Două poeme de Leonid Dimov

●

O, potecile spre trunchiuri de con

Cu transformatoare de beton

Sigilate goluri de obuz

Cu tango de gramofon, din Santa Cruz,

Ia-mi animalul de pe pantalon

Şi lunecă până jos de tot, pe peron –

Peronul pustiu

În care-a răsărit insul portocaliu,

Acelaşi cu cel de demult de prin bazare

Când ne privea din smalţurile lucitoare,

Desfă-ţi ilicul, răstoarnă ţâţe,

Pe berze, pe dropii, pe flamingi, pe nagâţe,

Pe alte paseri, cu alte pene

Migrate din deltele subpământene,

Că ivi-se-va ins să spună sus

Desfarmecul ce se cuvine spus,

Ins fără chip, ins fără corp,

Aproape militar, alergic, orb,

Insul coborât pe aripi date

În asfinţiturile descarcerate.

 

O, potecile spre trunchiurile de con

Cu transformatoare de beton

Fosforilând de pe piscuri, în nopţi cu iod

Lanterna garniturii când vine dinspre pod.

 

●

În noaptea decolorată şi pustie

Se-aud trompetele de hârtie

Cumpărate de la moşi

Priveşte cât suntem de frumoşi

Acolo-n vitrina fotografului de cartier,

Alături de măcelar, de fata popii, de bijutier,

Şi cât de bine ne-nţelegem, deşi suntem certaţi

Sub becul de 1000 de waţi

Din dreapta sus –

Uite ne-au adus

De la şcoală fetele

Să le iscălim carnetele,

Uite-o şi pe baba din Avrig

Care-a murit astă iarnă de frig,

(Neavând la îndemână alte fiinţe,

Fotograful a pozat-o vânzând seminţe),

Uite-l şi pe copilul acela cu balon,

Uite-l şi pe negustorul scăpătat, Milion,

Parcă se lasă o boltă de viţă plină

Peste toţi cei care ne-am adunat în vitrină

În costumaţii cadrilate cu nasturi de sidef –

Şi-mi miroase a pogribanie şi a chef.

*

citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/s1pjp4-1247