Cântarea lui Memnon – Aurel Sibiceanu

Frumuseţea ta ruinează floarea de acant:
cârjă a mea, povestită de mai multe cărări…

Sunt atât de puternic, îmi spun, încât zeii,
fraţii noştri bogaţi, feţe de pulbere au,
şi armuri de iarbă au, şi capătu’ lumii
în mine uitatu-l-au cu sfială de olar.

Ne-lumească ruină floarea de acant,
ce bine poate fi doar o mângâiere a ta,
ori umbra unei pietre cereşti
pe care leii o sorb din cărări omeneşti…

Cetitori peste veacuri umbla-vor
în semnele pietrei, desluşire să facă;
cetitorii de semne vor găsi în praguri
de ceruri chiar locul din care pulbere
n-am putut zălogi cu săraca mea tâmplă…

De tine grăiesc, iubito, sau de jalea
neştiutului pietrar, care-n prag de nisipuri
pierdu Cântarea lui Memnon, troianul
ferecat în acant cum în paseri
prăbuşite în cer?!

Nu-i cine să ştie a pune graiuri pe gură
şi-n zare suflet nu aflu nici
cât ar pierde lumina pe lespezi…

 
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-vP
 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s