Două Poezii – Constant Tonegaru

Noi doi

 

Sufletul meu era senin ca dimineaţa,
dar când mâna am vrut să întind
mi s-a întâmplat la fel ca-n faţa unei oglinzi:
chipul din fund n-am putut să-l cuprind.

 

Stătea picior peste picior şi fuma o ţigară
scuturând scrumul blazat de atâta monotonie,
ultimele roşcove atârnau ca nişte limbi de dulăi
plictisiţi c-au fost prost imprimaţi pe vreo litografie.

 

Dincolo de peluze un visător oarecare
poate la cine ştie ce mansardă în ritmul vieţii banal
asculta la gramofon un cântec samoez
privind tramvaiele albastre cu troleu pentagonal.

 

Eram noi doi: Eu şi cu Mine,
pe urmă de atâta plictiseală ne-am certat,
apele erau calme şi nimeni în parc
afară de roşcove, încât le-am scuipat.

*

 

Ploaia

 

De când ploua, frunzele se lipiseră de asfalt ca-ntr-un album;
pasagerii în tramvai făceau cursa completă şi stam să ascult
cum pe geamul cu reclamă pentru vaselina antisolară
din stânga ploaia se cernea tangenţial în ritm foarte ocult.

 

Citind ziarul la ora această tardivă de seară pluvială
am aflat despre bătălia din Ucraina ce cuprindea stepa
şi m-am văzut ieşind din neguri urmărit de haite de lupi
reamintindu-mi cum pe vremuri au fost hatmanul Mazeppa.

 

Norii vineţi se descompuneau în fulgi mari cât nişte mănuşi
încremenind degetele moi pe pustietatea orbitoare de coton
cu gest standard de blazare fără să întâlnească la salutul propus
pingunii unei latitudini de circumstanţă decupaţi din carton.

 

Lucrurile despre care vorbesc se petreceau aievea pe la omieşasesuteşiceva;
pe atunci eram nihilist şi complotam să răstorn pe ţar
dar gerul pătrunzându-mă mai adânc decât lama unei săbii arabe
abandonam gândurile subversive să conspire în samovar.

 

În privirea mea timpul încetase să mai treacă
iar de departe lupii se mai auzeau încă urlând pe stepa Nogai –
pe urmă iată claxoane, Doamne câte claxoane;
fireşte se întâmplase un accident banal de tramvai.

 

O pasageră cu ochii verzi discuta în vagon cu bunăvoinţă;
– Omul vorbeşte singur când ajunge cărunt…
– Da, am fost hatmanul Mazeppa; acuma sunt funcţionar cumsecade
şi pe geamul cu reclamă cerul plângea pentru mine mărunt.

*

Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-y4