François Villon – Nicolae Labiş

 
Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând în tine,
Când osteneala vine, renăscător imbold –
În răzvrătirea penei cu cioc tăios şi ager
Şi-n crunta răzvrătire a spadei de la şold.
Ţi-a curs pe buză vinul şi cântecul ca valul
Pătruns de-un neastâmpăr voios şi epocal,
Mai plin ca madrigalul ce-l încrusta rivalul
Cu diamantul rece, la chefuri, pe pocal !
Sub ştreangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,
Oceanele baladei le străbăteai înot –
Flori albe şi flori negre-s pe câmpurile tale
De Martha descântate ori lubrica Margot.
Şi-acuma, peste veacuri, mânia ta o fluturi,
Primejdioasă, aspră, cu ascuţişuri lungi –
Iluminat feeric de fulgere de săbii
Râzi şi acum sub faldul zăpezilor de-atunci.
Dă-mi voie, la picioare să-ţi desfăşor în pripă
Acest poem balcanic – umil covor să stea –
E veşnică din viaţa ta fiecare clipă
Prin zâmbetul tău tragic, vibrând de febra ta.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-nF

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s