Simfonie în do decanez – George Stanca

Fredonai o melodie

Dodecafonică.

Frunzele de măslin vibrau atonal

Legănând stâncile din Dodecanez.

Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.

Ascultam fascinat, torcându-ţi interjecţii

Calde în ureche.

Tu visai că profanăm o mânăstire de fragi

Al cărei hram e o noapte de Dodecanez.

Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.

Pe malul verde şi tăcut, noi

Celebram lumina lunii.

Sânii tăi adormiseră de-o veşnicie,

Cai albi galopau într-un

Dezmăţ perfid de stele,

Noaptea murmura la unison cu tine

Ceva dodecafonic, din Dodecanez,

Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un diez.

Când caii s-au pudrat în argintiu,

Iar marea îţi sufla şoptit prin păr

Pe gura ta, albă, cântecul,

Muri încet, tonal, albastru şi domol.

Şi, dacă nu mă-nşel, uitaseşi un bemol.

Din volumul Tandreţe Maximă, 1981

*

cititi traducerea în franceza :

 

http://wp.me/p1pjp4-1R