Roata – George Alboiu

Patru roţi şi patru cai doi din iad şi doi din rai,
însă omul care-i mână a uitat de când îi mână.

Drumul lui
urmează Calea Laptelui.

Două roţi şi doar doi cai unul orb altul în gheara
celui corb bătrânul corb.

Ierburi mari în toamne mari doar o roată şi-un cal orb
sus un corb ducând în gheare umbra calului cel orb.

Doar o roată şi un om pe câmpia fără pom.
Doar o roată şi un val pe câmpia fără deal.

Doar o roată
şi o cale
pe câmpia
fără vale.
Omul duce
la spinare
roata lui cât banul
Domnului
cel mare.
Şi mai crede-n
acea vale
care roată
o să-l poarte
până dincolo
de moarte.
*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/10/la-roue-george-alboiu

Blestem – Emil Brumaru

Sub gratii să trăieşti de dimineaţă
Pân’la amurguri, schingiuită dulce.
Seara, când termini de-nvârtit dulceaţă,
Un dovleac cu tine să se culce.
.
Deasupra să aşezi doar plăpumi pline
Cu lâna sfântă; îngerii, din rolă,
Să-mprăştie mirezmele sublime
De papanaşi ce-nalţă şi consolă.
.
Miei orfelini şi trişti, lieduri suave
Să’ţi cânte la trezii. Iar serafinii
Să te îmbrace iute-n haine grave,
Că nici tu singură să nu-ţi vezi sânii !
*

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/08/malediction-emil-brumaru

 

Villon – Vasile Voiculescu

Hoinar vestit, poet la drumul mare,
Ce-ai pus din timp popia la ciochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare,
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,
Tîrcoale-n târg dughenilor cu şunci,
Spăsit le-adumeci plin de râvnă, până
Ce-n ele cangea deştelor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,
Chefliu stricat cu visul strălucit,
Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,
Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,
Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,
Te cuibăreşti prin putrede tractire,
Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,
În glas de liturghie, geamparale…
Ţi-e sufletul un bâlci dezlănţuit
În nava unei vaste catedrale.

Parcă te văd maestru-n furtişaguri,
Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,
Tras dinspre lunci ca un guzgan din faguri
Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Măreţ golan cu aurul în gând,
Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic
Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă
Şi se gătesc să te ridice-n furci,
Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,
Pe scări de rime veacurile urci.

*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/06/villon-vasile-voiculescu

Două poezii – Constantin Călin (1945 – 2006)

Cum e să fii poet?

Costi era prietenul meu. Uneori, întâlnindu-ne, îmi recita câte o poezie nouă. Sacadând, aşa cum recită poeţii. Odată l-am rugat să-mi arate manuscrisul: simţeam nevoia să fiu doar eu şi cu ele, să le simt în felul meu, nu într-al lui. A scos un caiet de dictando, unde erau scrise fără ştersături. I-am spus că mi-ar fi plăcut să văd şi ciornele, cele care dau seama despre facere. Mi-a răspuns că alea sunt. Că nu se apucă să scrie decât atunci când are poezia întreagă în minte.

Ştiind cât chinuiam eu un text până să mă mulţumească, am căzut pe gânduri. Va să zică aşa fac poeţii: trec poezia din suflet în gând punct cu punct, virgulă cu virgulă, la fel cum sculptorul dezvăluie statuia din blocul de marmură. Abia când totul devine limpede şi nimic nu se mai poate schimba, o scriu.

Acum, traducându-i poeziile, parcă am înţeles mai bine asta.

Tudor Mirică, aprilie 2017

*

A bănui

Singur și numai rar cu de ajuns curaj am așteptat zăpada
eu, într-o catedrală de nervi, bolborosind:
totul se poate bănui într-o zi de ianuarie,
sub alb, când nu se mai știe nimic
și luînd aminte asculți copacul
în hibernare.
O, teamă mi-e de o logică a mecanismuluipasăre
care toamna pleacă în sud,
de un livid adevăr, că pe lume
toate minunile se încalecă, perechi, prin vizuini
și nasc pui vii, noaptea, în urlete.

*

Acestei zile

Mă plec în fața nebunului hrănind porumbeii, de la fereastră,
lui, iată, îi e duminică și numai
duminica mai poate fi o Veneție și numai
duminica se mai poate
însămînța Acropole prin mahalale.

Acestei zile a acrobaților între pămînt
și un trapez al golfurilor cu portocali,
acestei zile de călătorii în femeile săptămînii,
– o, ea nici nu există decît
printre cei vii din cimitire –
acestei zile mă plec, asemeni nebunului
hrănind porumbeii într-o viață a lui imaginată.

Ianuarie 1967

*

Citiți traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/05/02/deux-poesies-constantin-calin-1945-2006

După o citire din Eminescu… – St O Iosif

Citesc… De sub pleoapă nu o dată
Îmi scapără în jos, pe-obrazul meu,
O lacrimă… şi te citesc mereu
Şi parcă te-aş citi întâia dată!

Ce orizonturi nouă-mi luminezi
Cu raza genială-a minţei tale!
O lume ideală tu-mi creezi
Şi peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer…

Şi strunele pe care ning petale
Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ţi palide şi reci,
De degetele-ţi reci şi-atât de pale…
scotând sub mâna ta măiastră un vaier…
Şi fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din grădini i-aduni…

Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învăluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoză-a morţii reci…
O, numele tău sfânt poţi să ţi-l treci
În cartea nemurirei necuprinse…
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limbă-armonioasă
Din cea mai scundă şi-umilită casă
A preamăritului grai românesc!
*
Citiţi traducerea în franceză=
https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/apres-une-lecture-de-eminescu-st-o-iosif

 

Mărul de lângă drum – Mihai Beniuc

Sunt măr de lângă drum şi fără gard.
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne pe tine şi pe mine.
Când se-ncălzeşte-n primăveri sub soare,
În mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adăpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mă-ndoi până-n pământ,
În semn de prea adâncă plecăciune,
De tot ce-aş vrea să spun şi nu ştiu spune.
În toamnă, când pe creangă măr de măru-i,
La pământeni cu dragoste mă dărui.
Când au pornit podoabele-mi să cadă
Şi vine blana groasă de zăpadă,
Eu strâng vârtos în rădăcini pământul
Să nu mă smulgă din temeiuri vântul.
Şi an de an mi-i rodul mai bogat
Şi an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii legănaţi în ramuri,
La gât cu mici bucăţi din sfinte flamuri.
Şi dragi îmi sunt şi fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala şi cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plăcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rămurişul meu rotat,
Şi-mi amintesc cum astă-primăvară
Lângă tulpină-mi doi se sărutară,
Iar la plecare, el cu bucurie
Şi-a pus cântând o floare-n pălărie.
Sunt măr de lângă drum si fără gard,
La mine-n ramuri poame roşii ard.
Drumeţule, să iei fără sfială,
Că n-ai să dai la nimeni socoteală.
Iar dacă vrei s-aduci cuiva mulţam,
Adu-l ţărânei ce sub mine-o am.
E ţara ce la sânul ei ne ţine,
Hrănindu-ne, pe tine şi pe mine.

*

Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/le-pommier-pres-la-route-mihai-beniuc

a fost o seară și pomi – Silviu Dachin

a venit un șarpe cusut cu ață albă

femeie i-a spus el blând
nu avem de toate știu
dar uită-te și tu în jurul nostru
e soare

s-a urcat în pom și aștepta

uită-te înăuntru e verde albastru primăvară
hai nu mă privi așa
gândește-te poate că nu e o ușă
ori poate că e dar dincolo de ea nu e nimic

sâsâia din ce în ce mai bine vorbe omenești

dacă te urmez
nici nu ar trebui să pui întrebări de felul ăsta
fiindcă nu se va întâmpla nimic rău
uite o să ridic un zid în jurul lui

și ce să mai spun întreba el ce trebuie să mai spun

nicăeri
nu sunt nicăieri
și nici ea nu e
sunt doar pomi aici
atâta tot
*
Citiţi traducerea în franceză =

https://lyriqueroumaine.wordpress.com/2017/04/28/il-fut-un-soir-et-des-arbres-silviu-dachin