Risipei se dedă florarul – Lucian Blaga

 
Ne-om aminti cândva târziu
de-aceasta întâmplare simplă,
de-aceasta bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
 
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
 
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
 
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
 
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
 
Visând, întrezărim prin doruri –
latente pulberi aurii-
Păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-lP

 

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s