Monthly Archives: Noiembrie 2011

Versuri pentru 1 Decembrie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie – Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

*

Cântecul Gintei Latine – Vasile Alecsandri

Latina ginte e regină
Intr’ale lumii ginte mari;
Ea poartă în frunte o stea divină;
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei, tot înainte
Măreaţă îndreaptă paşii sei,
Ea merge ‘n capul altor ginte
Vărsând lumină’n urma ei.
Latina ginte e o virgină
Cu farmec dulce, răpitor;
Streinu’n cale i se inclină
Şi pe genuchi cade cu dor
Frumoasă, vie, zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald
Ea se oglindă în splendid soare,
Se scaldă ‘n mare de smarald.
Latina ginte are parte
De-ale pământului comori,
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori;
Dar e teribilă ‘n mânie
Când braţul ei liberator
Loveşte’n cruda tiranie,
Şi luptă pentru al ei onor.
În ziua cea de judecată
Când faţă’n cer cu Domnul sfânt
Latina ginte va fi întrebată
„Ce ai făcut p’acest pământ ? ”
Ea va răspunde sus şi tare :
„O Doamne, în lume cât am stat,
În ochii sei plini de admirare,
Pe tine te-am reprezentat.”

*

Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-rP

Anunțuri

Clinică galbenă – Dan Galbina

 
 
"Lunca de la Poduri" - tablou de Stefan LUCHIAN
 
Septembrie
ca o albină de aur cu elitre grele
septembrie
ca o vulpe furişă peste coline peste vâlcele
septembrie
ca un şevalet pe care s-au şters degete vopsite-n cinabru
septembrie
se sting culorile încet ca într-un candelabru.
E toamnă
se-ntorc în pământ comorile
ţiganii îşi mănâncă viorile
în arbori parcă freamătă cirezi
pe drumuri e o surpare de monezi.
Septembrie
ca o clinică galbenă în care se aşteaptă ploi
septembrie
ca o clinică galbenă în care-ncepe viaţa de apoi
septembrie
ca o maternitate a frunzelor lehuze
septembrie
eşti sigur că raiul e pe aproape
şi simţi aceasta pe buze.
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-rE

Balada popii din Rudeni – George Topârceanu

desen : Cindrel Lupe
De la târg la Vadul-Mare
Taie drumul prin poieni,
Legănându-se călare,
Popa Florea din Rudeni.
 
Și-n priveliștea bogată
Sus pe culme, jos pe drum,
Iarna palidă-și arată
Plăzmuirile de fum.
 
Somnul revărsat în fire,
Gerul sfânt al Bobotezii
A-nchegat argint subțire
Peste faldurii zăpezii
Și, legând în gheață stropii,
Bura care-n aer joacă
A țesut pe barba popii
Fire lungi de promoroacă.
 
Bolta sură ca cenușa,
Codrii vineți — dorm adânc.
Sună numai căldărușa
Atârnată de oblânc.
 
Bate Surul din potcoavă
Drum de iarnă, fără spor,
Calcă rar și cu zăbavă
Lunecușuri de pripor.
Și-n tăcerea care crește,
Adâncit ca-ntr-o visare,
Popa când și când șoptește
Legănându-se călare…
Scutură din treacăt salbe,
Reci podoabe care mint,
Surpă bolți de ramuri albe
Cu portaluri de argint.
Lângă drum bătut de sănii
Unde malul stă să cadă,
Vede urme de dihănii
Înstelate pe zăpadă.
Iar pe culmea unei creste,
Amețit de zare multă,
Strânge frâul fără veste
Și-mpietrit pe cal ascultă.
Nici o șoaptă… nici un ropot…
Numai din adâncuri sure
Vine vuiet lung de clopot
Peste-ntinderi de pădure…
 
Lung îi sună în ureche,
Pe când el cu grijă scoate
Pântecoasă ploscă veche
Din desaga de la spate.
 
Și cu plosca ridicată,
Zugrăvit pe cerul gol,
Popa capătă deodată
Măreție de simbol.
Colo-n vale, unde drumul
Taie luminișuri rare,
Printre plopi se vede fumul
Hanului din Vadul-Mare.
 
Calul, vesel, simte locul
Și s-abate scurt din cale, —
C-a-nvățat și dobitocul
Patima sfinției-sale …
 
Iar hangița iese-n ușă,
Bucuroasă de câștig.
Ochii-i râd spre căldărușă:
— Frig, părinte?
— Strașnic frig!
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-rq
 

Două perle de George Topârceanu

 

 
Câţi ca voi
 
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
-Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!
 
Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi
Să cotcodăcească-n soare:
-Nimeni nu mai e ca noi!
 
Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
 
– Câţi ca voi!
Câţi ca voi!…
*
 
Aeroplanul
 
Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb şi mare cât un taur.
Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un ţânţar cu coada lungă
Şi cu aripi nemişcate.
Creşte-n asfinţit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar ţânţarul
Umple liniştea de larmă…
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-r9
 

Cina cea de taină – Interpretari poetice (2)

 
pictură de Bernard Buffet
 
Nichita Stănescu
 
Casa cu ziduri mişcate
cu odăile călătorind una într-alta.
Sub pene de pasăre, tavanele toate
trec marea, spre Malta.
Salon cu masă lungă
cu scaune, solzi de şarpe-ncolăcit.
Eu stau în capăt, la nuntă,
cu o talpă afară ieşindu-mi din mit.
O, şi deasupra ce ploaie de capete, torenţială,
capete de bărboşi, de cârni, de bătrâni,
ploaie de noapte, pe podeaua goală,
ploaie bubuitoare, ţinând săptămâni.
Dă-mi mâna, mireasă a mea, speriată,
şi să fugim, să fugim amândoi.
În curând va ploua cu trupuri, plonjată
bolta va fi peste noi.
Va ploua cu trupuri decapitate.
Să fugim, să fugim, eu şi tu,
din casa cu ziduri întruna mişcate
unde cina noastră de taină se petrecu…
*
 
Mircea Dinescu
 
Sub pielea mamei ascuns
copil de clopotniţă
aştept îngerul morţii cu lesă şi botniţă,
să mă preschimbe-n piatră de sare linsă de oi,
într-un blid cu apă călduţă,
daţi-mi scara să urc în maimuţă,
sau daţi-mi funie
să mă preling la Duhul Sfânt în cuhnie
să văd cum îşi găteşte bucatele –
Atoatele,
cum împarte cu satîrul sfinţit
trupul meu murat în asfinţit.
*
 
Petrea Ştefan
 
de când m-a pogorât Dumnezeu
în poezie
mi s-au topit toate oasele în carne
sunt o moluscă ce se hrăneşte
cu metaforă
cu metafora mea dar din ce în ce mai des
cu metaforele altora
nenumăraţii mei ochi
privesc dansul pe sârma lirică
al celor ce întregesc,
uneori doar cu o firimitură,
pâinea din care a rupt Iisus
spre a o da poeţilor
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/s1pjp4-1676
 

Cina cea de taină – Interpretări poetice (1)

Toate poemele ce urmează, au un titlu identic :
« Cina cea de taină » - aşa că am inserat doar
numele autorului si viziunea lui despre fapte …
 
Vasile Moldovan
 
Sfatul de taină…
în jurul mesei goale,
muţi, ucenicii
 
La ora cinei…
Sahara tăcerilor
Dogoritoare
 
Supa sleită.
Sporind salinitatea,
o lacrimă
 
După festin…
pe faţa de masă
sarea lacrimei
 
Treizeci de arginţi…
preţul unei frânghii
nou-nouţe
 
La ceas de taină
peştii adjudecându-şi
arginţii Lunii
*
 
Carmen Sylva – Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied,
Regina Elisabeta a României
 
Au zis Hristos: „Ar’ să mă vândă
Unul din voi“, — s-amară
I-au pătruns atunci durerea
Pe ucenici; toţi se-nfioară
Şi-ntreabă:
“Doamne, eu?“
Şi Ioan nestrămutatul,
Iar şi Petru, plin de frică,
Şi-mprejur din nou cu toţii
 
Tremurând încep să zică:
“Doamne, eu?“
Ce să zic atunci eu, bietul,
Eu, cu inima mea slabă,
Când şi cei tari în credinţă,
Tremurând, pe Domnu-ntreabă:
“Doamne, eu?“
*
Erna Maura Herteliu
 
Luaţi, mâncaţi şi beţi
Acesta este trupul meu
Frământat
În Ghetsemanii ascultării depline
Este sângele Meu
Şiroind îndurare
Peste-a lumii altare
Şi inimi
Nesfinte, răzvrătite şi reci
Luaţi… mâncaţi şi beţi
Dar nu ca şi când
M-aţi sfâşia între dinţi
Mâncaţi din trupul Meu
Cu cugete cuminţi
Daţi filă după filă
Mestecând îndelung
Şi dacă-n miezul Milei
Vă opriţi
Şi lacrimile nu v-ajung,
Sorbiţi adânc din pahare
Izvorul tămăduirii voastre,
A cerului iertare.
Luaţi, mâncaţi şi beţi
Într-un fel vrednic de Mine
Lepădând de la voi
Neascultare şi ură
Şi alte atâtea veşminte străine.
Pâinea se ia
Până la ultima fărâmă
Nici o iotă din Cuvânt
Nici o frântură de Lege
Să nu rămână
Strepezită-ntre dinţi
Lepădată, pierdută
-De la ascultarea de părinţi
La a nu pofti
Şi până la ultima redută.
Şi paharul se bea deplin
Ai mei să fiţi în veci
Şi eu în voi,
AMIN!
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-qV
 

Două poeme – Horia Zilieru

Mirungere
 
între profan şi sacru dus de mână
Apare pe la margini de cetate
întru a doua grea zidire bate
Vestigii dintr-o epocă bătrână
 
Fără psalmistul David. înnoptate
La nordul pleoapei rune-adânci îngână
Agava aurorei de ţărână:
Veşmântul suprarealist a toate.
 
Subt paşii surzi vulcanul amuţitul
Sloboade pocăinţa lui opacă
„Legat de ceruri eu sunt pângăritul”
 
înalta cârjă încă îi împacă
Preamult rămas în urmă răsăritul
Cu prea aproape-în faţă asfinţitul.
*
 
Axios! Dignus est!
 
Desleagă-mă muntenie menită
De-acest arhaic Babel-turn tiraniu
Şaman extraterestru/ mie craniu.
Eretici corbii penele agită
 
Şi pe clopotniţe în danţul straniu
Cu gheara scriu versete în hittită.
Pierdui samariteanca/ cea dogită
Ca muntele din care scoţi uraniu
 
Seismele şi inspirata lavă:
Moldava miazănoapte/ transfocare.
În flama unghiului o piatră sclavă
 
Îndepărtându-se de lege speră
Din forme de asceză efemeră
A trupurilor meta/ lepădare.
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-qR