Două poezii – George Bacovia

Lacustră 
 
De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
 
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
 
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
 
De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând…
Sunt singur şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
 
*
Seară tristă
 
Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală…
Barbar, cânta femeia-aceea.
 
Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi noi eram o ceată tristă –
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există…
Şi-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cânta femeia-aceea.
 
Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală…
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală, –
Barbar, cânta femeia-aceea…
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-ng

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s