Cuburi – Tudor Cristea

Ea vine.
Ea vine şi aerul se încheagă în jurul ei
(adesea descriu asemenea mici miracole
fără sens)
aerul se face cuburi transparente
şi-i cade la picioare;
ea vine prin cuburile transparente
multiplicându-se. Prin propriul ei trup
multiplicându-se.
Ea vine din trecut sau din viitor, 
din câmpie sau deal, 
şi trecutul şi viitorul se transformă
în două cuburi
(dealul şi câmpia se transformă în două
cuburi transparente) prin care poţi privi depărtarea, în care
poţi intra şi din care
poţi ieşi (îmi amintesc:
am pătruns în dimineaţa aceea în hală
nu era nimeni
în vis
automatul bătea cadenţat
cabluri, roţi unse, ulei şi răcoare,
pata aceea – de sânge? – pe dalele reci,
aburi şi sare, automatul bătea, numai pata
aceea umedă, lipicioasă şi mai
ales conturul ei, ţi-ai strâns umerii, ţi-ai ridicat
gulerul de blană, atingerea moale
am simţit-o eu) şi iată, acum
ea vine, apropie gura
de gura mea, mă atinge cu floarea. Dar cine
este ea? Cine sunt eu?
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-lU

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s