar schimba culoarea sângelui cuiva
când te-ar vedea pe moarte, ca şi cum
 
rostind fragmente de făpturi divine
strigând neghiob nume de stele şi de câini
n-ai mai vedea cum urcă furnicile pe tine
lucioase, negre, roşii, cu lumânări în mâini.
*
cititi traducerea în franceza :

http://wp.me/p1pjp4-5g

 
 

Interviu – Florin Mugur

Şi despre poezie ce crezi
mă-ntreabă cineva. Nu ştiu. Uite
mânânc tot mai rar vişine
urc anevoie scările – şi nici măcar
nu-s alte scări. Nu-i nimic, spune
tot ce atingi se face poezie.
Da de unde ! Era aşa dinainte.
Şi pentru că mi-ai adus aminte, uite e momentul să nu mai ating nimic –
 
îmi ţin mâinile tremurătoare-n aer
departe de mine
de parc-ar fi bolnave de boala copiilor
şi să nu-mi spui mie
că aerul le sărută –
nu le sărută nimeni
 
nici măcar dracul cel frumos
nu le mai sărută
nici mama dracului, săraca.
*
cititi traducerea în franceza :
 

http://wp.me/p1pjp4-1s