Poeme – Darie Lăzărescu

   Arles
 
Îţi spun: pogoară iarna
cea cu răsuflet de războinic spartan/
păşeşte netulburată prin întunecatul zăvoi
cu elfi şi gnomi sprinteni sărind
vâlceaua vânătorească/
eheu fugaces/
era cândva pe-aici un câmp înflorit
cu oranj? delirau înnoptaţi chiparoşi/
ori visat-am?
o tempora tempora/ labuntur anni/
 
Îţi spun: facă-se voia lui/
a sângelui alb
argintând prea tânăra-ţi mână
cu care îmi scrii
cât de târziu e pe pământ/
cât de devreme e-n cer…
 *
   Ilustrată naivă
 
Îţi propun  un ochi de apă
cu nufăr şi egretă –
ilustrată naivă din anii  42
trimisă de săracii oraşelor
teilor înfloriţi de pe front –
 
Mai întâi
desenez cu o mână sigură
perspectiva/ punctul de fugă/
enigma albastră – linia orizontului
care prea atent mă priveşte –
 
Apoi pensulez ( în tuşe groase)
insomnia/
cearcănul adânc al miezului de noapte/
dezgustul trezirii
în aerul violet al lui Marte –
 
pe când tu traversezi în fugă
secţiunea mea de aur/
pierzându-ţi clipele dulci/ cercelul/
condurul cu diamant
în mâlul rigolelor/
străbătând uneori marea
în cochilia palmelor mele bătrâne
spunându-mi /o dormi /o dormi/
în vis nu plouă şi nu bate vântul…
 *
                Angst
 
Îmi făcea semn cu mîna/ vino/
şi eu n-am venit/
era o iarnă cu obiceiuri ciudate/ cu nopţi nesfârşite
când se închiria până şi ultimul greier/
sora mea trăsese storurile/
stinsese lumina/ încuiase uşa
şi acum cobora un drumeag povârnit/
o secundă doar i-am zărit călcâiul
albit de brume/ părul coclit de otrăvuri/
puntea abia trecută duios frisona/
nici râul de nichel nu-i oglindise chipul/
nici steaua păstorului nu clipea în depărtări/
nici luntraşul nu-i mai ştia numele
 
Gândeam/
ar trebui o armată de gnomi/
o armada
să tragă la edec
lucşii orbitori
strecuraţi din greşeală
în pământ/ sub pământ…
 *
                Azi, vineri 13
 
Azi, vineri 13
am primit Grossomodo/
 
Tocmai dormeam adânc somnul raţiunii
când brusc a scăzut temperatura
mansardei în care mucezeam
încă din secolul trecut/ doar câteva tomuri
luminau stins ca felinarele
Bucureştilor de altădată
 
Curierul mi-a dat să semnez/
semnează/
mi-a aşezat cartea în palme
ca şi cum ar fi aruncat o cărămidă de sus
de pe acoperişul unei case în demolare/
mă şi miram – cum să vină pensia
aşa devreme/ o fi căzut guvernul/
o fi intrat Ferentariul în Schengen/
ori s-a deschis la tanti Elvira/
nimic din toate acestea/
doar o carte
împachetată în cel mai fin papirus/
o carte ca o lucarnă/
ca o fereastră larg deschisă
la demisol/
într-o anume zi
din viaţa asta ploioasă…
 *
citiţi traducerea în franceză :

 http://wp.me/p1pjp4-yU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s