Parabolă – Mircea Ivặnescu

şi totuşi îmi amintesc – într-o dimineaţă ca asta de acum
am fost într-un oraş până atunci necunoscut – m-am dus
pe o stradă, undeva la o periferie, într-un loc sufletesc adus
din spate, ca o pisică speriată – şi acolo, în fum

de iarnă cu ceţuri nedesluşite, am stat în picioare
la o masă înaltă, şi mi-am făcut socotelile sufleteşti. (ea
pe vremea aceea nu exista).
afară era moină, urâtă şi o mare,

din totdeauna ştiută, zădărnicie. îmi spuneam,
n-am să mai trec niciodată de locul acesta de aici,
cu mese înalte, cu oameni străini, care nici

nu mă iau în seamă – şi, într-adevăr, aveam
să văd mai târziu că avea să fie aşa.
ea însăşi, chiar dacă acuma fiind, e ca şi cum nici n-ar exista.

*
Citiţi traducerea în francezặ = http://wp.me/p1pjp4-Cn

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s