Pe munte – George Lesnea

Soarbe asfinţitul revărsat din apă.
Oare ard în trunchiuri veşnic lumânări,
Că atâta ceară picură din scoarţă?
Ulii rari ne coase sufletul în zări
Şi ne’ndepărtează frunţile de harţă.
 
Ieri s’a spart fereastra unui curcubeu,
Împroşcând cu ţăndări iarba din poiană.
Oile coboară de la Dumnezeu,
Mieii poartă colbul razelor pe blană.
Şi-a umplut şi baciul fluierul cu cer,
Ca să-l zică noaptea focului de veghe.
De pe culme-un nour, alergând stingher,
Vine să-i aducă prăpădita zeghe.
 
Şchiopătând la vale pe-un picior de plai,
Tupiliş se ţine după câni potica.
Calcă’n vârfuri vântul primenit la strai,
Atingând în treacăt frunzele cu chica.
Parc’ai fi în mâne, parc’ai fi în ieri,
Parcă eşti în somnul depărtării calme.
Când aici, când colo şi când nicăieri,
În ecou talanga bate’ncet din palme.
 
Stâna se piteşte în doinit trecut,
Laptele şi caşul stau lângă balade.
Scrijelând amurgul dintre crengi crescut,
Ca o clipă veche câte-o frunză cade.
De pe patul bolii, veştedul destin
Se ridică astăzi teafăr în picioare
Şi în fruntea turmei zilelor ce vin,
Merge fâlfâindu-şi sarica de soare.
*
Citiţi traducerea în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-iE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s